Tezaurul folcloric cules de Patriarhul Miron

Vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului a descoperit, pe când era Episcop-vicar patriarhal, arhiva nearanjată a Patriarhului Miron Cristea într-o sală a Mănăstirii Antim din Bucureşti. În volumul „Pagini dintr-o arhivă inedită“ (Ed. Minerva, 1984), avea să publice un mare fond de corespondenţă adresată celui dintâi patriarh, dar şi „alte documente conţinând date personale, proiecte şi informaţii despre preocupările lui şi, mai ales, despre strădaniile lui culturale“. Vedeau, astfel, lumina tiparului o serie de lucrări semnate Elie Cristea, rod al preocupărilor sale culturale. Printre ele, câteva titluri legate de creaţia populară românească.

Absolvent de studii doctorale de filozofie şi filologie modernă la Budapesta, cu prima teză despre Mihai Eminescu, Elie Cristea a avut o activitate prodigioasă în cadrul Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA). La numai doi ani după revenirea de la Budapesta, într-o întrunire a Despărţământului IV al ASTREI, ţinută în 26 octombrie/ 7 noiembrie 1897 la Veştem, Elie Cristea semnala faptul că „noi avem datorinţa nu numai de a da de la noi ce este bun, ci şi lua de la popor ceea ce la el aflăm vrednic de păstrat pentru viitor“, şi propunea „ca cu ajutorul cărturarilor de la sate, să se colecteze proverbele românilor de pe teritoriul despărţământului Sibiiului, eventual şi din celelalte ţinuturi româneşti de dincoace de Carpaţi“. Motiva aceasta prin constatarea că, din „neîntrecutele producte spirituale izvorâte din creierul românului“, „un ram însă a fost dat aproape cu totul uitării, şi încă acela, care mai mult reoglindeşte profunditatea şi agerimea minţii româneşti“. Este vorba despre proverbe, pe care le defineşte drept „acele expresiuni scurte, precise şi plastice, ieşite din gura poporului, cari la anumite momente ale discuţiunilor ni să reamintesc în mod firesc, ca şi rezultatul convingător al unor experienţe probate“. În cadrul acelei şedinţe, s-a decis redactarea unui Apel pentru colectarea proverbelor, document apărut la Sibiu, la 27 ianuarie/8 februarie 1898, şi semnat de Ioan Papiu, director, şi dr. Elie Cristea, secretar. Colecţiile de proverbe culese din satele româneşti trebuiau trimise „la adresa subscrisului secretariu dr. Elie Cristea“ din Sibiu „până cel mult la Înălţarea Sfintei Cruci a.c.“.

În anul 1901, la Tiparul Tipografiei Arhidiecezane din Sibiu apărea lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania şi Ungaria de dr. Elie Cristea, ierodiacon, secretar consistorial“. Culegerea avea şi o dedicaţie: „Dedic această colecţiune iubiţilor mei părinţi George şi Domniţa, de la cari mai întâi am învăţat a cunoaşte dulceaţa şi frumuseţile graiului românesc, înţăleptele maxime şi profundele adevăruri cuprinse în el“. Precuvântarea scrisă la „Sibiiu, în ziua mucenicului George, 1901“, este pusă sub mottoul „Din lume adunate:/ Şi iarăşi la lume date“. Autorul studiului apreciază şi reproduce un fragment din Proclamaţia de la Islaz, citită la 9 iunie 1848 de Ion Heliade Rădulescu: „Puterea suverană purcede de la Dumnezeu, rezidă în poporul român, care pentru aceea are dreptul a numi pe capul statului. Acesta are a se numi Domn... căci Domn e tot cetăţeanul, Domn e şi capul ţărei, ... tot românul e liber, tot românul e nobil, tot românul e un Domn“. Comparând situaţia românilor transilvăneni cu a celor din principatele feudale de peste munţi, Elie Cristea observa că, între atâtea vitregii, primii au avut şi un avantaj: „Noi românii de dincoace de Carpaţi, neavând aproape deloc domni feudali, am preţuit dintotdeauna poporul şi am simţit împreună cu el, pentru că am fost şi suntem ieşiţi din sânul lui, din opincă. De aici provin întâietatea şi superioritatea sentimentelor noastre naţionale şi democratice faţă de românii din alte părţi. Noi ne-am nutrit vieaţa noastră sufletească direct din izvorul cel mai natural, mai curat, - de la popor“.

Totodată, face şi o sugestie care se dovedeşte permanent actuală, viabilă chiar şi în zilele noastre: „Elevii seminariali ar putea face mari servicii literaturii poporale, dacă – mulţi cum sunt – s-ar grupa în jurul societăţii lor de lectură «Andreiu Şaguna», şi în decursul unui şir mai lung de ani ar aduna asemenea producte cu pacienţa şi zălul albinelor, din toate colţurile locuite de români, pe cari ei le străbat. Ca unii, cari petrec o mare parte din an în mijlocul poporului şi iau parte la toate manifestaţiunile vieţii spirituale a acestuia, au cele mai bune ocaziuni şi trebuie să aibă şi priceperea cuvenită de a face colecţiuni de nepreţuită valoare. Noi le punem cu toată căldura la inimă această întreprindere, care numai laude le poate aduce“.

Proverbele, maximele şi zicătorile au fost „culese din graiul viu al poporului şi redate fidel; în urmare au valoarea unor produse absolut originale – izvorâte din mintea românului păţit şi cu experienţe de milenii“. Prin aceste „fulgere de scurte gândiri“, observa cel care avea să devină primul Patriarh al României, se comunică mai uşor gândurile „în timpul nostru, când conversaţiunea să face pe cale electrică şi în stil lapidat“.

Proverbe cu specific religios culese de ierod. dr. Elie Cristea: