Acum 144 de ani s-a născut societatea literară „Junimea“

Vorbind despre naşterea societăţii care a pornit modernizarea limbii române, a pus bazele literaturii clasice şi a dat ţării revista „Convorbiri literare“, în care şi-au publicat operele Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi alţi scriitori de seamă, întemeietorii ei aveau obiceiul să spună că „se pierde în noaptea timpurilor“. Aşa zicea chiar secretarul, Iacob Negruzzi. Considerând că acei care îi fixau apariţia prin anul 1863 greşeau, Negruzzi îi combătea mărturisind că sosise în laşi abia la 25 octombrie 1863, înapoindu-se din Berlin, unde studiase dreptul, iar cu o zi mai înainte pleca într-acolo profesorul Titu Maiorescu, pentru documentare în privinţa Institutului Pedagogic pus sub direcţia sa. Cei doi se încrucişau la Botoşani.

Drept consecinţă, societatea nu se putea înfiinţa în anul 1863, ei fiind întemeietorii. Se întâlneau abia la începutul lui 1864, după întoarcerea lui Maiorescu din Germania, când s-au cunoscut şi s-au împrietenit. Într-o seară, Negruzzi a fost invitat la profesor să participe la o lectură literară. Colegul Petre P. Carp, şi el sosit cu un an mai înainte de la studiile din Germania, s-a oferit să citească traducerea tragediei „Macbeth“, realizată de dânsul. Participanţii erau toţi tineri: Titu Maiorescu de 24 de ani, P. Carp de 25 de ani şi Teodor Rosetti de 27 de ani, Negruzzi fiind mezinul, de doar 22 de ani. Lângă ei venise şi Vasile Pogor, alt amic, de 31 de ani.

„Oricum ar fi, în seara aceea se poate zice că a fost întâia şedinţă a «Junimii», fără ca cei prezenţi să se gândească la înfiinţarea unei societăţi literare,“ scria mal târziu Iacob Negruzzi în bogatele sale „Amintiri“. Când a fost acea seară, nu se mai ştia sigur. Chiar autorul amintirilor încurcase socotelile scriind în „Albumul societăţii «Junimea»“, din aprilie 1878, „epoca fondării «Junimea» - octombrie 1863“, iar Th. Cerchez, administratorul Tipografiei „Junimea“, comunica Ministrului Instrucţiei Publice, prin 1868, că „societatea «Junimea» este fondată în octombrie 1863.“ Ca treaba să fie şi mai încâlcită, tot secretarul societăţii, Iacob Negruzzi, prezentând Prelecţiunile „Junimii“ în primul număr al revistei „Convorbiri Literare“ (martie 1867), scria că în intervalul acestor prelecţiuni (începute în 9 februarie 1864), s-a constituit şi societatea, fapt confirmat şi în Dicţionarul „Junimii“, unde pomenea că botezul s-a petrecut într-o duminică din primăvara anului 1864. Enigma n-a fost dezlegată mult timp.

Locul naşterii a fost şcoala Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“

Un fapt este sigur: că iniţiativa se luase la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, în cabinetul de lucru al profesorului Titu Maiorescu, directorul şcolii, cabinet dotat cu o masă lungă, „plină de cărţi şi manuscripte.“ Potrivit lui Iacob Neguzzi, profesorul stătea într-un apartament „dintr-o casă, astăzi dărămată, de la intrarea bisericii «Sfinţii Trei Ierarhi»“. Este vorba despre clădirile cu etaj ce flancau odinioară turnul de la stradă al Mănăstirii, de o parte şi de alta, având în odăile de la parter vestitele „dugheni de la «Trei Ierarhi»“, iar la etaj, locuinţe.

Momentul precis al înfiinţării „Junimii“ a fost, totuşi, consemnat de meticulosul profesor Titu Maiorescu în jurnalul ce-l ţinea, dar care s-a pierdut din vedere, acoperit de uitare, până la publicarea volumelor sale cu note zilnice. Folosind această sursă, o primă prezentare a datei când a fost lectura comună a piesei „Macbeth“ a făcut volumul „Cu Mihai Eminescu şi Ion Creangă prin Târgul Ieşilor“, apărut la Editura pentru Turism, Bucureşti, în anul 1990. Cum mai sunt încă neclarităţi şi se mai fac încă presupuneri, iar volumul s-a epuizat de mult, aflându-ne la început de februarie, ca şi acum 144 de ani, când s-a petrecut evenimentul, propunem o scurtă întoarcere în timp, pe vremea „Junimii“.

Reînviind Colegiul de la „Sfinţii Trei Ierarhi“, numit şi Academia Vasiliană - vestita şcoală înfiinţată de strălucitul domnitor Vasile Lupu şi vrednicul mitropolit Varlaam în cuprinsul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ -, la 1 ianuarie 1828 s-a deschis Institutul Vasilian. Bătrâna şcoală, sub formă de „ghimnazie“, a reînviat, la îndemnul cărturarului Gh. Asachi, sub oblăduirea domnitorului Ioniţă Sturdza, din voinţa căruia i s-au dat în folosinţă casele domneşti dinspre miazăzi, cu sala gotică şi alte zidiri, ce-au rămas multă vreme dedicate pentru învăţătură. Cursul gimnazial avea să ţină patru ani, învăţându-se „cu deplinătate limba latinească, maica limbii noastre“, religia, filologia, logica, retorica, poezia, istoria, matematica, „moralul, iconomia pământească şi politiceascî“, toate predându-se în limba română.

În semn de recunoştinţă pentru ctitorul şcolii iniţiale, pe o placă la intrarea clădirii scria „Gimnazia Vasiliană a învăţăturilor afierosită de fericitul domn Vasile Voievod la 1640. Epitropia Şcolilor naţionale la 1828“. Instituţia cuprinzând un ciclu elementar şi un gimnaziu, pentru acesta s-a construit - tot în curte - o clădire la intrarea căreia s-a pus placa cu titlul „Institutul Vasilian hărăzitu junimei române“ (1831).

Şcoala elementară utiliza învăţământul lancastrian (după metoda lui Lancaster), folosind faimoasele tablouri cu litere şi texte, atârnate pe pereţi şi având în faţă câte un cerc în care intra un şcolar ce arăta celorlalţi semnele. Acestea se scriau mai întâi pe tablă, de către învăţă-tor, şi se repetau de elevi scriindu-le în lăzile cu ni-sip, existente în clasă după care şcolarul trecea la scrierea pe placă.

De la 1 ianuarie 1851, în timpul domnitorului Grigore Ghica, şcoala de la „Sfinţii Trei Ierarhi“ a devenit Şcoala Preparandală sau Institutul Pedagogic de pregătire a institutorilor şi învăţătorilor.

Reorganizat în 1863 şi redeschis la 8 ianuarie 1864, Institutul a trecut sub conducerea tânărului profesor Titu Maiorescu (cu studii de filozofie la Berlin, doctoratul „magna cum laude“ la Giessen, licenţa în litere la Sorbona şi un an de studii universitare la Paris, cu licenţa în drept), numit director şi implicit, potrivit uzanţelor vremii, devenind ocupant al locuinţei şcolii, unde s-a mutat la jumătatea lui ianuarie 1864 (potrivit scrisorii din 20 ianuarie 1864, trimisă lui Teodor Rosetti). Iniţial îi fusese aprobată de minister casa Egumeniei din fundul ogrăzii (cum nota la 3/15decembrie 1863), pe care nu a mai obţinut-o.

Într-o odaie la „Sfinţii Trei Ierarhi“ avea sediul şi Comitetul de Inspecţiune Şcolară, în care directorul şcolii era membru.

Evenimentul înfiinţării „Junimii“ se petrecea la 10/22 februarie 1864

Odată instalat, directorul primea vizitele prietenilor, aşa că în seara zilei de luni 10/22 februarie 1864, i-a invitat la lectura în comun a tragediei „Macbeth“. Datarea lecturii este menţionată în scrisoarea directorului Maiorescu adresată profesoarei de pedagogie şi limba franceză Claudine Rickert - căreia îi scria în seara zilei de marţi 11/23 februarie 1864:

„Ieri, întorcându-mă acasă, i-am găsit pe Carp, Negruzzi şi Rosetti şi am citit împreună traducerea (magnifică) a lui «Macbeth». Acest prilej a dat naştere unei idei, pentru realizarera căreia aţi fost propusă, ca importantă. Îmi revine sarcina - nu m-am putut apăra - să vă vorbesc în legătură cu aceasta... Program exclusiv de zece minute. «Macbeth»... Vă rog să primiţi, d-ră. asigurarea distinsei mele consideraţiuni“. (T. Maiorescu, „Jurnal şi Epistolar“, vol. IV).

Claudine era profesoară la Şcoala Centrală şi sora vestitei eroine Emilia Rickert, guvernantă şi îndrumătoare de lucru manual la aceiaşi şcoală unde ţinea conferinţe şi Titu Maiorescu. Piesa o tradusese P. P. Carp, profesoara Claudine, cu strălucite studii la Sorbona, urmând, probabil, să facă şi ea o citire. Întâlnirea şi lectura comună se socotea ulterior „cea dintâi şedinţă a societăţii «Junimea»“, potrivit „Dicţionarului literaturii române de la origini până la 1900“, cât şi lui Iacob Negruzzi, care mai preciza că fusese „întâia şedinţă a «Junimii», fără ca cei prezenţi să se fi gândit încă la înfiinţarea unei societăţi literare“.

Societatea începea activitatea cu grup de prelecţiuni

În februarie 1863, începuseră şi prelegerile „junimii“, ţinute în sala Universităţii vechi (unde-i acum Universitatea de Medicină).

Ideea lor îi venise lui Maiorescu încă din 1862, odată cu sosirea la Iaşi, iar duminică, 10 februarie 1863, avusese loc prima sa conferinţă publică vestită de publicaţia „Lumina din Moldova“, tomul II a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Conferinţa avusese loc în sala de şedinţe a Băncii Moldova din Uliţa Golia (Cuza Vodă), unde este azi Poşta Română.

Un scurt articol din această publicaţie anunţa: „Prelecţiuni filosofice populare relative la familie şi educaţiune. Sub acest titlu se începe duminică, în 10 februarie 1863, la 12 ore, şi se va continua în duminicile viitoare, de la 12 la amiază, în sala de la Bancă, un curs public unde se vor dezvolta în mod popular un şir de idei asupra educaţiunei în familie, luminate prin principii filosofice şi mai ales estetice.“

Se prezentau titlurile a vreo 10 conferinţe despre familie şi educaţie, memorie, fantezie, voinţă, caracter, talent, geniu, frumos, sublim şi se propunea calea dezvoltării cultural-intelectuale a oraşului Iaşi, lipsit de atribuţiile de capitală, pe care le cedase oraşului Bucureşti, de bună voie, în vederea săvârşirii Unirii Principatelor şi naşterea României.

„Dacă Eşii nu mai sunt acum centrul admistraţiunei, trebuie să devie centrul unei alte activităţi, centrul mişcării literare şi ştiinţifice. O mică parte a unei asemene mişcări sunt şi cursurile publice. Însă pentru ca ele să aibă un efect în societate, trebuie susţinute prin dame, adevăratul element social în timpul modern. Către dame mă adresez în specie şi mai ales către mamele de familie, rugându-le să asiste la această încercare. Eu din parte-mi mă voi sili ca ora pe săptămână, în care mă vor încuraja cu prezenţa lor, să nu fie o oră pierdută. Tit. Lvie Maiorescu.“

Susţinând iniţiativa într-o mică notă, cu data de 6 februarie 1863, redactorul foii scria că „Amicul şi colegul nostru e unul din acei doi, trei juni români care n-au adus din străinătate numai câte un lustru de studiu, o ştiinţă jumâtăţită. Noi am avut plăcerea de a asista la câteva din prelegerile d-sale de istorie universală la facultatea de Litere şi dacă nu ne-am putut învoi cu toate ideile tânărului profesor, am rămas încântaţi de elocinţa şi limpeditatea de expunere, cu ajutorul căror d-lui ştie a se furişa, aşa zicând,în inimile ascultătorilor, înzestrat fiind cu unele atari daruri, D. Maiorescu e chiar menit a fi profesorul damelor“.

Aluzia un pic răutăcioasă avea efect, căci peste un an, „Fulgeru, Diaru, Literaru, Umotisticu şi Teatralu“, redactat de I. Ademollo, numărul de luni, 17 februarie1864, scriind despre seria cea nouă a prelecţiunilor, constata că „în duminica trecută profesorele T. L. Maiorescu începu cursulu său publicu de Filosofie Populară, în una din sălile Museului de Pictură, în Palatul Universităţii. Un auditoriu alesu şi numerosu asista la acea lecţiune populară. Tocmai din anulu trecutu D. Maiorescu introduse în Iaşi acest nou genu de învăţătură şi obţinu succesul celu mai plăcutu, fiindcă în fiecare duminică sala gemea de auditori, între care vediam cu mare plăcere unu numărul însemnatu de dame amabile şi gentile...“

Susţinând intens ideea, peste câteva zile (la 20 martie), îi poftea din Soleşti-Vaslui şi pe Teodor Rosetti, „boier de ţară“, să vină urgent la Iaşi „din cauza societăţii noastre“ (societatea literar - culturală „Junimea“).

Joi, 26 martie 1864, trata cu sora sa, Emilia, din Bucureşti, să accepte tipărirea tragediei „Moartea lui Wallenstein“ de Schiller, tradusă de dânsa, ca „Publicaţiune a societăţii (încă n-am botezat-o). Pentru că am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mat viabile elemente din Iaşi: Rosetti, Carp, Pogor, acum şi Negruzzi, în curind Boian ş.a.m.d. Alcătuim o societate bazată pe principii de încetăţenit împreună. În legătură cu ea, am intenţii de largă perspectivă. Deocamdată, ţinem conferinţe şi vrem să luăm sub banniere-a noastră lucrări echilibrate. Astfel, Carp a făcut acum o bună traducere a lui «Macbeth»; aceasta apare peste cinci săptămâni. O tipăreşte tot pe cheltuiala lui proprie, ca şi mine, însă traducerea va apărea ca Publicaţiune a societăţii.“

Urma apoi tipărirea unor lucrări - ca publicaţii ale societăţii „Junimea“

Sâmbătă, 29 februarie 1864, societatea nou născută, dar încă nebotezată, avea şi primul leagăn, pe strada Podul Vechi (C. Negri) colţ cu uliţa Armeană, la Tipografia lui Adolf Berman. Atunci, directorul Şcolii „Sfinţii Trei Ierarhi“ îi comunica tipografului Pilecki trimiterea sumei de 42 de lei pentru imprimarea unui anunţ şi-l informa că pentru tipărirea lucrării „Moartea lui Wallensteln“ „m-am înţeles cu tipografia Berman, care primeşte societatea ce D-vstră n-aţi vrut să o primiţi şi care lasă şi afară de aceasta coala tipărită cu un 1 galben mai eftin decât D-vstră. Lege veche: cu străinii te înţelegi mai bine decât cu cunoscuţii.“

Propunerile se materializau şi, la 11/23 mai, Titu Maiorescu îi trimitea Emiliei un exemplar abia terminat din lucrarea „Moartea lui Wallenstein, tragedie de Schiler, tradusă de E. M. laşi - 1864, Imprimeria Adolf Berman, Publicaţiune a societăţii «Junimea»“. Astfel apărea, pentru întâia oară, pe o carte, numele „Junimea“.

Se tipărea apoi lucrarea „Macbeth, Tragedie în cinci acturi, de Shakespeare tradusă din englezeşte de P. P. Carp, laşi, 1864“.

Lucrarea o executa modestul tipograf evreu Adolf Berman, la care iniţiatorul găsise înţelegerea dorită.

Numele „Junimea“ îl dăduse Teodor Rosetti, botezul fiind săvârşit de acelaşi zeflemist Vasile Pogor.

Izbânda se sărbătorea cu un ospăţ dat de profesor, care se va repeta apoi în fiecare an, devenind o tradiţie. Se petrecea între 20 octombrie-20 noiembrie, mai întâi în locuinţa lui Maiorescu şi apoi la restaurante alese. Potrivit aceluiaşi martor, Iacob Negru-zzi, primul a fost organizat în anul 1864, spre a cinsti noii profesori universitari (Culianu şi Negruzzi), iar altul, în 24 octombrie 1868, ţinut în noua locuinţă a profesorului, aşezat în casele doctorului Mandel, foste Catargiu, aflate cam peste drum de vechea Primărie (în strada de azi Gh. l. Brătianu, cam pe la numărul de azi 26).

Profesorul se mutase acolo de la Sfântul Gheorghe în 1868 şi dăduse un bogat banchet. Aniversarea următoare, a VI-a, se ţinea la o cafenea.

Se deschidea Tipografia, urmată de Librăria „Junimea“

Activă, noua societate înfiinţa o tipografie (1865) în casele Băncii Moldovei din colţul străzii Golia (Cuza Vodă) şi Sfântul Ilie (Vasile Alecsandri), unde, peste trei ani, la 26 octombrie 1868, anunţa şi deschiderea unei elegante librării, alături de care se organiza şi un Cabinet de lectură. Librăria oferea cititorilor cărţi, reviste şi dicţionare, unele aduse de la faimoasa librărie pariziană Hachette, altele scoase de Tipografia „Junimea“, înlocuită, în 1872, cu Tipografia Naţională.

Aici avea să apară revista „Convorbiri literare“ timp de vreo 18 ani, până în 1885. Primul număr se tipărise la 1 martie 1867. Fiindcă la „Sfinţii Trei Ierarhi“ a locuit o vreme şi Mihai Eminescu, se cuvine a mai da o raită pe acolo.