Biserica aşezământului episcopal de la Curtea de Argeş sau Biserica Meşterului Manole, cum i-a zis vreme îndelungată poporul, este, fără îndoială, unul dintre monumentele cele mai interesante pe care ni le-a lăsat secolul al XVI-lea în Muntenia. Puţine biserici s-au bucurat de atâta faimă, şi mai ales nici una nu a fost atât de duios cântată de legendele populare ca Mănăstirea de la Curtea de Argeş, deşi atât în Muntenia, cât şi în Moldova existau monumente care aveau o importanţă foarte mare.
În anul 1512, vechea mitropolie de la Curtea de Argeş, construită probabil de către Nicolae Alexandru, căzuse în ruină. Noul domn din neamul Craioveştilor, Neagoe Basarab, se gândi să ridice în locul ei o biserică "cum n-a mai fost alta", de o bogăţie extraordinară. Motivele care l-au determinat pe evlaviosul şi sfântul domn să ridice un sfânt lăcaş sunt mărturisite în slovele pisaniei: "Adusu-mi-am aminte domnia mea, cum că mulţi împăraţi în împărăţiile acestea s-au sălăşluit, ci puţini pe cea cerească o au moştenit. De aceia dar iată şi eu m-am sârguit nu numai a cârmui această împărăţie, ci şi a iubi pre Domnul din tot sufletul, fapte bune făcând. (...) Aceste dar, văzându-le şi noi, şi de dorinţă şi osârdie fiind conduşi către sfintele şi dumnezeieştile biserici a le zidi, înălţa şi înfrumuseţa, precum le-au durat şi înălţat şi înfrumuseţat, făcându-se ctitori ai noştri întru sfinţi răposaţi moşi şi strămoşi, asemenea şi noi urmând pilda lor, şi dorinţă şi osârdie având către această sfântă şi dumnezeiască biserică a cinstitei Adormiri a Prea Sfintei, curatei şi prea binecuvântatei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi pururi Fecioarei Maria, pe care am găsit-o domnia mea la Curtea de Argeş dărâmată şi neîntărită; şi prin harul dumnezeiesc şi îndemnul acestei Prea cinstite Maici a Domnului s-au deschis ochii inimii noastre şi am hotărât această mai sus pomenită biserică din temelii a o zidi şi a o înălţa şi a o întări şi i-am mai dăruit sate şi ţigani şi bălţi cu peşte şi dijmă de la vămi şi vase de aur şi de argint şi mărgăritare şi pietre nepreţuite".
Frumoasă ca un giuvaier
Pentru ca noul edificiu să reziste vremurilor şi să preamărească de-a pururi numele ctitorului său, au fost alese fără economie materialele cele mai bune, iar punerea lor în operă s-a făcut, aşa după cum ne relatează cronica anonimă a Ţării Româneşti, cu o tehnică desăvârşită. Piatra întrebuinţată în construcţie, aşa cum ne spune arh. Grigore Ionescu, şi anume un calcar de bună calitate, grăunţos şi de culoare gălbuie, a fost adusă din carierele de la Albeşti, de lângă Câmpulung. Marmura şi mozaicul, de care ţinuturile româneşti nu dispuneau, au fost în schimb aduse cu mari cheltuieli, din câte se pare de la Constantinopol. Faima zidirii monumentului a atras numeroşi călători români şi străini, care, fascinaţi de frumuseţea, grandoarea şi perfecţiunea construcţiei, s-au întrecut în elogierea ei. Paul de Alep mărturisea că mănăstirea este "un prilej de uimire şi este pereche în această ţară" şi "pentru a cuprinde totul într-un singur cuvânt, această biserică este un giuvaier", iar Alexandru Pelimon afirma că este "cea dintâi din România".
"Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari/ Şi Manoli - zece,/ Care-i şi întrece"
Pentru a realiza construcţia dorită, domnitorul sfânt Neagoe Basarab a făcut apel la o seamă de meşteri pricepuţi, dintre care, după toate aparenţele, n-au lipsit nici cei care realizaseră pentru Radu cel Mare minunata mănăstire din Dealul Târgoviştei, cu care biserica din Curtea de Argeş are multe însuşiri comune. Unele relatări pretind că Neagoe Basarab, care şi-ar fi petrecut o parte din tinereţe în Constantinopol, ar fi adus cu sine la întoarcerea în ţară un arhitect cu numele de Manoli din Niaesia. Alături de acest meşter, care ar fi arhitectul faimoasei biserici, însuşi Neagoe Basarab a luat parte activ la construcţia bisericii sale. Se pare, aşadar, că meşterul armean Manoli nu este altcineva decât cel pe care poezia populară l-a făcut Meşterul Manole, a cărui duioasă legendă este cunoscută de toată suflarea românească. Dispoziţia decorului şi felul ornamentelor de la Argeş sunt de natură să justifice această origine a arhitectului.
Solemnitatea sfinţirii, fără seamăn în acea vreme
La data de 7 ianuarie 1517, ctitorul putea să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş", iar o pisanie în piatră aşezată în anul 1793 pe faţada apuseană menţionează: "Această sfântă şi dumnezeiască besearecă s-au ridicat din temelie întru slava şi cinstea Adormirii Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururi Fecioarei Maria, de cel întru sfând Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab şi s-au târnosit la leat 7025 (1517) de Prea Sfinţitul Patriarh al Ţarigradului Kir Theolipt".
Sfinţirea mănăstirii a avut loc la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1517. Solemnitatea întregii sărbători este prezentată pe larg de Gavriil Protul, contemporan al evenimentelor şi autorul lucrării "Viaţa şi traiul sfinţiei sale Părintelui nostru Nifon patriarhul Constantinopolului". Cunoaşterea cu lux de amănunte a sfinţirii mănăstirii ne ajută să înţelegem mai bine importanţa şi atenţia cu totul aparte pe care sfântul domnitor Neagoe Basarab a acordat-o noului lăcaş de închinare. "Căci porunci Neagoe Vodă şi pohti să vie toţi arhimandriţii den muntele cel sfânt al Athonului dimpreună cu egumenii de la toate mănăstirile şi scrise şi cartie... Aceşti egumeni, toţi veniră la ighimonul Neagoe în Ţara Românească denpreună cu Gavriil Protul. Deci cheamă Domnul şi pe Teolipt Ţarigrădeanul, care este patriarh a toată lumea şi cu dânsul patru mitropoliţi ... şi veniră şi ei şi-i primi domnul cu mare cinste. Şi cheamă şi pe egumenii den ţara sa, pre toţi şi pre toţi clirosul (clerul, n.n.) şi merseră împreună la mănăstirea cea nouă şi minunată de la Argeş. Şi făcură vecernie şi colivă de luară toţi oameni den colivă după obicină. Apoi făcu cină ca să se odihnească oameni lăudând pe Dumnezeu, iar după cină tocară şi făcură bdenie toată noaptea patriarhul şi ighimonul dempreună cu mitropoliţii cari fură zişi mai sus, cu protul şi cu egumenii Sfetagoriei şi ai ţării. Şi sfâşiră bdenia când se vărsa zorile. Deci dacă trecu la ceas de zi în luna lui august în 15 zile traseră clopotele ca să meargă patriarhul cu mitropoliţii şi cu tot clirosul denpreună să târnosească biserica. Iară prestolul în oltariu tocmi-l şi-l aşezară însuşi Neagoe Vodă cu mâinile sale spre sfinţiri..."
Cu prilejul sfinţirii mănăstirii, a avut loc şi canonizarea patriarhului Nifon şi s-a hotărât, de asemenea, ca egumenii mănăstirii să deţină rangul de arhimandrit cu dreptul de a purta bederniţă la slujbe. Unele ştiri istorice, cât şi unele legende mărturisesc faptul că, din lipsă de bani, cu toată jertfirea Doamnei Despina, pictarea bisericii nu a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab. Ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi, odată urcat pe tron, a dat grabnică ascultare legământului, biserica fiind pictată de Dobromir zugravul.
După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului său, patronat de Sfânta Muceniţă Filofteia, biserica de la Curtea de Argeş, la porunca regelui Carol I, a fost refăcută -după cum se vede astăzi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy şi de arhitectul român Nicolae Gabrilescu. A fost isprăvită în anul 1885 şi resfinţită la 12 octombrie 1886. Dorinţa lui Carol I a fost ca biserica de la Argeş să fie necropola familiei regale. Au socotit pictura originară de mică valoare artistică şi au înlăturat-o, parte din frescă fiind transportată şi expusă la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. În locul ei, pe zidurile din nou netezite, pictura nouă, culorile vii şi poleiala de aur împrăştiată fără economie peste tot îmbogăţesc astăzi interiorul. Frumoasa ctitorie îl are acum nu doar ctitor, ci şi ocrotitor pe binecredinciosul Neagoe Basarab, care s-a dovedit a fi sfânt, alături fiind ocrotitor şi Sfântul Iachint, mitropolit al Ţării Româneşti.
