Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Popas de rugăciune la românii ortodocși din Oslo
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit duminică, 19 octombrie, Dumnezeiasca Liturghie în Parohia românească „Învierea Domnului” și „Sfinţii Mucenici Ioan Valahul şi Halvard Norvegianul” din Oslo, capitala Regatului Norvegiei.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i‑a îndemnat pe credincioși: „Să ne rugăm pentru tinerii rătăciți, ca Domnul să‑i învieze din moartea păcatului și să‑i aducă la lumina credinței!”
La finalul slujbei, ierarhul a subliniat importanța unității și a comuniunii între credincioșii români și cei norvegieni, evidențiind totodată numărul tot mai mare de convertiți scandinavi. De asemenea, a amintit activitățile desfășurate în cadrul Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, care contribuie la promovarea valorilor evanghelice în diasporă.
La parohia românească din Oslo funcționează și o școală parohială, coordonată de prezbitera Mădălina Ardelean, sprijinită de voluntari, unde copiii participă la diverse ateliere educative și duhovnicești, menite să îi lumineze și să îi apropie de Hristos.
Preasfințitul Părinte Macarie a binecuvântat tinerii români și norvegieni din cadrul CTSM, purtând un dialog deschis cu aceștia și oferindu‑le răspunsuri la întrebările lor. Copiii prezenți au primit daruri din partea ierarhului, ca semn al dragostei și al grijii părintești.
În acest sfânt lăcaș din Oslo sunt cinstite și icoanele Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea” și „Alăptătoarea de la Țibleș”, spre care credincioșii se îndreaptă cu evlavie și nădejde.



.jpg)
