Românii din Ucraina și educația în limba maternă

Pe teritoriul Ucrainei vecine, în vechile provincii românești Transcarpatia (Maramureșul de Nord), Bucovina de Nord și Odessa (sudul Basarabiei istorice), locuiesc aproximativ 400.000 de etnici români. Ei și strămoșii lor au trăit încă din vechime acolo, în timp ce granițele statale se schimbau în jurul lor după mersul istoriei. Cu toate acestea, și-au păstrat limba și identitatea. Acum însă riscă să le piardă dacă România nu le oferă sprijin concret.

Când trecem granița în Basarabia, în nordul Bucovinei sau în Transcarpatia, avem revelația unui „grai paradisiac”: în ciuda separării, sau poate datorită ei, româna de acolo pare mai dulce decât cea din țară. Agenția BucPress, din Bucovina de Nord, informa recent că „românașii de la grădinița «Grâurel» din Cernăuți au sărbătorit Ziua toamnei” prin cântec, dans și poezie „în limba română și în limba ucraineană”. Aparent, o știre neinteresantă, dar de fapt importantă în contextul din Ucraina. Curând, nu vor mai putea fi astfel de serbări decât în limba ucraineană. 

Legea care restrânge drepturi

Fostul președinte, Petro Poro­șenko, a promulgat Legea edu­cației la 25 septembrie 2017, ceea ce l-a determinat pe preșe­dintele Klaus Iohannis să-și anuleze vizita programată în octombrie 2017 în Ucraina. Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) a confirmat impactul negativ al legii asupra mino­rităților naționale și a recomandat schimbarea articolului 7, care este vag și neconform Constituției Ucrainei, restrângând drepturi preexistente.

Autoritățile ucrainene au amânat intrarea în vigoare a legii și au acceptat ca școlile private să iasă de sub incidența ei. Pentru români nu este un avantaj. Chiar ei au construit școlile publice în care acum își cer dreptul de a avea predare în limba maternă. „Noi nu avem probleme cu integrarea în statul ucrainean”, spune Aurica Bojescu, secretarul Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”. „Dar nouă, care am avut un sistem foarte bine pus la punct, cu studierea materiilor în limba maternă și cu studierea foarte bună a limbii de stat, ni se ia dreptul de a învăța în limba maternă, deși acesta ne este garantat prin Constituție”. 

Contextul socio-politic

În contextul conflictului cu Rusia, consolidarea identității ucrainene a devenit o chestiune de securitate națională, iar demersurile în acest sens afectează mino­ritățile naționale. În iulie 2019 a intrat în vigoare și Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat. Fostul președinte, Petro Poroșenko, a afirmat că este „o decizie istorică, alături de refacerea armatei noastre și de primirea autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană”. Legea obligă folosirea limbii ucrainene în administrație, educație și cultură, în relațiile de muncă și prestarea de servicii (inclusiv cele medicale și din sectorul privat), în presă și publicitate. Prevede amenzi și închisoare pentru „denigrarea publică și nerespectarea limbii de stat”. Din textul final a fost exclusă o prevedere care ar fi protejat dreptul minorităților la educație în limba maternă. În octombrie 2019, Comisia de la Veneția a vizitat din nou Kievul pentru a cerceta efectele noii legi, urmând să-și prezinte concluziile în decembrie. 

Nevoile românilor

Românii au trimis numeroase memorii către autoritățile române și ucrainene. Redăm mai jos cerințele lor.

1. Acordarea statutului de „populație autohtonă” românilor din Ucraina. Guvernul Ucrainei a răspuns că Acordul de bună vecinătate și cooperare între Ucraina și România, ratificat în 1997, le conferă românilor statut de „minoritate națională”. Însă acesta a devenit insuficient în lumina celor mai recente legi, deoarece restrânge drepturile mino­rităților istorice. Este grav că manualele aprobate de guvern îi prezintă pe români ca ocupanți, nu ca populație autohtonă.

2. Recunoașterea limbii române ca limbă regională în zonele unde populația românească depășește procentul de 10%. Consiliul Național al Românilor din Ucraina, în frunte cu Vasile Tărâ­țeanu și Alexandrina Cernov, membri de onoare ai Academiei Române, i-a scris noului pre­ședinte al Ucrainei, Vladimir Zelinski: „Reprezentanții comu­nității românești și-au dat fără ezitări votul la alegerile preziden­țiale și parlamentare pentru schimbări europene în Ucraina, pe care le-ați promovat nemijlocit.  […] Contăm pe sprijinul Dumneavoastră în privința anulării controversatului articol 7 (privind limba de studii) al Legii Educației din 5 septembrie 2017. Menți­nerea acestui articol reprezintă, de fapt, renunțarea Ucrainei la obligațiile sale față de cetățeni, față de comunitatea interna­țională, nemaivorbind despre caracterul anticonstituțional și antiistoric al Legii Educației”.

3. Crearea de instituții de învățământ în limba română. În Transcarpatia nu mai există nici o grădiniță cu predare în limba română, în timp ce Ungaria, prin mecanisme simple de finan­țare, a înființat mai multe gră­dinițe pentru maghiarii din regiune. La Universitatea națională din Cernăuți există un lectorat de limba română, dar românii nu au nici un institut pedagogic pentru viitorii învățători și educatori. Ungaria a finanțat deplasarea de profesori universitari în Transcarpatia, care au format prima generație de universitari locali. Acum, la Universitatea națională din Ujgorod și la alte două instituții de învă­țământ superior există grupe de aproximativ 1.000 de studenți care studiază în limba maghiară.

4. Reprezentare conform principiului reciprocității. Românii din Ucraina vor să se bucure de aceleași drepturi ca ucrainenii din România: reprezentare în Rada Supremă și în Comisia Mixtă Româno-Ucraineană, unde au fost desemnate persoane fără nici o legătură cu comunitatea românească.

5. Refacerea circumscrip­ției electorale Cernăuți și includerea așezărilor românești din Transcarpatia în același raion.  Regiunile cu populație compactă de etnici români sau maghiari nu formează acum unități administrativ-teritoriale cu specific etnic, ci sunt divizate și amestecate cu alte populații, ceea ce îi împiedică să-și aleagă reprezentanți în parlament și în administrație proporțional cu ponderea lor.

6. Acordarea statutului de populație represată și deportată românilor din Ucraina ar fi o reparație morală și ar permite recuperarea patrimoniului națio­nalizat de sovietici. Astfel, în câteva clădiri din Cernăuți ar putea funcționa instituții culturale românești.

7. Informarea românilor să nu se mai prezinte la recensământul din 2020 ca vorbitori de „limbă moldovenească”, o invenție sovietică pe care nici filologii ruși nu o recunosc. Românii ar fi a doua minoritate din Ucraina după ruși dacă nu ar fi divizați artificial în 151.000 de români și 258.600 de „moldoveni”.

8. Susținerea bisericilor care oficiază slujbe în limba română. 

O diplomație mai fermă

Folosirea eficientă a canalelor diplomatice ar putea ajuta. Recent, Ungaria s-a opus negocierilor de aderare a Ucrainei la NATO până când în declarația comună Ucraina–NATO a fost inclusă prevederea că Ucraina își asumă să respecte recomandările Comisiei de la Veneția în ceea ce privește învățământul în limba maternă pentru minoritățile naționale.

Până când autoritățile române vor acționa strategic și susținut în sprijinul românilor din Ucraina, nădejdea-i numai la Dumnezeu, spune academicianul Vasile Tărâțeanu. Un român din satul nord-bucovinean Ciudei spunea la începutul anului într-un interviu publicat de Mănăstirea Putna: „Tata spune că părinții lui s-au născut la austrieci, el s-a născut la români, eu m-am născut la ruși, copiii mei s-au născut la ucraineni, iar nepoții mei se nasc peste hotare, prin Italia și prin alte țări. Și el tare se gândește că or dispărea hotarele…” Dar oare eliminarea hotarelor va fi suficientă ca să conștientizăm că suntem români și trebuie să ne sprijinim unii pe alții?