Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Binecuvântări şi slujiri arhiereşti la românii din diasporă
La sfârşitul săptămânii trecute, ierarhi români din diasporă s-au aflat în mijlocul credincioşilor, unde au săvârşit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale sau în parohiile vizitate şi au rostit cuvinte de învăţătură în care au explicat sensurile duhovniceşti ale pasajului evanghelic al minunii vindecării orbului din Ierihon.
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei a îmbrăcat vineri, 22 ianuarie, haine de sărbătoare, deoarece în această zi s-a făcut pomenirea Sfântului Apostol Timotei. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al eparhiei, au săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Madrid, înconjuraţi de un sobor de slujitori.
La final, Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a rostit un cuvânt de felicitare, în care a apreciat eforturile misionare ale Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei de propovăduire a cuvântului Evangheliei pe pământ străin, după modelul sfântului său ocrotitor.
În Duminica a 31-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia ortodoxă română din oraşul Getafe, Spania.
„Iisus știa foarte bine de ce are nevoie orbul. Când a cerut să vadă, i s-a oferit darul vederii trupești. Orbul însă vedea dinainte, dar cu ochii duhovnicești, de aceea credința lui l-a ajutat să primească vindecare de la Domnul Hristos. Vederea duhovnicească este mult mai importantă decât cea trupească. Mulți au văzut minunile Mântuitorului, dar n-au avut vederea duhovnicească și credință”, a spus Preasfinţia Sa.
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a săvârşit Sfânta Liturghie la mănăstirea românească din localitatea Cenicientos, Spania. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat înțelesul duhovnicesc al fragmentului scripturistic rânduit: „Orbul din Evanghelie nu știa foarte bine cine este Iisus, dar s-a rugat. Rugându-ne stăruitor, începem să deprindem gustul rugăciunii și apoi nu ne mai rugăm de nevoie, ci de drag. Simțim că ea este dătătoare de viață, este ca aerul. Fără rugăciune nu poți trăi din punct de vedere duhovnicesc. Un om care nu se roagă este un om uscat. Să stăruim în rugăciune precum orbul din Evanghelia de astăzi”.
Otlaca Pustă, Ungaria
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica din Otlaca Pustă (Pustaottlaka), Ungaria, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată într-un comunicat de presă al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre puterea vindecătoare a Mântuitorului, amintind şi de bucuria aniversării Unirii Principatelor Române din 1859: „Hristos dăruiește vedere orbului din Ierihon și ne arată și nouă, peste veacuri, importanța vederii duhovnicești, care ne luminează ochii minții și ne călăuzește sufletele spre cunoașterea lui Dumnezeu și a împlinirii voii Sale. Starea sufletească nefericită a oamenilor de azi și problemele majore, de tot felul, pe care le întâmpină ne arată cât de înțelepți au fost înaintașii noștri, care au așezat relația personală cu Dumnezeu și credința la temelia ființei lor, lucru pe care și noi trebuie să îl redescoperim și să îl facem, în ciuda tuturor provocărilor. Tot înaintașii noștri, mânați de idealuri înalte și având sprijinul Bisericii străbune, au realizat și lucruri deosebit de importante pentru neamul românesc, cum a fost și Unirea Principatelor, din 24 ianuarie 1859, de la înfăptuirea căreia se împlinesc exact în această duminică 162 de ani”.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba de Te Deum, în semn de mulțumire pentru Mica Unire și pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului și Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor, iar clopotele au fost trase timp de un minut.
Stockholm, Suedia
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul Centrului Episcopal din Capitala Suediei, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre minunea vindecării orbului: „Asemenea orbului din Ierihon, şi noi, de multe ori, simţim mai mult sau mai puţin lămurit prezenţa Domnului lângă noi. Îi intuim mila şi prezenţa, iar atunci când simţim cum ne atinge aripa pocăinţei, cum ni se frânge câtuşi de puţin inima, să nu fim nepăsători, ci să strigăm asemenea orbului vindecat: «Doamne, miluieşte-ne!» Să nu lăsăm clipa în care am întrezărit veşnicia să treacă pe lângă noi”.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit slujba de Te Deum cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române.