„Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viaţă”

Cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită sâmbătă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Patriarhul României a evidenţiat în cuvântul de învăţătură faptul că sărbătoarea de la 14 septembrie se referă la lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Credincioșii care au participat la slujbă s-au putut închina la Sfânta Cruce, împodobită și așezată în catedrală spre cinstire.

Credincioșii ortodocşi ai Bisericii noastre cinstesc cu multă evlavie Sfânta Cruce, în fiecare an la 14 septembrie. Potrivit rânduielii liturgice, în locașurile de cult, Sfânta Cruce a fost împodobită, înălțată și arătată în mod solemn de către slujitori credincioșilor și apoi așezată lângă iconostas pentru a fi cinstită.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice, Patriarhul României a precizat că sărbătoarea aceasta a început prin aflarea Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. „Sfânta Elena a fost trimisă de către fiul ei la Ierusalim ca să caute Sfânta Cruce şi să zidească locaşuri sfinte în locurile cele mai importante unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat lucrarea Sa mântuitoare. Imediat după Sinodul din 325 de la Niceea, Împărăteasa Elena, având cu ea o mulţime de însoţitori, nu numai gardă, ci şi sfătuitori şi mult aur, a ajuns la Ierusalim ca să caute lemnul Sfintei Cruci. Ea a aflat de la un bătrân evreu că locul unde s-ar putea găsi Sfânta Cruce se află sub un templu păgân. În anul 119, împăratul păgân Adrian a poruncit să fie acoperite locurile unde Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat. Împăratul Adrian a construit templul zeiţei Venus şi templul zeului Jupiter pe locul unde au fost ascunse cele trei cruci: Crucea Mântuitorului şi crucile celor doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El, pe Golgota, aproape de Ierusalim. De aceea, a fost nevoie ca împăratul Constantin cel Mare să dea ordin ca aceste două temple păgâne să fie dărâmate, pentru că sub ele se afla Crucea Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, au început săpăturile, până când s-a ajuns la o peşteră adâncă şi acolo, în peşteră, au fost aflate cele trei cruci. Printr-o minune, o femeie bolnavă, muribundă, când s-a atins de Crucea Mântuitorului, s-a însănătoşit şi a mai trăit mult timp după aceea. Ea a fost atinsă de toate cele trei cruci, dar crucea care a făcut-o sănătoasă a fost aceea a Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, Sfânta Elena, după multe osteneli, a aflat în anul 328 Crucea de lemn pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Ea a dat-o episcopului Macarie al Ierusalimului, care a arătat-o credincioşilor, înălţată pe un amvon, iar mulţimea a răspuns cu rugăciunea: «Doamne miluieşte! Doamne miluieşte! Doamne miluieşte!»”, a precizat Preafericirea Sa.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a spus că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a poruncit ca pe locul unde a fost răstignit şi îngropat Mântuitorul Iisus Hristos să fie ridicată Bise­rica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii Domnului.

De asemenea, Preafericirea Sa a reliefat faptul că sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ne aduce aminte de aflarea lemnului Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena, în anul 328, de construirea şi sfinţirea Bisericii Sfântului Mormânt cu hramul „Învierea Domnului” din Ierusalim, în anul 335, cât şi de biruinţa creştinilor asupra perşilor păgâni care au luat Crucea, dar au fost obligaţi să o înapoieze.

„În anul 335, în data de 13 septembrie, a fost sfinţită măreaţa şi frumoasa biserică a Învierii Domnului de la Ierusalim. Sfinţirea bisericii a adunat o mulţime de episcopi, preoţi şi diaconi, şi o mulţime de demnitari şi credincioşi ai imperiului. În ziua următoare, la 14 septembrie, acelaşi episcop Macarie al Ierusalimului a ridicat în Biserica «Învierea Domnului» Sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce a Domnului şi a arătat-o mulţimii, iar mulţimea a cântat, de asemenea, «Doamne miluieşte!» de multe ori. Începând cu anul 335, ziua de 14 septembrie este dedicată sărbătoririi Înălţării Sfintei Cruci. Această sărbătoare s-a răspândit în tot imperiul creştin, însă, în anul 614, în timpul împăratului Heraclie, perşii, duşmani mari ai creştinilor, au atacat Ierusalimul, l-au jefuit şi au luat cu ei şi lemnul Sfintei Cruci. Aceasta a pricinuit o mare întristare. De aceea, împăratul Heraclie s-a pregătit de război şi a dus lupte grele cu perşii, iar în cele din urmă i-a înfrânt în anul 628 şi i-a silit să dea înapoi lemnul Sfintei Cruci. În 628, Crucea a fost recuperată şi dusă la Constantinopol, iar în 629 a fost trimisă din nou la Ierusalim. Atunci, Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălţat din nou, în faţa mulţimii, Crucea Mântuitorului şi iarăşi poporul s-a bucurat foarte mult, încât putem spune că sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din anul 335 a fost reconfirmată de evenimentul din 629”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a spus că cinstirea Sfintei Cruci în Biserică s-a petrecut încă din timpul Sfinţilor Apostoli (cf. Galateni 6, 14).

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre, făcând referire la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Căci cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18), a subliniat că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu, adică în Cruce este concentrată puterea iubirii milostive a lui Hristos, iertătoare şi jertfelnică, dar şi puterea Învierii Sale.

„Crucea nu este doar semnul suferinţei şi al morţii lui Hristos, ci este şi semnul biruinţei lui Hristos prin Înviere. Crucea este deodată simbolul iubirii jertfelnice a lui Hristos, care S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe cruce, ca să vindece păcatul protopărinţilor Adam şi Eva şi în acelaşi timp al puterii Învierii lui Hristos. De aceea, Crucea a devenit o armă care-i înfricoşează pe demoni pentru că se întâlnesc cu iubirea smerită, milostivă şi jertfelnică a lui Hristos concentrată în Cruce şi cu puterea Învierii Sale din morţi. Deci, Crucea este semnul unei lucrări dătătoare de viaţă, este mai tare decât păcatul, decât iadul şi decât moartea şi de aceea ea este considerată apărătoarea creştinilor”, a reliefat Patriarhul României.

La final, Preafericirea Sa a precizat că prin semnul Sfintei Cruci noi mărturisim iubirea faţă de Hristos: „Găsim crucea pe turlele bisericii, mai ales pe turla principală, care este ca un catarg, iar biserica este în formă de corabie (...). În biserică vedem crucea pe catapeteasmă, pe masa Sfântului Altar, pe veșmintele preoților, pe multe dintre acoperămintele liturgice. Vedem crucea și pe porțile țăranilor români, încât, atunci când se intră în curte, se intră într-un spațiu creștin. Crucea a fost pusă la întretăiere de drumuri sau pe marginea drumului ca să ne amintească de Mântuitorul Iisus Hristos Care a spus: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața» (Ioan 14, 6). Crucea este pusă lângă izvoare ca să ne amintească de faptul că Hristos ne-a dăruit apa cea vie (Ioan 4, 10), adică harul Duhului Sfânt prin Botez și prin toată lucrarea duhovnicească a Bisericii. Crucea este pusă pe înălțimi, pentru că El a fost răstignit pe o colină, pe Golgota”, a spus Preafericirea Sa.

Toţi credincioşii prezenţi la slujba de la catedrală au primit din partea Patriarhului României iconiţe cu Înălţarea Sfintei Cruci.