Simeon Evlaviosul, părintele duhovnic al Sfântului Simeon Noul Teolog

Prin urmare, aceasta este lucrarea sfinților, aceasta este făptuirea celor mâ­nați de Duhul Sfânt. Așa a fost și în generația noastră Sfântul și preafericitul Simeon Evlaviosul, care a strălucit ca un soare în mijlocul vestitei Mănăstiri Studios; acesta fiind cândva în mijlocul lumii și al lucrurilor lumii și al prietenilor și rudelor, nu numai că s-a lepădat până într-atât de grijile și gândurile și plăcerile vieții, încât nici nu mai avea amintirea lor, dar a și alungat-o departe de sine și el, care petrecea în mijlocul unei mulțimi de monahi, a zis atunci acest fericit cuvânt: Monahul trebuie să fie în mănăstire ca și cum este și nu este, nevăzut, sau mai degrabă necunoscut. O, fericite cuvinte, prin care se vestește viețuirea lui îngerească mai presus de om, prin care a mărturisit prin Duhul Sfânt că are viețuirea sa în ceruri, prin care a arătat ce înseamnă petrecerea noastră împreună cu Dumnezeu, zicând că nu avea relații cu cineva. De aceea, neputând noi ascunde talantul Stăpânului nostru și să nu vestim darul făcut nouă de Dumnezeu, mărturisim limpede mila lui Dumnezeu, că noi, nevrednicii, ne-am umplut nesăturat cu Apa pe care am primit-o de la Dumnezeu prin părintele nostru spre slava numelui Său cel sfânt și prin puterea care este în noi, ca unii care fiind cei de pe urmă și netrebnici, am fost slăviți și acum slăvim pe Dumnezeu, Care l-a slăvit pe părintele nostru cel sfânt și prin părintele nostru și pe noi, smeriții și nevrednicii. Să nu creadă cineva că mint și că vorbesc împotriva sufletului meu și împotriva părintelui meu, socotindu-mă un flecar și un palavragiu, fiindcă știu că Dumnezeu îi va pierde pe toți cei ce grăiesc minciuna, ci a face aceasta mă învață dumnezeiescul Pavel. Fericitul și Sfântul părintele nostru Simeon s-a ostenit ca să-i întreacă pe Sfinții Părinți din vechime și a răbdat atâtea încercări, încât i-a egalat pe mulți din cei mai vestiți dintre mucenici (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 6, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 111-114).

Simeon Evlaviosul, îndrumătorul duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, a fost unul dintre reprezentanții instituției părintelui duhovnicesc. El a ocupat un loc extrem de important în viața marelui său discipol (a se vedea I. Hausherr, Direction, pp. 100-102). Simeon cel tânăr cum este numit Sfântul Simeon Noul Teolog l-a admirat foarte mult pe Simeon Evlaviosul cel bătrân în timpul vieții acestuia, iar după moarte a început să îl venereze ca pe un sfânt. Pentru a cunoaște câteva date despre Simeon Evlaviosul, vom cita un fragment din Cateheza 16 a Sfântului Simeon Noul Teolog, considerată autobiografică. Acest text patristic oferă informații valoroase, deși fragmentare, despre Simeon Evlaviosul: Fiind supus eu unui părinte cinstit și deopotrivă cu cei mai mari și mai înalți sfinți... s-a întâmplat să intrăm în cetatea în care își avea locuința, ca să-i cerceteze pe fiii săi duhovnicești. Petrecând astfel cu aceștia toată ziua și ajungând seara în chilia lui însetați de multa osteneală și căldură - fiindcă nu avea nicidecum obiceiul de a ațipi, deși era ceas de vară și el însuși era bătrân, ajuns ca la șaizeci de ani... (Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 16, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 187-189).

Abordarea ascetică și metodele de îndrumare duhovnicească ale lui Simeon Evlaviosul

Simeon Evlaviosul, deși nu era preot, avea mulți fii duhovnicești și era privit ca un bătrân. Însuși faptul că i se dădea voie să îi viziteze pe ucenici, petrecând toată ziua în afara mănăstirii, arată că era respectat nu doar de susținătorii săi, ci și de autoritățile mănăstirești. Simeon Evlaviosul nu era un rigorist în ceea ce privește aspectele ascetice. El își permitea și le permitea și ucenicilor să mănânce chiar peste trebuință și să spună în diferite cazuri doar un scurt Trisaghion înainte de culcare, în loc de obișnuita pravilă, destul de lungă: Aceste mărturii corespund Discursului ascetic scris de Simeon Evlaviosul, unde recomandă ucenicilor săi să mănânce orice li se oferă și să bea vin, iar Trisaghionul îna­inte de culcare (Ilarion Alfeyev, Sfân­tul Simeon Noul Teolog și tradiția ortodoxă, p. 31). Ușurința cu care Simeon Evlaviosul îi permitea uneori ucenicului să renunțe la disciplina ascetică nu implica, evident, că el însuși nu ar fi fost un ascet și un rugător, ci însemna doar că el nu punea efortul trupesc pe primul loc, ci accentua nevoia de smerenie și simplitate în vederea dobândirii expe­rienței mistice. Simeon Evlaviosul pare să nu fi avut parte de o educație aleasă. Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre părintele său duhovnicesc ca despre cineva care nu a fost inițiat în învă­țăturile literelor. După cum observă H. Turner, însuși faptul că Simeon Evlaviosul i-a dat cartea Sfântului Marcu Ascetul lui Simeon cel tânăr arată că o citise și că îi aparținea lui, nu mănăstirii. Mai mult decât atât, el a scris cel puțin o lucrare, ceea ce dovedește că Simeon Evlaviosul se putea exprima bine în scris.

Simeon Evlaviosul „cel nebun pentru Hristos”

Câțiva autori moderni, precum K. Holl și I. Hausherr, care au scris despre Simeon Evlaviosul, au analizat mărturii atât din scrierile Sfântului Simeon, cât și ale ucenicului Nichita Stithatul, care par să arate că Simeon Evlaviosul a fost un fel de nebun pentru Hristos sau, după definiția dată de L. Ryden, o persoa­nă care Îl slujește pe Dumnezeu sub aparența nebuniei. Acest tip de sfințenie, ce pornește de la interpretarea literală a cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: Suntem nebuni pentru Hristos (I Cor. 4, 10) și Fapta lui Dumnezeu socotită de către oameni nebunie este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lor (I Cor. 1, 25), este cunoscut în Răsăritul ortodox încă din secolul al V-lea și este întâlnit în spiritualitatea bizantină și rusă timp de secole, deși destul de rar. Pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, duhovnicul său era întruchiparea nepătimirii, venerându-l ca pe un sfânt. Deci întâlnirea Sfântului Simeon cu duhovnicul său s-a dovedit hotărâtoare pentru viața lui. Tânărul Simeon și-a iubit atât de mult învățătorul, încât îl cinstea ca pe un sfânt, considerându-se nevrednic de a-i atinge haina sau de a săruta locul în care acesta a stat în timpul rugăciunii. Atitudinea Sfântului Simeon față de duhovnicul său se baza pe ascultare deplină. Nu ar fi îndrăznit niciodată să facă un pas înapoi fără îndrumarea părintelui său. Egumenul a sugerat de câteva ori ca tânărul de pe atunci Simeon să renunțe la îndrumarea bătrânului Simeon Evla­viosul, însă Sfântul Simeon nu a consimțit, fiind astfel alungat din Mănăstirea Studios.

Într-o lucrare despre teologia simeoniană cu privire la relația de uce­nic-duhovnic, teologul rus Vasili Krivochein afirmă: Se poate deci spune că, pentru Sfântul Simeon, părin­te­le duhovnicesc este o ființă harisma­tică, chipul viu al lui Hristos, Însuși Hristos. A asculta de el înseamnă a-L imita pe Hristos în întreaga Sa viață pământească, a trăi marile momente ale Evangheliei. Duhul Sfânt trimite pe părintele duhovnicesc ca urmare a căutărilor și a rugăciunilor noastre stăruitoare, părintele duhovnicesc ne naște spre viața duhovnicească, fără el noi nici măcar nu suntem născuți pentru viața veșnică. El ne călăuzește și ne unește cu Hristos. În alegerea sa, ca și în credincioșia față de el, se îmbină li­bertatea omului și un răspuns ne­con­diționat la chemarea dumnezeiască. Dragostea părintească unește pe părintele duhovnicesc cu fiii săi (Vasili Krivochein, În lumina lui Hristos, EIBMBOR, București, 2005, p. 103).