Afteia - principalul centru de luptă împotriva uniaţiei

Mănăstirea Afteia este situată la 25 km de oraşul Sebeş, în comuna Săliştea, judeţul Alba, la 600 de metri altitudine, pe sprânceana Plăişorului Cioara, într-un minunat cadru natural. Începuturile acestei vechi aşezări monahale pot fi stabilite în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Potrivit tradiţiei, ridicarea primei biserici aici a avut loc după lupta de pe Câmpul Pâinii, din 1479, când turcii cotropitori au fost biruiţi de oştile creştine. La început, aşezarea monahală cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ s-a numit „Sihăstria din Plăişor“. Mai târziu, documentele consemnează numele de „Mănăstirea de la Cioara“ sau „Afteia“, metoc al Mănăstirii Cozia.

Asupra zbuciumatei istorii a Mănăstirii Afteia, din judeţul Alba, şi-a pus amprenta personalitatea Cuviosului Sofronie, care şi-a închinat viaţa luptei pentru apărarea Ortodoxiei în Transilvania. Cât acesta a fost stareţ al mănăstirii, Afteia a reprezentat principalul centru de luptă împotriva unirii Bisericii cu Roma.

După ce a luptat cu înverşunare, conducând mişcarea românilor împotriva Uniaţiei în anii 1759-1761, Sfântul Sofronie s-a retras la Mănăstirea Robaia şi apoi s-a stabilit la Mănăstirea Curtea de Argeş.

După dărâmarea schitului (1786-1788), vatra mănăstirească de la Plăişor şi terenul ei au ajuns în posesia unor locuitori din zonă. Cu materialul recuperat de la schit, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind necesar să se înlocuiască biserica din satul Cioara - pe atunci - (atestată de conscripţia lui Bukow cu 138 de familii ortodoxe), s-a construit, în cimitirul vechi, biserica satului.

Numeroase vestigii ale vechiului aşezământ monahal de la Cioara se păstrează şi astăzi în biserica satului, construită la 1798. Printre aceste obiecte, au fost coborâte la biserica din sat piese pictate, ca friza apostolilor (3,10m/0,50m), Deisis, pictură pe pânză aplicată pe lemn, de o valoare artistică excepţională, precum şi icoanele împărăteşti din 1770 (Iisus Hristos, Maria cu Pruncul), datorate osârdiei monahului Chiril de la Plăişor.

Reînfiinţată din iniţiativa preotului de la Cioara

Cu toate că acolo nu mai era nimic, localnicii au continuat sa-i spună poieniţei din Plăişor, locul vechiului aşezământ, „la mănăstire“.

Astfel, mânat de istoria încă vie a acestor locuri şi citind însemnările de pe cărţile de cult rămase de la schit şi păstrate la parohie, în 1905, preotul paroh de la Cioara, Constantin Oancea, a ridicat un paraclis de zid pe locul fostului aşezământ. A înălţat o cruce din lemn, pe care a scris că aceasta „s-a ridicat de românii din Cioara, în locul fostei Mănăstiri Afteia (Plăişorul Cioarei), desfiinţată în anul 1788“.

În străvechea vatră mănăstirească Afteia, după ridicarea paraclisului de zid din 1904, preotul Constantin Oancea săvârşea Sfânta Liturghie o dată pe an. După ridicarea bisericii şi înzestrarea ei cu cele necesare, la schit, Sfânta Li-turghie a fost săvârşită de parohul din Cioara şi parohul din Purcăreţiu.

În anul 1924, preotul Constantin Oancea solicita Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Sibiu reînfiinţarea schitului, pentru care îl propunea ca vieţuitor pe George Mănăilă din Cioara. Astfel, în 1926, Consiliul arhiepiscopesc de la Sibiu aproba cererea, stabilind ca zi de hram la Plăişor praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

La începutul anului următor, Salomia Pop (Prodan) dona comitetului parohial al parohiei Cioara terenul vetrei mănăstireşti din Plăişor.

La 1930, după cum consemna într-un proces verbal, arhimandritul Policarp Moruşcă, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, venit în vizită pe aceste meleaguri, în Plăişor exista un paraclis de zid şi două chilioare în construcţie.

Cu privire la biserica ce urma a se construi, acesta menţiona că urma să fie „aşezată tocmai pe locul vechii biserici din sprânceana Plăişorului“.

Ctitoria românilor din Ardeal şi Banat

La solicitarea parohiei Cioara, în anul 1933, Octavian Mihălţan, din Alba Iulia, întocmea planul bisericii în stil bizantin, ţinând seama de dimensiunile stabilite la 6 iunie 1930.

La 22 iulie 1934 mitropolitul Nicolae Bălan dele-ga pe protopopul de Sebeş, Vasile Oană, să săvârşească slujba punerii pietrei de temelie a bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Plăişorul Cioarei.

Banii necesari pentru construcţie s-au adunat din colecte în biserici, parohii şi localităţi din Ardeal, Banat şi din alte părţi ale ţării. Sfinţirea bisericii Schitului Afteia avut loc pe 21 mai 1952.

În 1952, vreme de patru luni (mai-august), prin detaşare de la Mănăstirea Prislop - Haţeg, la Afteia a slujit ieromonahul Dometie Manolache. În această perioadă, schitul a cunoscut o mare afluenţă de pelerini.

Pe parcursul anilor, bi-serica a necesitat unele reparaţii şi îmbunătăţiri. Astfel, ea a fost din nou tencuită la exterior şi pictată în tehnica fresco.

În anul 1978, întregul corp al bisericii a fost placat cu şiţă de brad, lucrată cu cioc de către iscusiţii meşteri din Moisei - Maramureş.

O nouă biserică din zid

În anul 1988 s-a construit un paraclis de vară, unde se slujeşte în sobor, cu ocazia hramului şi a altor sărbători din anotimpul călduros. Lângă acest paraclis au fost aşezate osemintele ctitorilor, preotul Constantin Oancea şi monahul Ghenadie Mănăilă.

Pe locul bisericii din lemn de la Mănăstirea Afteia, care a fost demolată, din cauză că se deteriorase şi nu mai putea fi conservată, astăzi se construieşte o nouă biserică de zid. La demisol este amenajat un paraclis, în care se oficiază slujbele în duminici şi sărbători.

Pentru a ajunge la Mănăstirea Afteia puteţi urma două căi. Pe DN 7 Sebeş (E60), după 10 kilometri, mergeţi la stânga alţi 10 kilometri spre Pianu de Sus, după care încă 5 kilometri până la Strungari. Dupa 5 km pe un drum forestier, veţi ajunge la Mănăstirea Afteia. De asemenea, pe DN 7 Sebeş (E60) mergeţi la stânga 2 km spre Tărtăria, apoi încă 3 km până la Săliştea. (Aceste informaţii au fost preluate şi prelucrate de pe site-ul Mănăstirii Afteia)

▲ Locuri de cazare pentru pelerini

Cele două chilioare aflate în construcţie în anul 1939 au ars. În perioada 1947-1951 s-a ridicat o casă din lemn de brad, pe fundaţie de piatră şi acoperită cu ţiglă, compusă din trei camere şi o bucătărie cu pivniţă la subsol. În anii 1986-1988, această clădire a fost renovată şi mărită, realizându-se spaţii mari de locuit, dotate cu mobilierul necesar, iluminat electric şi sobe de teracotă.

În ultimii ani, sub îndrumarea părintelui Ioan, în incinta schitului s-a ridicat o nouă construcţie cu chilii pentru vieţuitori şi un frumos paraclis la etaj.

În perioada 2000-2002, în afara incintei schitului, în imediata vecinătate a intrării, s-a ridicat o clădire cu două etaje pentru găzduirea pelerinilor.

▲ Impresii de pelerin

„Când am hotărât să merg în pelerinaj la Mănăstirea Afteia, nu ştiam decât că se mai numeşte Schitul Plăişor sau Mănăstirea din Dealul Ciorii. Faptul că am găsit pe internet prea puţine informaţii şi nici măcar o imagine, mi-am spus că este situată în loc izolat.

Într-o dimineaţă de august, am părăsit cantonamentul din apropierea Sebeşului şi, urmând drumul prin Pianu de Sus, am ajuns în Strungari. Când vatra satului părea că s-a sfârşit, iar drumul a devenit îngust şi mult mai prost, într-o îngrădire din leţuri de brad am zărit un gospodar înhămându-şi calul. Ne privea surprins. L-am întrebat cum ajungem la mănăstire şi ne-a răspuns binevoitor: «Mereţi tăt oblu şi imediat ajungeţi!».

Am intrat în pădure pe un drum îngust care permitea accesul unui singur autovehicul (...)

Am urmat drumul sinuos, cu suişuri şi coborâşuri, cu şleauri şi mici ochiuri de apă (...) Drumul îngust şerpuia hotărât înainte vrând parcă a ne spune că duce undeva (…)

Am oprit lângă arhondaric şi pregătiţi să filmăm, am trecut prin poarta de lemn a sfântului lăcaş. Am găsit paraclisul unde slujba începuse. Minunate flori umpleau, primitor, cerdacul. Prin uşa întredeschisă răzbătea până la noi cântarea sfântă. Stingheriţi că deranjăm, am pătruns într-o încăpere nu prea mare, cu altar şi icoane pe pereţi. Ne-am aşezat în rând cu ceilalţi. O linişte profundă cobora în noi şi ne învăluia binefăcător.(…) Conduşi de călăuza noastră, un tânăr monah, am vizitat sfântul aşezământ. Am urcat scările din grinzi de fier până în paraclisul de iarnă. În încăperea mică, bolta vopsită în albastru şi presărată cu stele închipuia cerul. Picturi de mare rafinament artistic dispuse în scene lipsite de aglomerarea cu care eram obişnuiţi, dădeau o notă de particularitate. (…)

Impresionată de primire şi de cele ce am văzut, cu o stare sufletească deosebită, am decis să fac o prezentare pe internet a sfântului lăcaş. Aşa a apărut www.mănăstirea-afteia.go.ro (Iulia Nicorici)

***

„Un loc binecuvântat de Dumnezeu! Am fost şi eu anul trecut la hramul mănăstirii şi am fost copleşită! Cel mai mult mi-a plăcut paraclisul de iarnă! Monahii mi-au lăsat o impresie deosebită. Sper să îngăduie Dumnezeu să mai ajung la această mănăstire. Drumul e foarte greu, dar merită încercat.“ (Carmen, Reşiţa, 23 ianuarie 2007)