Despărţiţi de hotare, dar împreună în rugăciune

Cea mai mare suferinţă a unui om, poate mai mare decât cea fizică sau decât un necaz propriu-zis, este durerea bucuriei neîmpărtăşite. O bucurie neîmpărtăşită este, în fond, un nonsens. De aceea, oamenii îşi doresc ca atunci când au o bucurie să o împartă cu cei dragi sau cu oricine altcineva. Important e să existe cineva care să consimtă la starea ta, să se bucure de bucuria ta, pentru că, atunci când este împărţită, o bucurie de moment se prelungeşte, după care se permanentizează. Din păcate, tot mai mulţi români aflaţi departe de casă, la sute sau mii de kilometri distanţă de cei dragi, trăiesc anual această dramă: aceea de a nu avea binecuvântarea bucuriei împărtăşite în ziua de Crăciun.

Tuturor ne-ar plăcea să vorbim despre sărbătoarea Naşterii Domnului în cei mai frumoşi termeni, ca nu cumva să umbrim în vreun fel acest moment, pe care românii cel puţin îl trăiesc cu o intensitate şi o profunzime nemaiîntâlnite la alte popoare. Din păcate, realitatea din afara graniţelor ţării diferă puţin de realitatea pe care ne-o dorim. Contextul în care s-au regăsit mulţi dintre românii plecaţi în afară, la muncă sau la studii, nu le mai permite trăirea Crăciunului ca pe pământurile natale. "Este o diferenţă totală între Crăciunul petrecut în ţară şi cel din străinătate, pentru că nu ai familia aproape şi aici mă refer la întreaga familie. În ţară mergeai cu colindul, primeai colindători, pe când aici dacă colinzi eşti ridiculizat. Dacă nu ai un brad în casă şi nu mergi în prima zi de Crăciun la biserică - pentru că în celelalte două zile trebuie să mergi la serviciu - nici nu simţi că este Crăciunul", ne-a mărturisit Ioan Gabor, din Bruxelles (Belgia). Aceleaşi gânduri le împărtăşesc milioane de români răspândiţi pe toate meridianele lumii, dar, chiar şi în această perspectivă care poate părea sumbră, răsare discret o rază de lumină care mângâie inimile celor ce trăiesc drama bucuriei neîmpărtăşite. Despre felul în care poate fi depăşită această dramă ne-a mărturisit Aurel Păunescu, din Velletri, Italia, enoriaş al Parohiei Ortodoxe Româneşti "Sfânta Anastasia" din Genzano di Roma: "Înainte de toate, cel mai tare simţim dorul de ţară şi de cei dragi care au rămas în România. Lipseşte acel "ceva" care ne este specific nouă, românilor. Aici, ne străduim să petrecem praznicul Naşterii Domnului aşa cum e creştineşte, mergând la biserică, după care venim acasă şi ne bucurăm de sărbătoare alături de familie şi de prietenii de aici. Dar chiar dacă petrecem în acelaşi fel ca acasă, atmosfera nu e aceeaşi. Cu toate acestea, biserica românească şi preotul de aici au reuşit un lucru deosebit, acela de a ne uni şi de a ne face să ne simţim cât mai aproape de spiritul autentic românesc al Crăciunului".

Crăciunul nu e Crăciun fără familie şi biserică

Zăpada catifelată, frumoasele obiceiuri de iarnă, delicioasele bucate tradiţionale, bradul împodobit cu fructe şi dulciuri sunt lucruri care multor români din diaspora le lipsesc şi de care au învăţat încet-încet să se lipsească. Un Crăciun fără brad e un Crăciun mai sărac. Un Crăciun fără familie şi fără biserică, însă, nu poate fi conceput. Foarte puţini dintre românii din afară au familiile cu ei. Ceilalţi au rămas doar cu biserica, încercând prin participarea la slujbe să recupereze atmosfera din familie împreună cu alţi semeni aflaţi în aceeaşi suferinţă. Şi se pare că şi reuşesc! "Naşterea Domnului este sărbătoarea familiarităţii lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor cu Dumnezeu. Sărbătoarea este percepută ca atare de către credincioşi şi de aceea ei se bucură să trăiască această familiaritate cu Dumnezeu în cadrul intim al familiilor lor. Cei care trăiesc departe de familii fac tot posibilul să ajungă de Crăciun acasă, să sărbătorească Naşterea Domnului împreună cu familia lor. Cei care nu pot face acest lucru extind pe cât posibil spiritual cadrul familial asupra locului unde se află, prin faptul că se încadrează în tradiţiile şi atmosfera duhovnicească a sărbătorilor, aşa cum sunt ele înţelese şi trăite acasă, astfel că şi aici, în Germania, creştinii ortodocşi români participă în Postul Crăciunului mai intens la viaţa Bisericii, se spovedesc, ţin să se împărtăşească, se bucură foarte mult să poată asculta colinde şi încearcă să facă o bucurie apropiaţilor sau familiilor lor trimiţându-le ceva din cele necesare", ne-a spus Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.

După mărturiile preoţilor din parohiile diasporei româneşti, se pare că tot mai mulţi români au descoperit această posibilitate de a se reîntâlni în rugăciune cu cei dragi, chiar dacă aceştia se află la câteva zile distanţă. În rugăciunea adâncă, membrii familiei se întâlnesc şi trăiesc, ca de la inimă la inimă, bucuria pe care au aflat-o magii la ieslea Pruncului născut în Betleem. Părintele Alexandru Nan păstoreşte două parohii româneşti în două ţări occidentale: Parohia "Sfânta Parascheva" din estul Elveţiei şi Parohia "Naşterea Domnului" din landul austriac Vorarlberg, încercând în fiecare an să aducă bucuria Naşterii Domnului românilor din ambele ţări. "Sărbătoarea Naşterii Domnului, în ciuda caracterului comercial dobândit în ultimele decenii, rămâne una dintre cele mai iubite sărbători din Occident. Pentru lumea occidentală, praznicul Naşterii Domnului rămâne prin excelenţă o sărbătoare a familiei. În această situaţie, românilor le lipsesc mersul la colindat, atmosfera de bucurie din oraşele româneşti, dar mai ales de pe uliţele satului, unde toţi se bucură, începând cu cei mai mici, şi-şi manifestă bucuria prin intonarea colindelor tradiţionale. Departe de casă, românii ortodocşi încearcă să retrăiască bucuria sărbătorii, participând la sfintele slujbe, cântând colindele învăţate de la părinţi şi bunici şi gustând bucatele tradiţionale. Fiind o comunitate mică, în anii trecuţi credincioşii parohiei împreună cu preotul paroh mergeau pe la familiile de români pentru a le aduce vestea cea bună. Fiind o comunitate împrăştiată în mai multe cantoane elveţiene şi-n landul austriac Vorarlberg, iar distanţele fiind mari, ne-am gândit cum am putea suplini şi mai bine atmosfera de sărbătoare din România. Astfel, de trei ani de zile am început să săvârşim slujba Vecerniei în ajunul Crăciunului, în biserica Seminarului Catolic din oraşul Chur, după care ne adunăm într-o sală de lângă biserică. Aici, adulţii, alături de copii de diferite vârste, cântă colindele tradiţionale şi retrăiesc atmosfera Crăciunului. Tot în acest cadru, copiii recită poezii şi cântă colinde în limba germană, sau în dialect, dar şi în limba română, învăţate fie la cateheză, fie în familie. Familiile mixte şi chiar cele elveţiene apreciază acest frumos obicei şi aşteaptă cu nerăbdare sosirea Crăciunului, pentru a retrăi momentele de bucurie în această "familie" mai mare a parohiei din estul Elveţiei. Sărbătoarea continuă pe data de 25 decembrie, la Feldkirch, unde comunitatea din vestul Elveţiei îşi serbează hramul. După Acatistul Mântuitorului, se săvârşeşte Sfânta Liturghie, la care se împărtăşesc mulţi copii, dar şi adulţi care au făcut pregătirea necesară. Conform tradiţiei, în cadrul Sfintei Liturghii se citeşte scrisoarea pastorală a Înalt Preasfinţitului Mitropolit Serafim şi se înmânează credincioşilor de altă limbă o traducere în limba germană a scrisorii pastorale. După Sfânta Liturghie, de obicei, urmează o agapă la care participă toţi cei prezenţi la slujbă. Aici sunt gustate bucatele pregătite cu multă osteneală de către gospodinele parohiei, dintre care nu lipsesc sarmalele şi cozonacii tradiţionali. În această atmosferă de bucurie sunt interpretate din nou colinde, fiind trăită astfel acea "Liturghie de după Liturghie", de care vorbea atât de frumos regretatul părinte profesor Ion Bria, care a trăit ultimii 20 de ani de viaţă în Elveţia, la Geneva. Sărbătoarea continuă a doua zi de Crăciun, la St. Gallen, unde se citeşte Acatistul Mântuitorului şi apoi se săvârşeşte Sfânta Liturghie, la sfârşitul căreia sunt intonate din nou colindele tradiţionale şi sunt gustate dulciuri, într-o atmosferă de pace şi bucurie duhovnicească", ne-a povestit pr. Alexandru Nan.

Pe aripile rugăciunii către cei de acasă

Cătălin Balan este unul dintre credincioşii foarte implicaţi în viaţa liturgică şi socială a Parohiei Ortodoxe Române "Sfântul Grigorie Decapolitul" din Aveiro, Portugalia. Îşi petrece pentru prima dată Crăciunul în această comunitate şi nădăjduieşte cu tot sufletul că va putea trăi marea sărbătoare a Naşterii Domnului în prietenie cu ceilalţi membri ai parohiei astfel încât dorul de cei dragi să fie ostoit prin comuniune. "Sper să ne apropiem cu sufletul cât mai mult unul de altul, ceea ce sincer se întrevede deja printre cei mai mulţi dintre noi. Anul acesta, vrem să mergem cu colindul pe la fiecare dintre cei pe care îi cunoaştem, atât români, cât şi portughezi şi să participăm la serbarea cu copiii la care aceştia recită poezii şi cântă colinde, bineînţeles în aşteptarea cadourilor de la Moş Crăciun, care deja şi-a anunţat prezenţa printre cei mici. În ziua Crăciunului, după săvârşirea Sfintei Liturghii, nădăjduim să ne unim cu toţii la o agapă creştină, aşa cum procedăm la fiecare eveniment mare din viaţa parohiei, în cadrul căreia avem ocazia să ne cunoaştem cât mai bine şi să ne împărtăşim gândurile şi sentimentele unii faţă de alţii. Nădăjduim să petrecem în biserică toate momentele importante pe care sfintele sărbători de iarnă ni le aduc spre bucurie şi spre mântuirea sufletelor noastre, iar Bunul Dumnezeu să ne ajute în a merge mai departe pe această cale", ne-a spus Cătălin Balan.

Cel care a cunoscut atmosfera de Crăciun din ţara natală nu poate să gândească şi să simtă această sărbătoare altfel decât româneşte. Pe noi, românii, ne-a binecuvântat Dumnezeu cu inimi mari şi nu putem să nu iubim momentele frumoase din viaţa noastră. Contează foarte mult ca atunci când simpla întâmplare ne privează de aceste momente, să nu deznădăjduim, să nu cădem în deprimare, să nu lăsăm Crăciunul să se transforme din bucurie în nostalgie. Tocmai pentru că avem inimi mari putem iubi mai mult şi putem face ca multa noastră iubire să treacă dincolo de hotare, să călătorească milioane de kilometri pentru a ajunge la cei dragi. Pe aripile rugăciunii, iubirea pentru ai noştri se înalţă în văzduh şi coboară în inimi, împreună cu bucuria împărtăşită a Naşterii Domnului!