Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar „Aici şi acolo este sângele martirilor”

„Aici şi acolo este sângele martirilor”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 04 Iun, 2020

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel. Aceştia sunt patru dintre mulţii sfinţi creştini care au trăit în primele veacuri pe teritoriul actual al României, în Dobrogea. Descoperirea mormântului acestor Sfinţi Mucenici a fost făcută în anul 1971, iar moaştele au fost păstrate în biserica Mănăstirii Cocoş din judeţul Tulcea.

 Ploile din vara anului 1971 au dus la alunecări de teren care, la un moment dat, au scos la iveală, prin rânduiala lui Dumnezeu, vârful bolţii rotunde a unei străvechi cripte. Arheologii au descoperit acolo un mic edificiu zidit din piatră pe mormintele a şase persoane, patru dintre ele fiind menţionate într-o inscripţie epigrafă în limba greacă care spune astfel: „Martirii lui Hristos Zotic, Atal, Camasie şi Filip”.

Mica bisericuţă, zidită cu siguranţă deja atunci când creştinii nu mai erau în pericol, a fost cel mai probabil loc de reculegere, rugăciune şi chiar slujbe pentru cei care cinsteau martirii, mormântul cu moaştele martirilor aflându-se sub Altar, aşa cum se construia în perioada de început a creştinismului.

Toate indiciile arheologice i-au făcut pe specialişti să tragă concluzia că evenimentele care au dus la construcţia acestei bisericuţe cu mormintele din ea au avut loc în secolul al 4-lea, fie la început, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian sau Liciniu, fie chiar la finele secolului, cu ocazia altor prigoane împotriva creştinilor, venite din partea năvălitorilor păgâni care s-au perindat după aceea multe secole de-a rândul.

Cu timpul însă, după trecerea multor veacuri şi popoare prin Dobrogea, acest loc a fost uitat, ca de altfel şi cunoscuta cetate romană Noviodunum, situată în apropierea oraşului Isaccea de astăzi. Osemintele celorlalţi doi bărbaţi, înhumate în aceeaşi bazilică, dar într-o altă încăpere, nu au fost identificate, deşi se poate presupune că, având în vedere modul de construcţie al acestei bisericuţe, şi aceştia au fost martiri ai lui Hristos, dar într-o altă perioadă, mai veche, pentru că aceia care au construit edificiul nu le mai cunoşteau numele. Bazilica era micuţă, semn că nu era în centrul unei comunităţi mari de creştini, având dimensiuni de aproximativ 3,7 pe 4 metri, absidă spre Răsărit şi cupolă deasupra centrului. O biserică în toată puterea cuvântului, zidită pe mormintele mucenicilor contemporani, dar şi ale altora de odinioară.

Descoperirea arheologică şi ins­cripţia de pe piatra funerară au fost singurele indicii despre martiri. Neştiindu-se alte detalii despre timpul în care au trăit aceştia sau locul în care şi-au sfârşit vieţile, Biserica Ortodoxă Română a luat ca dată de pomenire a lor ziua de 4 iunie, pentru că în cunoscutul Martirologiu numit ieronimian, redactat în veacul al 5-lea, în Apusul Europei, în această zi sunt pomeniţi mai mulţi mucenici, printre care şi cei patru descoperiţi la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.

Teritoriul actual al Dobrogei a fost primul creştinat datorită cetăţilor greceşti de pe malul Mării Negre, dar şi de pe malurile Dunării. Acest fapt este demonstrat de o viaţă bisericească organizată, care avea inclusiv un mitropolit în capitala provinciei, Tomis (Constanţa de azi), dintre care unii reprezentanţi chiar au participat la primele sinoade ecumenice, convocate de împăraţii bizantini în secolul al 4-lea. Sciţia Mică, aşa cum era numită Dobrogea în antichitate, deşi era considerată loc de exil pentru delincvenţi, după cum erau socotiţi inclusiv creştinii în primele secole în cadrul Imperiului Roman, a fost din acest motiv un loc de propovăduire a învăţăturii creştine. Negustori, ostaşi sau persoane exilate au fost primii predicatori ai cuvântului Evangheliei în aceste teritorii, urmând propovăduirea apostolică din primul veac, după cuvântul Mântuitorului de a se propovădui la toată făptura. În acest fel, chiar cu preţul vieţii lor, creştinii exilaţi au răspândit vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc inclusiv în Sciţia Mică. Printre aceştia s-au numărat şi Sfinţii Mucenici pe care-i pomenim astăzi şi care cu preţul vieţii lor au dat viaţă celor pe care i-au întâlnit în Dobrogea. Următorii creştini care au zidit ulterior bazilica micuţă care adăpostea sfintele lor moaşte au şi scris în încăperea de jos, unde au fost descoperite osemintele celorlalţi bărbaţi neidentificaţi: „Aici şi acolo este sângele martirilor”. Această expresie ne aminteşte de credinţa primilor creştini în aceea că sfinţii, mai ales mucenicii, care au imitat întru totul viaţa Mântuitorului, stăteau la baza înfiinţării noilor comunităţi sau adunări de creştini. Mulţimea martirilor care au pătimit pe teritoriul actual al Dobrogei, pomeniţi în calendarul nostru, ne arată atât puterea credinţei primilor creştini din aceste zone, cât şi dorinţa lor de a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu, prin credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos.

Semnele creştine descoperite de arheologi în Dobrogea sunt mărturie despre felul în care sămânţa credinţei în nemurirea datorată lui Hristos s-a răspândit în tot Imperiul Roman, cu toată opoziţia autorităţilor de atunci, iar prezenţa, chiar în veacul al 14-lea, a unui arhiereu cunoscut la Vicina, Sfântul Iachint, care avea să devină primul Mitropolit al Ţării Româneşti, după întemeierea acestui voievodat, este dovada faptului că martirii au înfăptuit ceea ce numai cu voia lui Dumnezeu se putea săvârşi.