Copiii diasporei: „Drumul nostru începe mult mai devreme”

Singuri acasă, mii de copii duc dorul părinţilor plecaţi în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Unii, cu maturitate şi determinare, se străduiesc să demonstreze că sacrificiul de a nu fi împreună nu este în zadar: învaţă să devină medici, însoţitori de bord, profesori, dar, înainte de toate, învaţă să devină oameni.

Ajutaţi în special de bunici, de rude, de profesori şi consilieri şcolari, copiii diasporei sunt „resurse de curaj şi responsabilitate” într-o lume cu multe tentaţii. Sunt modele de urmat, experienţe de viaţă şi poveşti de succes pe care Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Iaşi a decis să le facă cunoscute lumii lor, a copiilor aflaţi în aceeaşi situaţie, dar care, din diferite motive, nu se pot menţine într-un echilibru benefic dezvoltării lor.

Cuvinte de încurajare, strategii de adaptare şi soluţii propuse de copii pentru copii. Astfel s-a născut proiectul „Copiii diasporei”, concretizat în două broşuri, una dedicată elevilor şi o alta profesorilor, mai tehnică, în baza datelor colectate de contributori - 13 profesori consilieri şcolari din diferite şcoli din judeţul Iaşi, coordonaţi de directoarea CJRAE Iaşi, Anca Hardulea. Un număr de 46 de elevi cu părinţi plecaţi în străinătate, respectiv 16 copii remigranţi, au vorbit despre propriile emoţii, provocări, obstacole, dar şi despre soluţii şi idealurile pentru care luptă zi de zi.

„Am ales să ne îndreptăm atenţia către ceea ce noi am numit generic #Copiii diasporei$ şi i-am inclus aici pe copiii care au trecut prin procesul de migraţie temporară şi pe cei care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Colegii mei, profesorii consilieri şcolari, lucrând cu aceştia, au remarcat că ei înşişi au descoperit şi soluţiile la problemele pe care le întâmpină, au găsit resurse interioare pentru a se adapta la situaţia temporară în care se află. Drept urmare, anul acesta am încercat să-i punem în valoare tocmai pe aceşti copii şi am recurs la o schimbare de perspectivă, aceea de evidenţia resursele de care ei dispun: energie, curaj, încredere în sine şi reuşită. Să fie sursă de inspiraţie pentru alţi copii care trec prin aceeaşi situaţie”, a spus Anca Hardulea, în cadrul unei întâlniri unde i-a adunat pe copiii care cred într-un viitor al lor.

Vocea copiilor singuri

Elevii prezenţi la evenimentul de lansare a proiectului, alături de consilieri şcolari, părinţi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, şi-au exprimat cu dezinvoltură nu doar gândurile, trăirile, ci şi recunoştinţa faţă de oamenii care le-au fost alături în călătoria singuratică prin lume. „Nu e uşor”, a spus o fetiţă, „să nu-ţi poţi strânge mama în braţe, dar mătuşa mea şi doamnele profesoare m-au susţinut şi mi-au oferit înţelegerea, îngăduinţa şi sprijinul de care aveam nevoie”. De altfel, copiii diasporei dau dovadă nu doar de o remarcabilă putere de înţelegere a greutăţilor vieţii, ci şi a responsabilităţilor cu care s-au trezit peste noapte şi cărora trebuie să le facă faţă. 

Nicoleta, clasa XII-a, care experimentează nu doar postura de copil singur, cu părinţii plecaţi departe, ci şi pe cea de „mamă” pentru fraţii mai mici, a detaliat: „Un copil cu părinți plecați este un copil mult mai responsabil și cu încredere în el mai mare, deoarece se are pe sine și atât. Își poartă singur de grijă și nu are mereu pe cineva lângă el care să-i ofere atenție. Este mai rece și mai stăpân pe el. Dar uneori este bine să-ți deschizi sufletul. Încrederea în tine crește. Dai de unele situații în care nu e nimeni care să-ți dicteze ce e de făcut. Greșești mult, dar important e să înveți din asta. Școala nu trebuie neglijată. Drumul tău începe mult mai devreme. Trebuie să înveți să-ți porți singur de grijă. În cazul în care ai și frați mai mici, cum e în cazul meu, fă tot posibilul să devii părinte. Asta ajută, leagă strâns relația dintre frați!”

Maia, elevă în clasa a VI-a, şi-a prezentat succint motivaţia cu care luptă să fie printre primii: „Faptul că eu învăţ şi obţin rezultate foarte bune înseamnă că încununez cu succes această plecare temporară a părinţilor mei. Sunt conştientă că au plecat de nevoie, ca să ne fie mai bine, iar eu fac cumva să-i răsplătesc prin dragostea de carte, de cunoaştere, îndeplinind visurile mele şi ale lor. Bunica m-a ajutat foarte mult în această perioadă şi îi mulţumesc; când îmi este mai greu, îmi spun că alţi copii se confruntă cu probleme mult mai mari decât ale mele şi chiar este adevărat; şi merg cu încredere mai departe”. Firul gândurilor lor se opreşte însă, inevitabil, în braţele părinţilor plecaţi; mângâierea lor vine seara, înainte de culcare, când după o zi de şcoală, de teme, de activităţi diverse sunt îmbrăţişaţi, virtual, de mama, primesc încurajările şi cuvintele de îmbărbătare ale tatălui. 

Acasă într-o ţară străină, România

Copiii diasporei sunt şi cei care, născuţi în ţări străine, au venit în România alături de părinţii lor fără a cunoaşte bine limba română, fără a şti foarte multe despre cultura şi tradiţiile noastre, despre sistemul de învăţământ românesc, fără prieteni, doar cu visuri şi cu experienţa „de afară”. Experienţă care, în multe privinţe, este total diferită de ceea ce au găsit în patria părinţilor. Sheila (15 ani) s-a născut şi a locuit până la 11 ani în Spania. Părinţii au ajuns la concluzia că le-ar putea fi bine şi în România, iar după o perioadă în care i-au obişnuit pe copii cu ideea revenirii, s-au mutat în ţară. Neştiind foarte bine limba, fetiţa a fost un pic descumpănită, mai ales că la şcoală nu primea, la început, foarte mare ajutor din partea profesorilor. Cu sprijinul şi încurajările părinţilor, ale colegilor, adaptarea la viaţa de aici, la sistemul românesc, a intrat pe un curs firesc: „Am reuşit, iar acum nu mai vreau să plec înapoi, deşi mama se gândeşte că i-ar fi mai bine acolo. Însă în Spania am avut şi momente dificile, când unii copii îmi spuneau să plec la mine în ţară, mă judecau... Dar nu regret nimic pentru că acum ştiu la perfecţie două limbi, româna şi spaniola, iar visul meu este să ajung stewardesă, să călătoresc, să văd lumea toată, dar să revin aici unde, cel puţin deocamdată, mă simt cel mai bine”.  

Pe Albert, un băiat în clasa a V-a, pandemia l-a adus în România şi l-a pus în faţa unei situaţii inedite: fără a şti „o boabă” de română, părinţii l-au înscris la şcoală. Tatăl, italian, a învăţat şi el limba română tocmai pentru a-şi susţine fiul, iar mutarea în România o vede ca pe o oportunitate de dezvoltare: „E mai simplu să trăim acum, aici. Însă, în viaţă nimic nu este definitiv, deci nu vă pot spune unde vom fi peste doi sau cinci ani”. Spre deosebire de Sheila, Albert a fost sprijinit foarte mult de profesori, iar adaptarea i-a fost lină: „Colegii erau foarte încântaţi că au un copil din altă ţară în clasa lor, au fost foarte binevoitori şi primitori; ne-am împrietenit şi mă ajută. Încă de la început doamna învăţătoare şi doamna consilier şcolar au fost foarte bune cu mine”. 

Gândurile inspiraţionale ale acestor copii sunt experienţe de viaţă menite să-i ajute în depăşirea obstacolelor pe cei aflaţi în situaţii similare. Şi nu sunt puţini. Conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, la sfârşitul anului 2020, 75.136 de copii aveau părinţii plecați la muncă în străinătate, din care 13.253 de copii cu ambii părinţi plecaţi şi 9.409 copii cu părintele unic susţinător plecat.

Sprijinul părinţilor, esenţial

Proiectul a reprezentat şi o oportunitate de analiză sociologică a fenomenului atât de des întâlnit în societatea noastră şi care determină schimbări majore în viaţa de familie, din cauza depărtării fizice, a înstrăinării. „Am putut sesiza o percepţie pozitivă asupra şcolii pe care o au copiii atât în ceea ce priveşte dimensiunea instructiv-educativă, cât şi a celei de tip relaţional, în raport cu profesorii, cu colegii. S-a evidenţiat şi importanţa persoanelor semnificative din viaţa lor, în sensul că cei care au reuşit să se adapteze şi să aibă un parcurs foarte bun, acest lucru s-a datorat relaţiei foarte strânse cu părinţii plecaţi. Sprijinul profesorilor a contat foarte mult, colaborarea foarte bună cu consilierul şcolar, dar şi adoptarea unui stil de viaţă cât mai benefic pentru minte şi corp: o alimentaţie sănătoasă, mişcare în aer liber, activităţi recreative. (…) Am sesizat şi o altă situaţie îmbucurătoare: în contextul pandemic mulţi părinţi s-au întors acasă”, a spus Camelia Tamaş, profesor consilier şcolar şi unul dintre iniţiatorii proiectului „Copiii diasporei”. La finalul întâlnirii, după ce se vor fi luptat cu emoţiile asemeni cavalerilor, aceşti copii au aflat că indiferent de unde pleacă şi încotro se îndreaptă, copilăria este despre iubire, despre drag de frumos şi despre ei, care, cu paşi mici, vor deveni oameni mari.