Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
„Sfânta Sofia”, catedrală, muzeu sau moschee?
„Sfânta Sofia” din Istanbul are de acum un imam permanent. Postul de imam în „Sfânta Sofia”, deși înființat încă din 1935 și rămas de atunci vacant, a fost reactivat de curând. Potrivit presei turcești, citată de site-ul lonews.ro, dacă până acum din cele patru minarete ale fostei catedrale bizantine vocile imamilor se auzeau doar de două ori pe zi, de acum înainte ele se vor auzi de cinci ori pe zi. Potrivit ziarului online grecesc eleftherostypos.gr, citat de același portal religios românesc, conform deciziei muftiului districtului Fatih și a Departamentului Cultelor, de care aparține fosta catedrală creștină, noul imam permanent va fi responsabil cu toate rugăciunile zilnice care vor fi făcute în biserica devenită moschee.
„Sfânta Sofia”, bijuterie arhitectonică bizantină construită în secolul al VI-lea, a fost transformată în moschee după căderea Constantinopolului (1453) și a rămas așa timp de 482 de ani, în 1935 devenind muzeu, la inițiativa fondatorului statului modern turc, Mustafa Kemal Atatürk.
Îngrijorări despre o posibilă retransformare a „Sfintei Sofia” în moschee au manifestat apărătorii laicității din Turcia încă din 2002, după sosirea la putere a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al actualului președinte turc Recep Tayyip Erdogan. În 2010, mai mulți demnitari turci au cerut retransformarea catedralei creștine în moschee, însuși muftiul de Ankara, Mefail Hızlı, declarând în 2015 că acest proces va fi accelerat.
Anul acesta, în ziua de 28 mai (ajunul comemorării anuale a cuceririi Constantinopolului de către otomani), mii de musulmani, adunați la rugăciune pe esplanada Catedralei „Sfânta Sofia” de către un imam venit de la Mecca, au scandat sloganuri cerând modificarea statutului ei în moschee. Dorința lor a devenit realitate chiar câteva zile mai târziu, pe perioada Ramadanului (6 iunie - 7 iulie), „Sfânta Sofia” având statutul de moschee pentru 30 de zile. În această perioadă, în catedrala-simbol a creștinilor ortodocși s-au auzit lecturi din Coran, rostite de un muezin, canalul de televiziune de stat din Turcia transmițând de aici în fiecare zi rugăciunea de dimineață. Schimbarea de la Istanbul a fost etichetată de Ministerul Afacerilor Externe de la Atena drept un act provocator la adresa creștinilor ortodocși din întreaga lume.



.jpg)
