Mutarea din această lume în cea veșnică este un potrivit prilej de a se spune sau scrie ceva despre orice persoană. Acest lucru este o tradiție în Biserică și devine o datorie cu atât mai mare în cazul personalităților care și-au marcat existența printr-o viață impregnată de credință statornică în Dumnezeu, rugăciune neîncetată și lucrare temeinică pentru Ortodoxie.
Astfel, sunt bine-venite câteva rânduri dedicate unui cleric și teolog rus care are o legătură indirectă cu Biserica Ortodoxă Română, tocmai printr-un sfânt nevoitor isihast, originar din părțile Bacăului. Este vorba de egumenul (protosinghel) Andronic Trubaciov, fost viețuitor al Lavrei „Sfânta Treime” și „Sfântul Serghie de Radonej”, istoric și profesor la Academia Teologică de la Moscova. De Biserica noastră îl leagă aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești (1816-1882), iar de întreaga Ortodoxie, faptul că, în general, a scris despre sfinți receptați dincolo de granițele Rusiei, fiind nepot și biograf al preotului, teologului și filosofului martir Pavel Florenski (1882-1937), personalitate de referință a teologiei din secolul XX.
Părintele Andronic a trecut la cele veșnice în aprilie 2021, până la momentul respectiv ducând crucea unei suferințe care dura de mai mulți ani. Alexandr Sergheevici, după numele purtat înainte de călugărie, s-a născut la Moscova, la 7 noiembrie 1952, în familia diaconului și compozitorului de muzică bisericească Serghie Trubaciov. Pe linie paternă, bunicul său a fost protoiereul Zosima, iar din partea mamei, preotul Pavel Florenski, ambii clerici martirizați în vremea prigoanei atee bolșevice, unul dintre ei fiind deja trecut în rândul noilor mucenici canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă, în anul 2000. Nepotul lor, la rândul său devenind ieromonah, a dus mai departe tradiția preoțească a celor două familii de slujitori mărturisitori ai Bisericii.
În ceea ce privește educația și formarea intelectuală a tânărului Alexandr, acesta mai întâi a urmat „Institutul de Istorie și Arhivistică” din Moscova, finalizat cu prezentarea unei lucrări despre inventarierea și conservarea patrimoniului Lavrei „Sfânta Treime” și „Sfântul Serghie de Radonej”. A lucrat o scurtă perioadă la Arhivele Statului, apoi, vreme de 14 ani (1976-1990), ca redactor literar în departamentul editorial al Patriarhiei Moscovei. Studiile teologice le-a absolvit în cadrul Academiei Duhovnicești din Lavra Sfântului Serghie, acolo unde s-a și închinoviat în 1981, un an mai târziu fiind hirotonit ieromonah. Cercetarea sa doctorală, încheiată în 1984, a tratat viața și opera preotului Pavel Florenski. Și-a început activitatea academică în aceeași școală teologică, predând mai întâi cursuri de teologie morală, apoi pastorală, patrologie și teologie biblică - Noul Testament.
Începând cu anul 1989 a fost numit secretar al Comisiei liturgice sinodale, iar în iunie 1990 i s-a încredințat ascultarea de stareț al nou redeschisei Mănăstiri Valaam. Aici a reluat viața de obște a cunoscutei așezări monahale de pe lacul Ladoga, dinspre granița cu Finlanda, și a început refacerea edilitară cu schiturile „Tuturor Sfinților”, „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Nicolae”. După 1993 s-a retras din stăreție, revenind la catedra teologică. Din același an a devenit și director al Centrului de studii, conservare și restaurare a patrimoniului moștenit de la preotul profesor Pavel Florenski, în următorii ani înființând și conducând câte un muzeu în cinstea marelui teolog atât în orașul Serghiev Posad, unde se păstrează casa familiei Florenski, cât și în capitala Rusiei. Prin intermediul acestor instituții memoriale s-a străduit să facă cât mai mult cunoscută moștenirea culturală și teologică a părintelui Pavel Florenski, remarcându-se ca editor al operei sale și autor a nenumărate studii despre preotul, teologul și filozoful mărturisitor, cunoscut în întreaga lume. În acest sens, lucrarea principală, distinsă cu un important premiu național, a fost publicată sub titlul „Calea către Dumnezeu. Personalitatea, viața și opera preotului Pavel Florenski”.Implicarea în reactivarea
vieții monahale la Mănăstirea Valaam
Plin de entuziasm, încă de când era viețuitor în Lavra Sfântului Serghie, Valaamul fiind încă închis, împreună cu un alt părinte monah a vizitat complexul monahal numit și „Athosul Nordului”, rugându-se pentru reînvierea vechii tradiții isihaste într-un loc atât de prielnic pentru călugări. Însetat de liniștea rugăciunii, insula aceasta îl determinase și pe ieromonahul român Alipie din Sfântul Munte să se stabilească definitiv în Rusia, în noiembrie 1865, devenind schimnicul Antipa.
Ca orice redeschidere de mănăstire ori parohie, după anii de asuprire și pustiire atee, statornicirea unui nou început la Valaam cerea un mare sacrificiu, astfel că nu s-a găsit prea lesne cel care să își asume misiunea de restaurator duhovnicesc și edilitar deopotrivă. Mai întâi frații veniți cei dintâi pentru refacerea obștii monahale au experimentat ispitele și încercările specifice contextului când monahul nu are de cine să facă ascultare și totuși se luptă din răsputeri pentru dobândirea celei mai adânci forme de libertate, anume libertatea față de propria voie.
După ce au stăruit în rugăciune și au adresat mai multe cereri pentru venirea unui stareț potrivit (наместник/namestnik), în fruntea obștii a fost numit ieromonahul Andronic Trubaciov de la „Sfântul Serghie“. Cult întreprinzător și cu profunde preocupări duhovnicești deopotrivă, a pus accentul pe viața de rugăciune, pe rânduiala slujbelor zilnice, însoțite de tâlcuirea pericopelor evanghelice și de exersarea Rugăciunii isihaste a inimii, despre care monahi din vremea aceea spuneau că noul lor stareț o practica deja, având experiență și puterea exemplului propriu înaintea obștii. Cu ajutorul autorităților de stat a început restaurarea clădirilor din ansamblul monahal. Sprijinit de personalități ale vremii, pe care starețul le cunoștea personal, s-a adresat conducerii așa-numitului „Fond al păcii”, obținând pentru mănăstire 20 de milioane de ruble. În vistieria acestui fond, condus în anii ’90 de renumitul șahist Anatoly Karpov, în vremea Uniunii Sovietice fuseseră obligate să cotizeze și parohiile, și eparhiile din Rusia.
Consolidarea vieții monahale de început nu putea fi făcută mai bine, decât prin inspirația starețului Andronic, de a purcede la identificarea mormântului Cuviosului Antipa Românul, urmată de aflarea moaștelor sale în luna mai a anului 1991, la Schitul „Tuturor Sfinților”, acolo unde viețuise și fusese înmormântat, în apropierea Capelei Sfintelor Pătimiri. După mărturia contemporanilor, sfintele moaște au întărit spiritual obștea și pelerinii mănăstirii, prin multă bună-mireasmă și speranță, într-o renaștere cât mai trainică a Valaamului de odinioară, școală a rugăciunii și a liniștirii lăuntrice pentru generații de monahi. Darul ridicat din sânul pământului a fost așezat în raclă, în prezent aflându-se spre închinare alături de moaștele înaintașilor săi duhovnicești, Sfinții Cuvioși Serghie și Gherman de la Valaam, în paraclisul de sub biserica mare, cu hramul „Schimbarea la Față”.
.jpg)
