Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Zi de sărbătoare într-o parohie românească din Marea Britanie
Credincioși români din regiunea West Midlands a Marii Britanii au participat duminică, 14 iulie, la Sfânta Liturghie săvârșită într-un cadru festiv pentru a marca sărbătoarea hramului parohiei ortodoxe românești din orașul Coventry, ocrotită de Sfânta Veronica, pomenită vineri în Biserica Ortodoxă, și de Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici.
Cu 12 ani în urmă, după ce a funcționat o perioadă ca misiune a parohiei-mamă din Birmingham, era înființată tânăra parohie din Coventry, oraș care, prin oportunitățile oferite atât de cele două universități locale, cât și de industria auto, începuse să atragă un număr din ce în ce mai mare de tineri români. Odată cu trecerea anilor, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin eforturile părintelui paroh Cornel Grecu, parohia s-a dezvoltat armonios, atrăgând o comunitate din ce în ce mai numeroasă, ceea ce a făcut posibilă înființarea unei filii în micul oraș învecinat Rugby, precum și a unei misiuni în centrul urban Leicester, ne-a transmis Arina Cirstea.
Bucuria de a fi împreună la ceas aniversar a fost accentuată de prezența Preasfințitului Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, care a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul său de învățătură, ierarhul a adus în atenția credincioșilor un text important din Evanghelia duminicală (Matei 6, 22-23): „Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia”. „Prin această comparație, Mântuitorul Iisus Hristos ne aduce aminte că măreția creației divine rămâne net superioară celei umane, chiar și când cea din urmă este reprezentată la superlativ, prin referința la regele Solomon, al cărui nume era sinonim cu epoca de maximă glorie și strălucire a regatului iudaic. Din acest motiv, concentrarea eforturilor noastre asupra scopurilor pur materiale, asupra grijilor vieții, este iluzorie. În plus, ea generează numeroase conflicte și tensiuni atât în viața personală, cât și în cea a comunității”, a spus Preasfinția Sa.