Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Adunarea eparhială a Episcopiei Europei de Nord
Adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a întrunit, în perioada 6-7 iunie 2015, în şedinţă anuală de lucru la Bergen (Norvegia), în biserica parohială „Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen”.
Lucrările au debutat sâmbătă, 6 iunie, cu Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, săvârșite de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Episcopiei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Suedia, Norvegia și Danemarca. Cu acest prilej, norvegianul Ioan Morland a primit Taina Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă.
În cadrul lucrărilor, au fost prezentate activitățile desfășurate în anul 2014 în cadrul episcopiei. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, președintele Adunării eparhiale, a mulțumit celor prezenți pentru dragostea arătată prin participarea la acest eveniment major pentru toate comunitățile ortodoxe românești din Europa de Nord. Cu acest prilej, ierarhul i-a prezentat pe tinerii preoți hirotoniți în cursul anului 2014: pr. Dumitru Valeriu Chiorbeja - Parohia Haugesund, Norvegia; pr. Dan-Virgil Păcurar - Parohia Uppsala, Suedia; pr. Alin Silviu Iosif - Parohia Borås, Suedia; pr. Radu Constantinescu - Parohia Ålesund, Norvegia, și pr. Andrei Ovidiu Sofa – de la Parohia Trondheim, Norvegia.
O împlinire importantă din anul precedent a fost organizarea primei mănăstiri ortodoxe românești din Danemarca: Mănăstirea „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast. De asemenea, s-a evidențiat achiziționarea unor noi biserici parohiale proprii - cum sunt cele din parohiile românești Herning, Danemarca; Jönköping și Sölvesborg din Suedia. La Sölvesborg lucrările la biserica de lemn sunt acum la stadiul de finisare în interior. În acest sens, au fost încurajate toate parohiile din episcopie să identifice locații care să devină locașuri de cult proprii, în vederea organizării lor după rânduielile Bisericii Ortodoxe, pentru cultivarea credinței și identității strămoșești.
A fost evidențiată activitatea catehetică din toate parohiile, atât din perspectiva căsătoriilor mixte, cât și referitor la nevoia de catehizare a membrilor adulți ai Bisericii care doresc să se implice în viața acesteia. De aceea, proiectul pastoral și social „Consolidarea familiei” a continuat și în anul 2014. A fost prezentată partea economică a eparhiei, concluzionând că, deși sunt multe greutăți financiare, misiunea pastorală trebuie continuată și amplificată.
În cadrul Sectorului social-filantropic au fost prezentate activitățile care continuă de câțiva ani în mai multe parohii: „Picătura de jertfă care răscumpără oceanul nepăsării”, proiect în cadrul căruia s-au organizat colecte în bani, medicamente și produse pentru ajutorarea unor familii sărace din România; „O familie parohială pentru fiecare”, activitate care angajează pe credincioșii parohiei să ajute benevol o serie de copii orfani din România; „Agapa fratelui”, acțiune duminicală, în biserică, după Sfânta Liturghie, de colectare a alimentelor necesare pentru cantinele sociale; „În pace să ieșim”, misiune ce angajează pe credincioși de a vizita pe cei bolnavi și singuri.
Pe plan cultural, s-au organizat mai multe conferințe, întruniri și simpozioane, unele dintre acestea în colaborare cu alte instituții din țările scandinave. În acest sens, a fost menţionat Simpozionul internațional „Sfinții Martiri Brâncoveni, mărturisitori ai credinței ortodoxe și promotori ai culturii românești”, care a avut loc la Stavanger, Norvegia, în perioada 3-4 mai 2014, precum şi concertele susținute de corul bărbătesc al Bisericii „Sfântul Nicolae” - Albă din București și de Grupul coral „Credo” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Revista eparhială „Candela Nordului” 2014 este în curs de editare în formă bilingvă, în română și în engleză, devenind o emblemă pentru slujirea misionară și culturală a eparhiei. În cadrul Editurii Felicitas a Episcopiei Europei de Nord au fost publicate mai multe lucrări teologice și în cursul anului 2014.
Tinerii din cadrul Centrului eparhial pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, pe lângă implicarea lor în viața liturgică, misionară și filantropică, au finalizat câteva proiecte, printre care atelierele de pictură, vitraliu, broderie și sculptură. Evenimentul major al anului 2014 l-a reprezentat Adunarea Generală a Tinerilor Ortodocși Români din Scandinavia, care a avut loc la Copenhaga, în perioada 17-18 octombrie, eveniment care a continuat cu un pelerinaj de două zile la Mănăstirea „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast, Danemarca, unde s-au discutat proiectele pentru anul următor și s-a dezbătut importanța mărturisirii credinței creștine ortodoxe în spațiul scandinav. Centrul de pelerinaj „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” a organizat mai multe pelerinaje la hramurile parohiilor din eparhie.
Şedinţa Adunării eparhiale a reprezentat momentul de bilanț al activităților pentru anul 2014 și de planificare a activităţilor pentru anul 2015. După încheierea lucrărilor, toți preoții și delegații parohiilor din episcopie, însoțiți de credincioși din Bergen, sub oblăduirea ierarhului, au plecat într-un pelerinaj prin fiordurile de pe coasta de vest a Norvegiei, pe un vas de croazieră, purtând pe apele fiordurilor icoana Maicii Domnului - Îndrumătoarea, intonând imne și rostind rugăciuni. Duminică, 7 iunie, Părintele Episcop Macarie a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Bergen, urmată de un dialog duhovnicesc cu credincioşii în cadrul agapei creștine.