Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Tânărul rege Iosia și sărbătoarea Paștilor

Tânărul rege Iosia și sărbătoarea Paștilor

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 14 Mai, 2020

Regele Iosia își începe domnia la frageda vârstă de 8 ani (4 Regi 22, 1) și, cu toate că și-a sfârșit existența la doar 39 de ani, a fost considerat unul dintre cei mai vrednici regi vechi-testamentari. În timpul domniei sale, idolii au fost distruși, templul din Ierusalim a fost restaurat, Legea sfântă a fost din nou cunoscută de întregul popor și, cel mai important, sărbătoarea Paștilor a fost sărbătorită după o pauză foarte lungă.

Instaurarea lui Iosia la domnie survine în urma asasinării tatălui său, Amon, care urmase la tron regelui Manase. Atât Manase, cât și Amon, adică bunicul, respectiv tatăl lui Iosia, fuseseră favorabili cultului idolilor păgâni, respingând legea Dumnezeului Celui adevărat. Iosia, însă, încă de la începutul domniei sale, repune în rânduială cele sfinte, ocupându-se în primul rând de restaurarea templului din Ierusalim (4 Regi 22, 3-7). În timpul lucrărilor desfășurate în templul Domnului, este descoperită cartea Legii sfinte și este adusă regelui, care ascultă cuvintele cuprinse în ea și, de durere pentru toate fărădelegile poporului său, își sfâșie hainele sale (4 Regi 22, 11). Ulterior, cere un răspuns din partea prorociței Hulda pentru a ști care este voia lui Dumnezeu cu el și poporul său. Iar răspunsul Domnului este următorul: „Deoarece s-a muiat inima ta și tu te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am grăit Eu asupra locului acestuia și asupra locuitorilor lui, că vor fi ținta groazei și a blestemului, și ți-ai rupt veșmintele și ai plâns înaintea Mea, de aceea și Eu te-am auzit. De aceea, iată, te voi adăuga la părinții tăi și vei fi pus în gropnița ta cu pace; și nu vor vedea ochii tăi toate acele nenorociri pe care le voi aduce asupra locului acestuia” (4 Regi 22, 19-20). Auzind cuvintele acestea, Iosia a pornit o reformă religioasă temeinică, distrugând toate jertfelnicele idolești din țară și izgonind slujitorii lor, iar apoi, așa cum este consemnat, „a poruncit la tot poporul și a zis: «Săvârșiți Paștile Domnului Dumnezeului vostru, după cum este scris în această carte a Legii». Pentru că nu se mai săvârșiseră astfel de Paști din vremea Judecătorilor, care judecaseră pe Israel, în tot timpul regilor lui Iuda și al regilor lui Israel; iar în anul al optsprezecelea al regelui Iosia s-au săvârșit aceste Paști ale Domnului, în Ierusalim” (4 Regi 23, 21-23). Sărbătoarea Paștilor era uitată de sute de ani în popor și nici măcar regi precum David sau Solomon nu se învredniciseră să o săvâr­șească din nou așa cum se cuvenea. Odată cu Iosia se pune astfel început bun pentru celebrarea din nou a marii sărbători care prefigura, în Vechiul Testament, Învierea Domnului așa cum o avem astăzi. De aceea, cronicarul vechi-testamentar ne spune: „Asemenea lui Iosia n-a mai fost rege înainte de el care să se fi întors la Domnul cu toată inima sa, cu toate puterile sale și cu tot sufletul său, după toată legea lui Moise, dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui” (4 Regi 23, 25).

Curăția copiilor și sărbătoarea Paștilor

În primele veacuri creștine, noaptea Învierii Domnului cuprindea și o mulțime de botezuri. Nenumărați copii și adulți veneau spre a primi renașterea la noua viață întru Hristos prin Taina Botezului și darurile Duhului Sfânt prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir. Bisericile străluceau prin mulțimea candelelor și a lumânărilor aprinse, dar mai ales prin hainele albe îmbrăcate de cei care urmau să fie primiți la dreapta credință. Toți cântau și se bucurau și mai ales rămâneau până la sfârșit la Liturghia din noaptea Învierii pentru a primi Sfintele și de viață făcătoarele Taine ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar acest fapt s-a păstrat într-o oarecare măsură până în prezent, excluzând Taina Botezului din noaptea pascală. Părintele Sofian Boghiu afirma cu o simplitate cuceritoare: „Am trăit ca și creștinii – o viață, o Liturghie frumoasă, o slujbă frumoasă, anumite zile de Paști foarte frumoase (s.n.), trăite aici, la Antim, de-a lungul timpului... În asta constau frumuseților noastre de viață... că altceva nu avem” (***, Părintele Sofian, ediția a doua revăzută și adăugită de Constanța Costea și Ioana Iancovescu, București, Ed. Bizantină, 2015, p. 647). Anul acesta, însă, a fost poate pentru prima dată în istoria multor țări când Paștile s-au săvârșit numai de către clerici și cântăreți și, pentru fiecare dintre noi, acest fapt ne amin­tește cumva, indirect, de evenimentul vechi-testamentar descris mai sus din vremea regelui Iosia. Și, poate, ne mai amintește și de faptul că, din multe puncte de vedere, mulți au pierdut adevărata noțiune a Paștilor. Prea multă lume se mulțumea doar să ia lumină și pâinea sfințită și să plece acasă fără a privi în urmă. Paștile reprezintă nu doar Învierea lui Hristos, ci și învierea noastră sufletească împreună cu El. Iar din acest punct de vedere, trebuie să ne reîntoarcem la exemplul curat al copiilor. Dacă ați văzut un copil participând la toată slujba din noaptea Paștilor, veți înțelege mai bine ce doresc să spun. Ușor ostenit de ora târzie, evită să se mai miște, toată ființa sa devine concentrată asupra a ceea ce vede și aude, în timp ce mâinile sale strâng cu toată puterea lumina Învierii pe care a primit-o și asupra căreia veghează cu toată tăria să nu se stingă; nu mai dorește să se așeze sau să stea în genunchi pentru că îi vede pe toți cei din jur stând în picioare, dar mai ales simte, simte cu toată inima că este vegheat la rândul său de Dumnezeu și se simte dator să nu lase acest moment să treacă pe lângă el, se ține strâns de Dumnezeu și nu mai vrea să-L lase să plece, ar vrea să înveșnicească această noapte și, dacă va avea o viață curată și mai târziu, își va aduce aminte de nopțile pas­cale mai mult decât de orice altceva. Așa săr­bătorește copilul Paștile. În timp ce adultul se grăbește, împlinește un ritual mai mult în fugă, având trupul în biserică, dar mintea risipită, ochii ficși, gura strânsă într-un gest de dezaprobare, gesturile crispate - toată ființa sa orientată spre exterior, în timp ce inima îi bate domoală în interior, într-un ritm plictisit, risipind clipele în loc să le dăruiască Dumnezeului Celui veșnic.

La Paștile de anul acesta nu am putut ajunge cu toții, dar nu ar fi deloc rău ca, anul viitor, când vom veni, să participăm ca niște copii, să ne redescoperim bucuria și vitalitatea interioară, să dăruim toată atenția, inima și mintea noastră cu adevărat lui Dumnezeu, nu lucrurilor trecătoare, să realizăm că nu există pe acest pământ o fericire mai mare decât aceea de a fi împreună cu Hristos. Așa cum ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! O, Înţelepciunea şi Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale” (Liturghier, Bucu­rești, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2012, p. 193).

Citeşte mai multe despre:   Invierea Domnului