Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Ortodoxia românească în capitala Elveţiei
După exemplul majorităţii statelor din Europa Occidentală, unde prezenţa românească s-a făcut simţită mai ales după evenimentele din 1989, comunităţile româneşti s-au înmulţit şi în ţara cantoanelor. După mai vechile parohii din zona romandă a ţării, înfiinţate în anii â70 ai secolului trecut sau parohiile de la Baden sau de la Lugano, ambele deservite de preoţi români veniţi din Germania, respectiv Italia, au apărut şi comunităţi ortodoxe mai noi în zonele unde credincioşii români au cerut acest lucru. Aşa este cazul comunităţii din Berna, acolo unde s-a înfiinţat o parohie ortodoxă românească pentru cei care locuiesc în cantoanele Berna şi Fribourg.
La începutul anului 2004, teologul Gheorghe Laurenţiu Precup, împreună cu un grup de credincioşi plini de entuziasm, a reînnoit demersurile pentru înfiinţarea unei parohii ortodoxe pentru românii din cantoanele Berna şi Fribourg. Astfel, la 21 martie 2004, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale a aprobat înfiinţarea Parohiei Berna-Fribourg. Tot atunci, în Biserica "Dreifaltigkeitskirche" (Sfânta Treime) din Berna, diaconul Laurenţiu Precup a fost hirotonit preot, fiind numit paroh. Încă de la înfiinţare, această parohie, având ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost şi este în slujba comunităţii ortodoxe româneşti. Preotul paroh este cel care săvârşeşte slujbele şi pentru comunitatea de la Basel, de două ori pe lună, aici existând parohia cu hramul "Sf. Ap. Andrei". Între membrii comunităţii eclesiale de la Berna - Fribourg se numără foarte mulţi studenţi, doctoranzi şi cercetători în domeniul teologiei, şi nu numai, de la universităţile din cele două oraşe, Berna şi Fribourg. Parohul de aici, pr. Gheorghe Laurenţiu Precup, este licenţiat al Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu (originar din localitatea Voievodeni, jud. Braşov), fiind doctorand al Facultăţii de Teologie din Fribourg, la disciplina dogmatică, sub îndrumarea prof. Barbara Hallensleben. În cursul anului 2009, tot pentru parohia de aici a fost hirotonit şi preotul Ioan Mircea Ianculescu, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Weekenduri duhovniceşti Credincioşii români ortodocşi din cantoanele Berna şi Fribourg s-au bucurat de slujbele ţinute constant în "Elisabethenkapelle" din Berna (capela romano-catolică a spitalului din Berna) şi în capela căminului catolic Albertinum, de la Fribourg: Utrenia şi Sfânta Liturghie - duminica şi în sărbători, Vecernia de vineri seara, Taina Sf. Maslu, botezuri, cununii, sfeştanii, înmormântări şi parastase. Totodată, pe lângă parohie funcţionează şi o şcoală românească pentru copiii din cadrul comunităţii, acestora fiindu-le prezentate aspecte legate de istoria şi civilizaţia României, elemente de catehism ortodox şi de limbă română. La început, slujbele s-au oficiat de două ori pe lună: o Liturghie şi o Vecernie. Spre sfârşitul anului 2004, slujbele s-au săvârşit mai des, de patru ori pe lună: două Sfinte Liturghii şi două Vecernii, urmate de cateheze pentru adulţi. De asemenea, în zilele de sărbătoare din timpul săptămânii, se slujeşte Sfânta Liturghie la Fribourg. De la sfârşitul anului 2005, la Fribourg se săvârşesc două Liturghii, în a doua şi a patra duminică din lună. Parohia organizează o dată pe an aşa-numitele weekenduri duhovniceşti, în care doritorii din cadrul parohiei, dar şi cei din parohiile de la Basel şi Lucerna au posibilitatea de a petrece un weekend în cadrul Mănăstirii catolice "Notre Dame du Rosaire", de la Grolley, în apropiere de Fribourg, şi unde au loc dialoguri duhovniceşti şi prezentări tematice de către un invitat din România, aşa cum a fost cazul pr. prof. Vasile Mihoc de la Sibiu sau a pr. prof. Constantin Coman de la Bucureşti. Impactul acestor momente duhovniceşti este unul pozitiv în viaţa credincioşilor români ortodocşi sau elveţieni care participă. Membrii comunităţii se întâlnesc şi la agapa de după Sfânta Liturghie, în excursiile de la schi şi în timpul petrecut la iarbă verde. Totodată, o dată pe an este săvârşită slujba Vecerniei împreună cu comunitatea ortodoxă sârbă din Berna pentru o mai bună cunoaştere a membrilor celor două biserici surori şi pentru întărirea sentimentului de apartenenţă la Biserica Ortodoxă pe plaiuri străine. Comunicare şi comuniune Până în iarna anului 2005, comunicarea cu credincioşii s-a făcut prin scrisori pastorale însoţite de programul slujbelor. La sărbătoarea Naşterii Domnului (2005) a fost editat primul număr al buletinului parohial - Lumină lină, care continuă să apară cu regularitate la praznicul Învierii Domnului şi cel al Naşterii Domnului. Acest buletin se vrea a fi un ecou al necesităţilor spirituale ale credincioşilor de toate vârstele şi conţine articole cu caracter teologic, texte din scrierile Sfinţilor Părinţi şi teologi contemporani, pagina dedicată copiilor, cronica lumii creştine, cronica parohială şi anunţuri. La parohia din Berna slujeşte şi un ierodiacon de origine elveţiană, care în urma unei vizite făcute la Ierusalim şi după contactele avute cu diverşi călugări a hotărât să se convertească la Ortodoxie, el provenind din cadrul Bisericii Romano-Catolice. El a fost hirotonit diacon celib de către Arhiepiscopul Georgios de Sidon, din cadrul Bisericii Melkite, în anul 2002. La întoarcerea în Elveţia, după o perioadă de reflecţie, a cerut Înalt Preasfinţitului Mitropolit Iosif intrarea sub autoritatea canonică a Bisericii Ortodoxe Române, această cerere primind un răspuns favorabil, el fiind tuns în monahism la Limours (Franţa) şi primind numele de Timotheos. Demersuri pentru o biserică proprie Un deziderat îndrăzneţ al comunităţii din Berna, şi am putea spune chiar prim pentru Elveţia contemporană, este acela de a achiziţiona un lăcaş propriu de închinare. Demersurile au început în toamna anului 2009, atunci când preotul paroh a adus la cunoştinţa Adunării Parohiale faptul că Biserica Nou-Apostolică din Elveţia a pus în vânzare un lăcaş de închinare în apropiere de Berna, în localitatea Schonbühl. Reprezentanţii Bisericii Nou-Apostolice au fost încântaţi de ideea ca biserica lor să îşi păstreze destinaţia iniţială, de lăcaş de cult, şi au făcut chiar o reducere a preţului iniţial. Planul bisericii a fost văzut şi de către ierarhul locului, IPS Iosif, căruia i-au fost prezentate şi planurile de adaptare a construcţiei după tradiţia unei biserici ortodoxe, şi amenajarea curţii şi a împrejurimilor pentru utilitatea comunităţii ortodoxe româneşti de aici. În incinta clădirii ar urma să fie amenajată o chilie pentru ierodiaconul slujitor la Parohia Berna, biserica urmând a rămâne permanent deschisă. Biserica românească din proximitatea capitalei elveţiene ar putea fi astfel cel de-al doilea lăcaş al unei comunităţi ortodoxe de aici, după construcţia unei biserici proprii de către comunitatea ortodoxă sârbă din Berna. Rumänisch - Orthodoxe Pfar "Heiliger Georg" Bern - Fribourg Route de Bel-Air 26, 1723 Marly RaiffeisenbankWandflue 2545 Selzach Cont IBAN CH33 8097 6000 0041 2786 9