Paradoxul emigrației: departe de țară, te apropii de credință

Biserica ortodoxă română cu hramul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Genova, Italia, este legată tainic, asemenea oraşului unde se află, de cer, de pământ şi de apă. De cer pentru a aminti perpetuu apartenenţa spirituală a omului, de pământ, ca dar de la Dumnezeu și ca tărâm unde făptura cuvântătoare să lucreze și să se desăvârșească, și de apă, ca simbol al vieții care curge. Aerul medieval, culoarea, ritmul vieții citadine italiene i-au determinat pe românii veniţi în căutarea unui început nou să se aşeze aici. I-a impresionat oraşul, o cetate cu turnuri de apărare, cu porticuri, cu străzi pavate şi tunele întortocheate, cu biserici multe şi bogat împodobite de vrednicii credincioşi genovezi.

Încet, dar cu perseverenţă, românii au pătruns în acest spaţiu acomodându-se cu lumea genoveză, o lume severă care tratează cu suspiciune pe oricare nou venit. În acest context, românii ortodocşi au căutat să cultive identitatea lor națională. Ei au dorit să muncească aici, dar să se și regăsească în plan spiritual cu ceea ce le este lor propriu şi drag: biserica lor.

Parohia ortodoxă română cu hramul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a fost înfiinţată prin decizie mitropolitană de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, la data de 1 noiembrie 2000, ca răspuns la cererea unui mic grup de credincioşi români ortodocşi aşezaţi la Genova. Asistenţa religioasă a fost asigurată iniţial de către preotul Gheorghe Vasilescu de la Torino. Pentru scurt timp, aici a slujit şi proaspătul hirotonit de atunci preotul Lucian Roşu.

La 1 mai 2002, Patriarhul de atunci al României, Teoctist, a aprobat transferul din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, de la Parohia Precupeţii Noi din Bucureşti, către Mitropolia Europei Centrale şi Meridionale, iar Înalt­preasfinţitul Părinte Iosif l-a numit preot paroh al Parohiei „Sfântul Dimitrie” din Genova pe părintele Filip Constantin Sorin.

„Biserica, locul unde ne îngrijim sufletele”

„Începutul misiunii la Genova a fost inedit, într-un context nou, într-o cultură diversă, într-o societate cu adevărat modernă. O provocare căreia eu și familia mea a trebuit să-i facem față. Era nevoie ca românii noştri credin­cioși, dezrădăcinaţi din mediul şi spiritualitatea tradiţională de acasă, să regăsească reperele credinţei şi ale vieţii lor, iar primul dintre acestea a fost Biserica. Aşadar, prioritatea zero era identificarea unei biserici, locul unde să ne îngrijim sufletele”, își amintește protopopul român de Genova, părintele Filip Sorin.

A fost necesară lucrarea diplomatică a Bisericii, dialog cu gazdele catolice, cu primarii orașului, dar și cu oficialitățile eclesiale, cardinalul de Genova, Luigi Te­ttamanzi, apoi cu succesorul domniei sale, cardinalul Tarcisio Bertone. Acesta din urmă a înţeles că românii orto­docși aveau nevoie de un loc al lor în care să se roage, de o biserică. Așa au obţinut Biserica „Sfânta Ecaterina”, unde prin pronie cerească erau aduse de vrednici credincioşi ai veacurilor trecute o parte din moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, așezate spre închinare poporului, devenind, alături de Sfântul Dimitrie, ocrotitoare a comunității lor. Din darul acesta românii au oferit la rândul lor mici părticele din trupul sfintei care sunt astăzi păstrate la Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, şi în alte biserici din ţară şi străinătate spre a aduce mângâiere în rugăciune credincioşilor. 

Copiii bolnavi din România se pot opera la spitalele din Genova

Biserica trebuia renovată și astfel s-a deschis primul şantier de proporţii la o biserică ortodoxă în Italia. Lucrările de restaurare şi amenajare au durat mai bine de doi ani. Mobilierul a fost comandat şi lucrat în România de meşterul Gheorghe Ursu şi, rând pe rând, icoane mari şi mici au împodobit ca o mireasă Biserica lui Hristos. Încununarea acestor lucrări s-a făcut mai întâi prin sfinţirea catapetesmei de către Înalt­prea­sfințitul Mitropolit Iosif şi Prea­sfinţitul Siluan la 1 iunie 2008, pentru ca la 30 octombrie 2011 să se săvârşească sfinţirea Altarului şi a bisericii. Zi memorabilă, emoţionantă pentru cler şi popor, care au văzut şi au trăit binecuvântarea şi sfinţirea muncii lor.

„În tot acest timp misiunea social-filantropică a bisericii nu a fost neglijată. Legătura specială dintre parohie și Spitalul pediatric «Giannini Gaslini» a făcut ca mulţi copii veniţi din România cu boli grave să se întoarcă acasă sănă­toși. S-au întărit relaţiile de frăţietate cu Biserica Greacă şi Rusă, cu Biserica Catolică Genoveză, obţinând pe plan local, şi nu numai, o apreciată recunoaştere.

Biserica Ortodoxă Română din Genova îşi îndeplineşte misiunea cu conştiinciozitate, discret, este prezentă în inimile credincioşilor, are un cuvânt de spus datorită bogăţiilor spirituale pe care le posedă, a tradiţiilor, reuşind să exprime ceea ce este curat, frumos și adevărat. Sfântul Mare Mucenic Dumitrie ne poartă de grijă prin rugăciunile sale înaintea Tronului Ceresc şi veghează la buna rânduială a bisericii noastre”, a adăugat parohul Bisericii „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. 

La început a fost biserica mobilă. Obiectele de cult erau purtate în portbagajul mașinilor

Pentru românul emigrant sau pribeag în pământ străin, biserica este tărâmul sfânt unde își redescoperă valorile insuficient apreciate pe pământul natal. Nu cred că există credincios ortodox să nu mărturisească acest adevăr. „E o evidență faptul că îndepărtarea de locurile unde ne-am născut ne-a făcut mai credincioși, mai apro­piați de Hristos și Biserică, mai iubitori de țară, de semeni, de cultură, de tradiție, mai profund mărturisitori de tot ceea ce înseamnă românesc. Prin Hristos și prin Biserică am devenit alți oameni. Mă aflu printre românii care au găsit mica și cocheta noastră biserică, apreciată de toți oaspeții care ne trec pragul, al cărei fiu sunt de 10 ani, înfrumu­sețată după tradiția ortodoxă prin osteneala celor care, împreună cu părintele paroh, purtau obiectele de cult în portbagajele mașinilor sau le depozitau prin garaje, purtându-le în fiecare duminică într-un loc sau altul, pentru bucuria participării la Sfânta Liturghie. Românul, întotdeauna, ori­șiunde s-a aflat, a dus biserica cu el. Am adus sfânta noastră biserică cu noi prin sprijinul și dragostea Mamei noastre, Biserica Ortodoxă Română”, ține să precizeze unul dintre enoriașii Parohiei „Sfântul Dimitrie”, Petru Munteanu.

În parohia din Genova, împreună cu părintele lor duhovnic Constantin Sorin Filip, românii s-au pregătit de primul hram din an, 26 octombrie, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu această ocazie, ei participă la Sfânta Liturghie şi apoi la agapa praznicului, unde corul bisericesc încântă asistența cu programul cultural de cântece patriotice, care debutează totdeauna cu Imnul Na­țional al României. Parohia românească din Genova este formată din români plecați din toate provinciile țării. „În biserica noastră ne-am găsit frați mai abitir ca în România, unde, din păcate, parcă ne priveam de multe ori cu suspiciune. Hristos prin Biserica Sa ne iubește, dragi români de pretutindeni! Țineţi aproape de Sfânta Biserică și slujitorii ei; împreună formăm Biserica! Aici, în Genova, suntem o comunitate vie, cu oameni trăitori, însetați de adevăr și de Dumnezeu. Cu modestie spun că trăim Ortodoxia intens, în toată splendoarea și frumu­sețea ei, suntem fericiți în casa Domnului! Nu-i uităm și-i avem la suflet pe frații noștri nevoiași din România, pe care-i ajutăm în cadrul diferitelor acțiuni filantropice, atât la nivel de Episcopie, prin programul «Brațele părin­tești» pentru copiii din familii nevoiașe, precum și la nivel de parohie, prin donații individuale necunoscute de oameni, dar cunoscute de Dumnezeu. În ultimii ani am trimis peste 10 tone de alimente și îmbrăcăminte în parohii sărace, precum și la familii nevoiașe din România”, concluzionează Petru Munteanu.

„Prin credință, viața capătă sens, scop, sprijin”

Ca majoritatea celor plecați din România, dorința ei cea mai mare a fost să găsească o biserică ortodoxă în Genova unde să se slujească în limba română.

În această căutare a lui Dumnezeu a descoperit un adevărat „părinte” în persoana preotului Constantin Filip, care prin bunătatea, înțelepciunea și marea lui răbdare a ajutat-o să redescopere calea credinței și acceptarea voii lui Dumnezeu pentru a da sens vieții ei. Ana Claudia Pandra
spune că „prin credința în Dumnezeu, viața capătă sens, scop, sprijin, iar sufletul se umple cu o comoară neprețuită. Esenţa tainică a bisericii noastre din Genova cuprinde trăirea în comunitate a tradi­țiilor şi obiceiurilor româ­nești, dar și participarea oamenilor la viața lui Dumnezeu”.

Extinderea numărului de biserici ortodoxe românești în străinătate a dat posibilitatea eno­riașilor de a pune un fundament solid la viața lor creștină, alinând dorul de cei dragi, rămași acasă. Prin intermediul Bisericii se re­găsește sentimentul de trăire în iubire reciprocă a tuturor membrilor comu­nității respective, în acelaşi trup tainic al Domnului, în aceeași credință, spre aceleași țeluri de viață virtuoasă. 

Ortodoxia este iubirea vie faţă de Dumnezeu

­„Atâta credinţă avem câtă iubire arătăm pentru Dumnezeu, pentru Biserica Sa, pentru aproapele nostru. În Italia, Ortodoxia «arată» şi ajută la dezvoltarea noastră ca şi creştini ortodocși, menţinându-se aceeaşi, indiferent de influenţele altor religii sau orientări religioase. Ne ajută să ne regăsim şi să ne ridicăm, de cele mai multe ori din păcate şi primejdii, prin intermediul preotului şi al slujbelor. Biserica ne ține în picioare, nu ne lasă să ne pierdem. Fără ea nu aș vrea să-mi închipui cum ar fi viața în străinătate”, subliniază Daniela Costea.

Fiind plecați din țară, lăsând acasă familia şi tot ce este drag, românii întâmpină și situații mai puțin plăcute. Dar preotul lor, prin iubirea sa față de oameni, dar mai ales față de Dumnezeu, ajută la ridicarea morală şi spirituală a enoriașilor săi prin îndemnurile sale, prin rugăciuni aceștia ajungând să se apropie tot mai mult de Biserică, de Hristos. „Preotul este sprijinul nostru neclintit în nevoi, dar şi cel care ne însoțește în bucuriile reușitelor noastre. Este cel de la care primim cele mai bune sfaturi şi de care trebuie să facem ascultare indiferent de situaţia în care ne aflăm. De multe ori nu realizăm că biserica este locul sfințit de Dumnezeu, un loc frumos, curat, unde omul îşi dă întâlnire cu Creatorul său, prin urmare, spațiul unde îşi găseşte pacea şi liniştea sufletească. Deci, uneori, trebuie să te afli departe de casă, de ţară, pentru a realiza cât de important şi frumos este să fii creştin ortodox”, completează Daniela Costea. 

Italia înseamnă „acasă”! 

Elisabeta Pop este o tânără ortodoxă română. Are 20 de ani și trăiește în Genova de când avea 5 ani. „Viața mea de creș­tină în țara asta, pe care mulți o numesc «străină», dar care pentru mine e «acasă», nu e atât de grea pe cât spun cei care trăiesc în România. Multor persoane le este milă de noi, mulți se gândesc că aici ne chinuim și ne este greu. De fapt, nu aceasta este realitatea, nu din punctul meu de vedere. Eu mă bucur de viața mea ca studentă și creștină în Italia. Îmi place să privesc partea pozitivă a lucrurilor și Îi mulțu­mesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat să se înfiin­țeze o parohie ortodoxă românească aici, în Genova. Biserica noastră este frumoasă și bogată, pentru că de ani mulți comunitatea se străduie s-o împodobească. Avem iconostas, icoane, candele, strane și muncim pentru a o înfru­museța încă și mai tare.

Aici s-au adunat români din toată țara: Ardeal, Moldova, Muntenia, Oltenia şi Basarabia. Avem și câțiva ortodocși italieni. Este ușor de înțeles, deci, de cât de diferite obiceiuri auzim și vedem în fiecare duminică în biserică, împreună cu păreri și nevoi de toate felurile. Nu a fost ușor pentru preotul nostru să gestioneze și să armonizeze tot, dar a reușit să creeze o comunitate mare și unită. E meritul lui. Să ne ajute Dumnezeu să rămânem rugători și încrezători în puterea Lui”, ne declară tânăra enoriașă de la parohia genoveză.

În așteptarea fiecărei Liturghii duminicale

„Dacă anii petrecuți departe de țara natală sunt exprimați de multă lume ca fiind grei și lipsiți de mângâierea celor dragi, pentru mine acești ani au fost cu totul diferiți, dar diferiți în sens pozitiv, iar pentru aceasta mulțumesc lui Dumnezeu”, își începe Adrian Zănoagă povestea vieții sale petrecute în orașul marilor bancheri medievali, Genova. „Mărturisesc aceasta pentru că Biserica pentru mine a fost ca o mamă; pot să spun că a fost cârma care m-a îndrumat tot timpul spre mai bine. Lipsa celor dragi nu am simțit-o, pentru că cei dragi pentru mine erau în biserică; de asemenea, nu pot să spun că acești ani au fost presărați cu greutăți. Dacă aș spune că au fost, nu aș fi sincer în inima mea pentru că atunci când am avut nevoie de ajutor pe plan moral, spiritual sau social, Dumnezeu mi l-a oferit.

Timpul pe care l-am petrecut în Genova este de mai bine de șapte ani, iar acești ani i-aș împărți în două părți: prima din 2013 până în 2014, iar a doua din 2014 până în prezent. În prima parte a acestor ani l-am cunoscut pe părintele Filip Constantin Sorin la biserica din Genova, cu hramul «Sfântul Dumitru». Îi mul­țumesc din suflet părintelui pentru toată învățătura morală și pentru tot sprijinul duhovnicesc pe care mi l-a oferit de-a lungul anilor.

Din 2014, cu ajutorul lui Dumnezeu am plecat din Genova la Sibiu pentru a studia la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Andrei Șaguna». În 2018 am terminat facultatea, iar în prezent sunt la master secția Doctrină și cultură, în ultimul an. Pe tot parcursul studiilor, în vacanța de vară m-am întors de fiecare dată în Genova, purtând în suflet bucurie și dorul de a-l revedea pe părintele Constantin Sorin și pe toți frații din biserică. Toată această binecuvântare a fost posibilă prin intermediul bursei Erasmus+ și mai ales al părintelui, care m-a ajutat în această deplasare. Dacă ar trebui să definesc toți acești ani, nu aș reuși prin puține cuvinte pentru că au fost atâtea experiențe... una dintre cele mai importante fiind participarea la sfintele slujbe, care era asemenea unei res­pirații adânci pe care o așteptam pe tot parcursul săptămânii.”

Istorisirile pot continua. Andreea Livanov, de 25 de ani, stabilită cu părinții în Genova în urmă cu 12 ani, Diana Tamaș, în vârstă de 21 de ani, plecată din țară în Italia de 10 ani, au propriile mărturii care vorbesc despre o altă Românie, România din diasporă. O Românie care, deși emigrantă, nu-și uită rădăcinile, tradițiile, credința, limba, părinții.