Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Stabilirea datei de prăznuire a Paştilor

Stabilirea datei de prăznuire a Paştilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 02 Oct, 2013
În primele trei secole, Paştele nu a fost prăznuit la aceeaşi dată de creştinii din întreaga lume. Acest fapt a condus la o serie de controverse, precum cea din vremea papei Victor I (c. 189-198), care a dorit o impunere a unei date fixe cu forţa şi a fost criticat pentru alegerea sa de Sfântul Irineu de Lyon. Cu aproape treizeci de ani înainte, Sfântul Policarp al Smirnei avusese o discuţie similară cu papa Anicet, fără a ajunge la un acord. Aşadar, una dintre sarcinile principale ale Primului Sinod Ecumenic a constat în stabilirea unei metode de calcul a datei Paştelui, care să fie menţinută de toţi creştinii, indiferent de locul unde trăiau aceştia.
 
Motivul pentru care episcopii din Siria, Palestina şi Mesopotamia nu au putut ajunge la un acord cu episcopii occidentali era unul simplu. În Răsărit, Paştele se sărbătorea în general la 14 ale lunii Nisan, indiferent de ziua în care cădea această dată, în timp ce în Apus, era prăznuit mereu duminica după această dată. Controversa în cauză, numită „quartodecimană“, a avut o evoluţie îndelungată. Regăsim comunităţi creştine care au păstrat 14 Nisan drept dată de sărbătorire a Paştelui inclusiv în secolul al VI-lea, în special în zonele îndepărtate ale Persiei, unde sinoadele locale aveau loc extrem de rar şi credincioşii sufereau persecuţii periodice. De aceea, nu trebuie să privim această manifestare drept un semn de rea-voinţă. Pur şi simplu încă mai existau zone unde hotărârile sinoadelor ecumenice ajunseseră greu şi condiţiile de trai le făceau dificil de pus în aplicare. Aşadar, abia în debutul secolului al IV-lea, în cursul lucrărilor Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a stabilit o modalitate de calculare a datei pascale. Această temă a fost privită cu atâta interes la vremea respectivă, încât în documentele vremii o vedem pusă la egalitate cu problema ariană sau chiar mai presus de aceasta, dacă luăm în considerare descrierile filo-ariene întreprinse de Eusebiu de Cezareea în scrierile sale cu profil istoric. 

Mărturia Sfântului Atanasie cel Mare

Pentru a dobândi o perspectivă corectă, ne îndreptăm atenţia asupra unui fragment din scrierea „Despre sinoade“ a Sfântului Atanasie al Alexandriei, unde acesta precizează următoarele: „Sinodul de la Niceea nu s-a adunat fără motiv, ci a fost o necesitate care-l impunea şi o cauză binecuvântată. Căci cei din Siria, Cilicia şi Mesopotamia ezitau în privinţa sărbătorii şi prăznuiau Paştele cu iudeii; iar erezia ariană se răzvrătise împotriva Bisericii universale şi avea ca ocrotitori, în râvna ei şi în uneltirile împotriva dreptcredincioşilor, pe cei din jurul lui Eusebiu. Acestea au fost cauzele pentru adunarea Sinodului Ecumenic: ca să se ţină pretutindeni aceeaşi zi a sărbătorii şi ca să se dea anatemei erezia odrăslită. Deci s-a adunat Sinodul şi cei din Siria au fost convinşi în privinţa sărbătorii, iar erezia ariană a fost declarată înaintemergătoarea lui Antihrist şi s-a dat în scris hotărârea cea dreaptă împotriva ei“ (Sfântul Atanasie cel Mare, „Despre sinoade“, V, în vol. „Epistole şi Viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie“, trad. pr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 160). În acest fragment ni se spune foarte clar că au existat două motive pentru întrunirea Primului Sinod Ecumenic, şi anume: clarificarea datei pascale şi osândirea ereziei ariene. Spre deosebire de Eusebiu de Cezareea, care, aşa cum am văzut în materialul anterior, nu acordă deloc aceeaşi importanţă celor două evenimente, fiind preocupat să ascundă condamnarea arianismului, Sfântul Atanasie deosebeşte importanţa lor, afirmând: „(Episcopii) despre Paşte au scris: ‹‹Părutu-s-au celor ce urmează››. Iar despre credinţă nu au scris ‹‹Părutu-s-a››, ci ‹‹Aşa crede Biserica universală››“ („Despre sinoade“, p. 160). Aşadar, stabilirea datei pascale constituie un eveniment semnificativ, dar nu are aceeaşi importanţă ca mărturisirea credinţei celei adevărate.

Mărturia Sfântului Constantin cel Mare

În materialul anterior am analizat prima parte a discursului rostit de Sfântul Constantin cel Mare cu ocazia încheierii lucrărilor sinodale. Observăm că ponderea acordată stabilirii datei pascale este una exagerată. Având în vedere însă că Eusebiu de Cezareea este responsabil de o certă modificare a discursului, considerăm că opinia împăratului Constantin cel Mare a fost la origine echilibrată asemenea celei a Sfântului Atanasie cel Mare. În ceea ce priveşte contribuţia sa la discuţia datei pascale, este clar că principalul argument în favoarea stabilirii unei prăznuiri universale comune a fost acela de separare faţă de Paştele iudaic. „Înainte de orice, ni s-a părut lipsit de cuviinţă ca noi să ţinem un praznic atât de sfinţit ca acesta după acelaşi tipic ca iudeii, care, prin josnica lor trădare, şi-au întinat mâinile, şi care din aceasta au rămas ca nişte orbi la suflet. Dacă, deci, nu vom mai ţine seama de prescrierile lor, vom putea păstra veacurile viitoare - după un tipic mai aproape de adevăr transmis nouă până astăzi încă din cea dintâi zi a patimilor - tradiţia acestei rânduieli. (...) O singură zi ne-a lăsat Mântuitorul pentru prăznuirea eliberării noastre: ziua Preasfintelor Sale Patimi; iar după voia Lui, şi Biserica universală tot una cuvine-se să fie; fiindcă chiar dacă mădularele ei se află răspândite pe tot soiul de meleaguri deosebite între ele, pe toate le încălzeşte acelaşi Duh - adică voia lui Dumnezeu“ (Eusebiu de Cezareea, „Viaţa lui Constantin cel Mare“, trad. Radu Alexandrescu, în col. PSB, vol. XIV, EIBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 133). Această separare de tradiţia iudaică a fost principalul argument păstrat pe de-a-ntregul discursului, alături de îndemnul la o unitate în prăznuirea Paştelui. Cu toate acestea, aşa cum spuneam în debutul acestui material, pentru o lungă perioadă de timp, 14 Nisan a constituit în continuare data prăznuirii Paştelui pentru multe comunităţi aflate în special în ţinuturile îndepărtate ale Persiei. Astfel a luat sfârşit Primul Sinod Ecumenic. 
 
După încheierea lucrărilor sinodale, Sfântul Constantin cel Mare a început celebrarea a douăzeci de ani de la începutul domniei sale, adăugând ca motiv de bucurie principal şi încheierea cu bine a unui moment important, care urma să se dovedească drept crucial pentru istoria bisericească ulterioară. Fiind o fire generoasă, Constantin cel Mare a oferit o serie de daruri majorităţii populaţiei din cadrul imperiului, aşa cum ne mărturiseşte Eusebiu de Cezareea, biograful său: „Bucuros de fericitul deznodământ al sinodului, împăratul le-a scris celor ce nu luaseră parte la el scrisori în care-l descria în termenii cei mai entuziaşti, în acelaşi timp dând poruncă de însemnate gratificaţii către tot omul şi de la ţară, şi de la oraş; gratificaţii prin care el înţelegea să onoreze cea de-a douăzecea aniversare a venirii sale la domnie“ („Viaţa lui Constantin cel Mare“, p. 133). Dispoziţia generoasă a împăratului, finalizarea cu bine a lucrărilor sinodale şi atmosfera de pace şi linişte au constituit aspecte pozitive ale perioadei respective, dar controversa ariană a continuat să îşi facă simţită lucrarea şi în deceniile următoare. În materialul următor vom discuta relaţia dintre Constantin cel Mare şi cel mai important personaj ortodox al vremii respective, Sfântul Atanasie cel Mare.