Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Botezul Domnului la Roma
De praznicul Botezului Domnului, 6 ianuarie, la Centrul eparhial din Roma, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, se arată pe episcopia-italiei.it. La momentul rânduit, ierarhul împreună cu soborul au săvârșit slujba Sfințirii Mari a apei. Potrivit tradiției, credincioșii prezenți au fost binecuvântați, au primit Agheasmă Mare spre folos duhovnicesc, precum și sfaturi despre modul în care aceasta se ia în fiecare zi, până la Odovania Bobotezei, și despre felul cum se păstrează în timpul anului.



.jpg)
