Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Diaspora Bucuria de a trăi credinţa în coordonate familiare

Bucuria de a trăi credinţa în coordonate familiare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Diaspora
Un articol de: Arina Cîrstea - 13 August 2014

Cu 7 ani în urmă, când am plecat din România pentru a mă stabili în Marea Britanie, eram ferm convinsă că oriunde aş merge, îmi voi aduce cu mine şi credinţa. Dumnezeu este în primul rând în inima noastră, îmi spuneam, şi nu poate fi limitat la o anume ţară sau clădire, sau comunitate. Pe atunci nu părăsisem niciodată ţara - pe termen lung - şi nu conştientizam pe deplin modul subtil în care felul meu de a percepe şi trăi credinţa era iremediabil marcat de gândirea, ritualurile şi chiar spaţiul duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române.

Am realizat toate acestea mai târziu, prin acumularea de diferite experienţe, din discuţiile cu alţi expatriaţi, din încercarea de a-mi explica senzaţia de neîmplinire după participarea la un serviciu ortodox oficiat în limba greacă sau, ocazional, engleză. Deşi credinţa m-a însoţit în permanenţă, aşa cum sperasem, şi chiar s-a aprofundat în anumite privinţe prin dialogul mai intens cu alte perspective religioase şi non-religioase, a rămas în esenţă izolată de experienţa comunităţilor în mijlocul cărora trăiam, inevitabil incompletă, şi ca rezultat mai vulnerabilă decât anticipasem iniţial.

Ceea ce nu am îndrăznit niciodată să sper era că, la început în mod timid şi sporadic, dar ulterior din ce în ce mai viguros, biserica de „acasă“, de care îmi era dor fără să realizez, urma să-mi fie alături chiar şi aici, în noua mea casă, oraşul Coventry, din centrul Marii Britanii. Comunitatea românească din această zonă, alcătuită iniţial dintr-un număr restrâns de tineri veniţi să studieze la cele două universităţi locale, s-a dezvoltat gradual, ajungând în mod curent la o componenţă pe cât de dinamică, pe atât de variată. Prin eforturile părintelui Mihai-Răzvan Novacovschi, fondatorul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei“ din Birmingham, şi cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif, biserica românească şi-a făcut în mod gradat simţită prezenţa în Coventry încă din 2010, culminând cu înfiinţarea, în anul 2012, a unei misiuni cu hramul „Sfânta Mironosiţă Veronica“, sub îngrijirea părintelui Cornel Grecu.

Evenimentul acreditării parohiei

În luna iulie a acestui an, comunitatea românească din Coventry a sărbătorit un eveniment deosebit, acreditarea acestei misiuni cu statutul deplin de parohie. Români din oraşul Coventry, Warwickshire şi West Midlands au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în limbile română şi engleză de către Preasfinţitul Ignatie Mureşeanul, înconjurat de un sobor de preoţi; părintelui paroh Cornel Grecu i s-au alăturat părintele Mihai Novacovschi şi părintele arhidiacon Paul Loghin de la parohia vecină din Birmingham, părintele diacon Gabriel Mandu de la parohia din Oxford şi părintele diacon Andrei Dosoftei de la parohia din Aberdeen, Scoţia. În discursul celor prezenţi a fost subliniat faptul că, asemenea venirii pe lume a unui copil, naşterea acestei parohii marchează nu numai un sfârşit de drum, ci şi un nou început.

În mod incontestabil, evenimentul a reprezentat în primul rând o recunoaştere a efortului susţinut depus de părintele Cornel Grecu pentru a crea un spaţiu duhovnicesc, cât mai autentic românesc, pentru credincioşii din Coventry. Asemenea multor comunităţi religioase din afara ţării, Misiunea din Coventry şi-a început existenţa într-un spaţiu „de împrumut“, multifuncţional, aparţinând bisericii anglicane „St Anne and All Saints“. În timp, cu acordul proprietarilor, acest spaţiu provizoriu a fost adaptat, înfrumuseţat şi îmbogăţit printre altele cu o catapeteasmă pictată în manieră tradiţională. Paralel, şi comunităţii de credincioşi i s-au adăugat noi membri, care prin contribuţia lor au îmbogăţit viaţa Misiunii.

Aşa cum a amintit Preasfinţitul Ignatie în cuvântul său, un rol important în succesul acestui proiect i-a revenit şi doamnei preotese Geanina Grecu, care a participat activ la desfăşurarea tuturor activităţilor misionare, utilizându-şi în plus experienţa didactică pentru organizarea unei şcoli româneşti pentru copii. În acelaşi timp, această recunoaştere constituie, în mod esenţial, şi o provocare, atât pentru părintele paroh, cât şi pentru fiecare membru, actual sau viitor, al noii parohii. Dincolo de responsabilităţile administrative şi oportunităţile de dezvoltare pe care le presupune, noul statut reprezintă pentru noi toţi un dar duhovnicesc, pe care suntem invitaţi să-l administrăm în mod eficient, ca pe un talant de mare valoare.

În cuvântul său, Preasfinţitul Ignatie a atras atenţia asupra unor implicaţii ale acestei invitaţii pentru viaţa fiecărui credincios. Un rol esenţial a fost atribuit participării active la Sfânta Liturghie, prin rugăciune, prin comuniune spirituală, şi în final prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine, urmată de rugăciunile de mulţumire în nume personal, dar şi, în cazul părinţilor, în numele copiilor. De asemenea, a arătat că măsura acestei participări constă în sentimentul unei transformări interioare, cu impact direct asupra vieţii din interiorul, dar şi din afara bisericii. În primul rând, această transformare trebuie să conducă la aprofundarea dragostei faţă de Dumnezeu, a credinţei noastre. Făcând referire la pericopa evanghelică citită anterior, Preasfinţia Sa a sugerat că femeia afectată de hemoragie timp de 12 ani constituie pentru noi un model de credinţă, dar şi unul de inteligenţă. Credinţa a deschis acestei femei perspective la care altfel nu ar fi avut acces, şi în final i-a „dat soluţia pentru problema ei“. Deşi prin Sfântul Botez fiecare creştin este înzestrat cu această inteligenţă, utilitatea ei este redusă de lacunele credinţei noastre, de timpul limitat pe care îl dedicăm dezvoltării relaţiei noastre personale cu Dumnezeu. În al doilea rând, a continuat Preasfinţia Sa, metamorfoza interioară trebuie să se manifeste în relaţia noastră cu ceilalţi. Sfânta Mironosiţă Veronica, care în tradiţia creştină este păstrătoarea mahramei cu chipul lui Hristos, a fost prezentată ca model în această privinţă. Prin gestul ei simplu, dar plin de compătimire, sfânta i-a fost alături Mântuitorului în momentul cel mai dificil al vieţii Sale pământeşti. Contribuţia ei este recunoscută prin impregnarea chipului Mântuitorului pe mahrama care i-a fost oferită. Preasfinţia Sa a prezentat credincioşilor şi o altă tradiţie, mai puţin cunoscută, despre viaţa sfintei. Această tradiţie o plasează pe Sfânta Veronica în serviciul împăratului roman Tiberiu, într-un moment de criză, când acesta se îmbolnăveşte de lepră. Sfânta este prezentată utilizându-şi mahrama sfinţită de atingerea Mântuitorului pentru a-l vindeca pe împărat de această boală incurabilă.

Asemenea ei, a concluzionat Preasfinţitul Ignatie, fiecare dintre noi este chemat să întindă „mahrama dragostei noastre şi a rugăciunii noastre“ către semenii noştri, în special acei dintre ei care sunt singuri, sau tulburaţi de suferinţe fizice ori psihice. În sprijinul acestei idei au fost citate cuvintele Părintelui Mitropolit Bartolomeu Anania, care într-un interviu declara: „Cea mai mare tristeţe a mea este că părinţii mei au murit trişti şi singuri“. În consecinţă, este responsabilitatea noastră de creştini să ne manifestăm dragostea faţă de cei din jurul nostru, pentru a atenua efectul suferinţelor de orice fel, şi în special al singurătăţii, această maladie atât de răspândită în societatea contemporană. Se poate sugera astfel că parohia nou-înfiinţată reprezintă un cadru ideal pentru progresul spiritual al fiecărui membru, dar şi pentru promovarea unei atmosfere de dragoste şi întrajutorare creştină în comunitatea românească.

Aş vrea să închei aceste rânduri cu o notă personală, aşa cum le-am început. Din perspectiva mea subiectivă de cetăţean român stabilit în străinătate, spaţiul duhovnicesc şi social al Parohiei Coventry îmi aduce în primul rând bucuria că voi putea să-mi trăiesc credinţa în coordonate familiare şi în acelaşi timp să creez şi să menţin legături cu alţi membri ai comunităţii româneşti locale. În plus, am mulţumirea de a oferi această posibilitate şi fetiţei mele, care, asemenea altor foarte tineri membri ai parohiei, va creşte la intersecţia dintre două culturi europene, într-un mediu multietnic şi plurireligios. Toate aceste oportunităţi ar fi fost de neconceput cu numai câţiva ani în urmă, şi din acest motiv consider înfiinţarea acestei parohii un moment semnificativ în viaţa comunităţii româneşti din Coventry, şi implicit în viaţa Bisericii româneşti din afara graniţelor ţării.