„Viaţa noastră prin apă a fost mântuită şi se va mântui“

Printre scrierile Părinţilor Apostolici se numără şi Păstorul lui Herma. Această operă, de largi dimensiuni în comparaţie cu celelalte lucrări care intră în aceeaşi categorie, a fost considerată în primele trei secole drept parte a canonului scripturistic.

În cele din urmă, după o atentă cercetare a Părinţilor din secolul al IV-lea, şi îl amintim aici în special pe Sfântul Atanasie cel Mare, lucrarea a dobândit un loc de cinste în Tradiţia Bisericii, dar nu a mai fost inclusă în canonul nou-testamentar. Printre meritele principale ale operei se află şi o detaliere cuprinzătoare a Tainei Botezului şi a importanţei acesteia pentru viaţa liturgică şi ascetică a Bisericii.

Păstorul lui Herma şi importanţa sa actuală

Cercetătorii moderni au criticat adesea stilul slab al scrierii în cauză, dar au considerat de asemenea că informaţiile cuprinse sunt extrem de preţioase. Autorul scrierii, Herma, pare să fi fost o persoană relativ simplă, desigur bine intenţionată, dar lipsită de o cultură teologică bogată, aşa cum întâlnim în cazul Sfinţilor Ignatie Teoforul sau Policarp al Smirnei, care au activat în aceeaşi perioadă de timp. Spre exemplu, cunoscutul patrolog grec Syylianos Papadopoulos consideră că "autorul lucrării este un scriitor neimportant, moralist şi nu teolog, cu imaginaţie bogată, flecar dar şi expresiv, greu de înţeles uneori, dar şi atrăgător. Optimismul lui statornic exploatează fiecare profunzime a pocăinţei, care nu are un caracter misteric" (Patrologia..., vol. I, p. 183). În mod sigur, Herma nu poate fi considerat un teolog extraordinar, deoarece dintre Părinţii Apostolici el face cele mai multe greşeli din punct de vedere dogmatic (de ex.: identificarea dintre Hristos şi Duhul Sfânt, confundarea angelologiei şi pnevmatologiei, cf. Papadopoulos, op. cit., p. 184). Însă, în privinţa Tainei Botezului, lucrarea sa se dovedeşte drept cea mai importantă sursă din perioada respectivă. Cunoscutul cercetător al izvoarelor patristice şi scripturistice legate de Taina Botezului Everett Ferguson afirmă că "această lucrare, cea mai lungă dintre scrierile Părinţilor Apostolici, conţine şi cel mai mare număr de referinţe legate de Botez (însă nu şi cuvântul însuşi) şi, de asemenea, prezintă cele mai puternice mărturii legate de necesitatea Botezului pentru mântuire din literatura creştină timpurie" (Baptism in the Early Church..., p. 215). Un alt element extrem de important care apare în Păstorul lui Herma este clarificarea existenţei celei de-a doua pocăinţe. Cunoaştem faptul că în perioada creştină primară tensiunea eshatologică legată de apropierea finalului lumii era foarte mare. Din acest punct de vedere, se credea că pocăinţa nu poate exista decât o singură dată, şi anume în momentul Botezului, şi că un nou păcat major petrecut după renaşterea din apă şi din Duh poate periclita definitiv mântuirea personală. Herma contrazice această opţiune în scrierea sa. Aşa cum afirmă Enrico Norelli, "nucleul mesajului Păstorului este vestea că toţi creştinii se pot pocăi şi a doua oară, după Botez; acest motiv revine mereu în cuprinsul părţilor disparate ale operei. Convingerea că după Botez nu va mai fi o iertare a păcatelor era legată de aşteptarea întoarcerii lui Hristos; pe măsură ce aceasta slăbea, iar creştinismul se răspândea, păstrarea unei asemenea poziţii devenea tot mai puţin realistă. Herma doreşte o comunitate în care rigoarea morală să fie păstrată (de unde şi discuţiile privitoare la comportamentul reciproc al soţilor, la virtuţi şi la vicii), dar fără rigorism, şi caută soluţia în posibilitatea unei singure pocăinţe pentru ştergerea păcatelor" (Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine..., vol. I, p. 186).

Zidirea turnului (Bisericii) pe ape

Scrierea lui Herma cuprinde o serie de viziuni (descoperiri) dumnezeieşti. Într-una dintre acestea, el observă un turn care este clădit pe ape şi în care pietrele se îmbină armonios, dar care are şi o serie de pietre aruncate în jurul său în diverse forme (sfărâmate, crăpate etc.). Viziunea îi este tâlcuită de o femeie care afirmă că este însăşi Biserica şi care îi promite să îi descopere sensul fiecărei viziuni în parte. Ea îi spune lui Herma că turnul în sine reprezintă chiar Biserica, iar la întrebarea lui Herma legată de construirea turnului pe ape, îi răspunde: "Ascultă, aşadar, pentru ce se zideşte turnul pe ape! Pentru că viaţa noastră prin apă a fost mântuită şi se va mântui. Turnul este întemeiat prin cuvântul numelui Celui atotputernic şi slăvit; şi este ţinut de puterea cea nevăzută a Stăpânului" (Păstorul 11, 5, în: Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 284). Tâlcuind acest pasaj, Everett Ferguson consideră că aici avem o susţinere clară a importanţei Tainei Botezului. Astfel, întemeierea turnului este realizată prin Taina Botezului, iar numele la care se face referire aici este probabil cel al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, care este chemat asupra persoanei care se botează. Ferguson a mai descoperit un alt amănunt implicit al pasajului de mai sus, şi anume că Botezul nu conduce doar la o mântuire individua-lă, ci şi la intrarea în comunitatea eclesială reprezentată de turnul construit. De asemenea, absenţa Botezului conduce clar la imposibilitatea intrării în Biserică. Însă mai există un element pe care patrologul american l-a trecut cu vederea aici, şi anume ce reprezintă puterea cea nevăzută a Stăpânului care susţine turnul şi care este amintită la pasajul citat mai sus. Din punctul nostru de vedere, aici există o referire ascunsă la energiile divine necreate. Credem că această explicaţie este cea plauzibilă deoarece anterior, în aceeaşi frază, se aminteşte de Sfânta Treime. Precum ştim, lucrarea Sfintei Treimi este unitară, iar prin această putere nevăzută se sugerează o acţiune directă a lui Dumnezeu pentru formarea Bisericii Sale.

Botezul ca renaştere

Cu privire la Taina Botezului ca renaştere, Herma afirmă: "Trebuia neapărat să se urce prin apă, ca să primească viaţă; n-ar fi putut intra altfel în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu aruncau moartea, care stăpânea viaţa lor de mai înainte. Aceşti morţi au primit pecetea Fiului lui Dumnezeu şi au intrat în Împărăţia lui Dumnezeu; că omul este mort înainte de a purta numele Fiului lui Dumnezeu, dar când primeşte pecetea leapădă moartea şi primeşte viaţă. Pecetea, dar, este apa; morţii se coboară în apă şi se ridică vii; acelora, dar, li s-a propovăduit pecetea aceasta şi s-au folosit de ea, ca să intre în Împărăţia lui Dumnezeu" (Păstorul 93, 2-4, în: op. cit., pp. 368-369). Acest pasaj este fundamental pentru înţelegerea Tainei Botezului din primele veacuri. Nu numai că Botezul este considerat drept Taina de intrare în comunitatea eclesială, precum am afirmat mai sus, ci este de asemenea necesar pentru intrarea în Împărăţia cerurilor. Prin apă şi prin chemarea numelui Fiului lui Dumnezeu omul renaşte la o nouă viaţă. Desigur, nu trebuie să înţelegem aici că Herma susţine o modalitate de botezare nu în numele Sfintei Treimi, ci numai în cel al lui Hristos. El este preocupat să afirme hristificarea persoanei care se botează şi transfigurarea acesteia. Înainte de primirea Tainei Botezului suntem asemenea unor persoane moarte, care cred că trăiesc, dar în realitate nu au posibilitatea de a gusta din o viaţă spirituală adevărată. Herma însă, după cum vom observa cu proxima ocazie, extinde necesitatea administrării unui Botez inclusiv celor trecuţi la cele veşnice într-o formă tainică, astfel încât şi aceştia să poată fi primiţi în Împărăţia cerurilor. În materialul viitor vom analiza necesitatea existenţei Botezului din punctul de vedere al lui Herma pentru intrarea în Împărăţia cerurilor şi posibilitatea pocăirii după administrarea acestei Taine.