În perioada 20‑26 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă serie de slujiri, întâlniri pastorale și activități misionare în Regatul
Moment de împlinire la Mănăstirea „Buna Vestire”-Rosiers
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale; Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, au săvârșit duminică, 5 octombrie, slujba de sfințire a lucrărilor de reînnoire a sfântului lăcaș al Mănăstirii „Buna Vestire”-Rosiers din apropierea Parisului.
După săvârșirea Utreniei de către soborul preoților și diaconilor, cei trei ierarhi au oficiat slujba de sfințire a lucrărilor de reînnoire a Mănăstirii „Buna Vestire” și a picturii murale a sfântului lăcaș, executată în tehnica acrilic de o echipă de iconografi sub coordonarea pictorului Marian Hulașu, însemnând cu Sfântul și Marele Mir, în semnul Sfintei Cruci, pereții interiori din cele trei nave ale bisericii, se arată pe site-ul Eparhiei Romanului și Bacăului, eprb.ro.
Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu cei doi ierarhi invitați. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a 19-a după Rusalii (Luca 6, 31-36) vorbind despre porunca iubirii vrăjmașilor.
„Duminica aceasta este închinată unui cuvânt de la Sfântul Evanghelist Luca - iubirea vrăjmașilor. Tema nu este nouă, pentru că, în calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe, această poruncă a Mântuitorului a mai fost amintită și în Evanghelia Sfântului Matei, în Duminica a treia după Pogorârea Sfântului Duh, când prăznuim toți sfinții români. Și acolo, ca și aici, este vorba despre iubirea vrăjmașilor - un crâmpei din Predica de pe munte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi, același mesaj ne este adus spre aducere aminte: fiecare Evanghelie, fiecare cuvânt și fiecare gest al Mântuitorului au un înțeles adânc, pentru că Duhul lui Dumnezeu este Cel care insuflă Scriptura. Trebuie să găsim duhul Evangheliei, duhul iubirii lui Dumnezeu, care străbate întreaga învățătură a Domnului. Porunca «Iubiți pe vrăjmașii voștri!» pare ușoară atunci când o auzim, dar devine grea când trebuie să o împlinim. Cum să-i iubești pe cei care nu îți dau banii înapoi, pe cei care te nedreptățesc, pe cei care îți iau avutul dobândit prin muncă cinstită? Și totuși, Dumnezeu ne cere să-i iubim, așa cum El ne iubește pe noi. A aprofunda această poruncă înseamnă să înțelegi că nu lungimea cuvântului aduce folos, ci puterea lui de a ajunge la inimă”, a spus Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Totodată, revenit în aceste locuri încărcate de amintiri, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat bucuria reîntâlnirii, după 35 de ani, cu credincioșii care au constituit în anii ‘90 prima comunitate ortodoxă de la Rosiers, formată din câteva familii românești din zonă, dar și mulțumirea că după atâția ani comunitatea a rămas vie și roditoare, biserica de aici fiind nu doar un loc de închinare, ci și o mărturie a credinței, a jertfei și a unității românilor care au luptat pentru a ridica un altar de închinare lui Dumnezeu pe pământ străin.
La finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim Distincția „Visarion Puiu”, pentru permanenta implicare și purtare de grijă față de așezământul monahal de la Rosiers. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit părintelui arhimandrit Ghenadie Șerban, starețul mănăstirii de la Rosiers, „Crucea Țării de Jos”, cea mai înaltă distincție a Eparhiei Romanului și Bacăului, pentru activitatea desfășurată în această oază de spiritualitate monahală românească de-a lungul întregii sale activități misionare desfășurate aici, iar lui Jean Paul Poirie, Ordinul „Melchisedec Ștefănescu”, clasa I, pentru sprijinul constant oferit comunității monahale de la Rosiers. Nu în ultimul rând au fost oferite diplome de vrednicie și ctitorilor înnoitori ai mănăstirii.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sfinții Arhangheli” al Catedralei Mitropolitane românești din Paris.






