Cea mai de seamă realizare a mitropolitului Iosif Naniescu, pomenită zilnic la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala mitropolitană din Iaşi, este aceea a refacerii lăcaşului de cult început de mitropolitul Veniamin Costachi.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, tânărul Ioan Naniescu fusese martor în 1833 la punerea pietrei de temelie a bisericii. Rămasă neterminată, construcţia a fost afectată de trecerea timpului, fiind într-o stare avansată de degradare. După ce a făcut demersurile necesare pentru reluarea lucrărilor, mitropolitul Iosif a pus la 15 aprilie 1881 cea de-a doua piatră de temelie. Pictura a fost realizată de fostul său coleg de studii de la Seminarul din Buzău, Gheorghe Tătărescu. Iubind "podoaba Casei lui Dumnezeu", înaltul ierarh a înzestrat lăcaşul cu toate cele de trebuinţă pentru slujbe. Cu câteva luni înainte de sfinţire, la 30 decembrie 1886, a adus de la Mănăstirea Slatina, jud. Suceava, osemintele mitropolitului Veniamin Costachi, pe care le-a aşezat în catedrală, în partea dreaptă a pronaosului. Sfinţirea bisericii a fost oficiată de un sobor de 12 ierarhi, numeroşi preoţi şi diaconi, în prezenţa regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, la 23 aprilie 1887, în ziua hramului. La scurt timp au fost aşezate în noua Catedrală mitropolitană moaştele Cuvioasei Parascheva, păstrate până atunci în biserica Mănăstirii "Trei Ierarhi" din Iaşi. Mitropolitul Iosif a purtat o grijă deosebită ctitoriei sale lucrând, după terminarea şi sfinţirea zidurilor, la creşterea duhovnicească şi sfinţirea sufletelor celor care veneau să se închine aici. La rugămintea compozitorului Gavriil Musicescu, dirijorul corului catedralei, a permis şi a susţinut prezenţa femeilor într-un cor bisericesc. A selectat cei mai buni cântăreţi şi predicatori care să înfrumuseţeze sfintele slujbe. Între cei care au activat în această perioadă amintim pe arhidiaconul Vasile Marţian şi pe protopsaltul Dimitrie Suceveanu. Mitropolitul Iosif era el însuşi un bun liturgist, un predicator priceput şi un neîntrecut cântăreţ, participând zilnic la slujbele oficiate la catedrală.
Cum a rămas în memoria urmaşilor
Personalitatea mitropolitului Iosif Naniescu i-a marcat puternic pe contemporani, dar şi pe urmaşi, mormântul său devenind loc de pelerinaj. Cei care s-au rugat la mormântul lui şi au văzut moştenirea pe au lăsat-o, au căutat ca, prin mijloacele pe care le-au avut la îndemână, să afle mai multe despre viaţa şi activitatea vlădicii Iosif. Mulţi dintre aceşti cercetători au fost ostenitori ai Centrului eparhial Iaşi şi slujitori ai Catedralei mitropolitane: protosinghelul (mai apoi arhimandritul) Vasile Vasilache, teologul Velicu Dudu, preotul Scarlat Porcescu, mitropolitul (apoi patriarh) Teoctist Arăpaşul. Între cei care au scris despre mitropolitul Iosif mai amintim pe preotul istoric Gabriel Cocora de la Buzău, preotul Iustin Gaşpar, profesorul Toma G. Bulat, profesorul diacon Petre I. David, preotul Ion Vicovan şi cercetătorii Ion Vârtosu, Petre Constantinescu, Florin Marinescu, Constantin C. Anghelescu, Vasile Vasile. Părintele profesor Mircea Păcurariu a acordat în lucrările sale, care vorbesc despre istoria Mitropoliei Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, locul şi importanţa cuvenită activităţii mitropolitului Iosif.
Mormântul înaltului ierarh este străjuit în permanenţă de candela şi lumânările aprinse de credincioşii veniţi să se roage aici. Cu prilejul împlinirii a 110 ani de la trecerea la Domnul a mitropolitului Iosif Naniescu, răsună parcă cuvintele pe care patriarhul Nicodim Munteanu le rostea cu prilejul unei alte pomeniri, în 1940: "Iosif al II-lea a fost cinstit cu numele de "Iosif cel Sfânt". Aşa l-a numit poporul. El l-a canonizat şi l-a pus în rândul sfinţilor. Aşa zic cei ce se închină la mormântul lui: "Iosif cel Sfânt"".
Inscripţia de pe piatra de mormânt
"Aici, sub această piatră, lângă zidul bisericei mari, Catedrala Mitropoliei Moldovei din Iaşi, în partea dreaptă din afară, spre miazăzi, odihnesc în sfânt etern repaos pământeştile rămăşiţe ale mitropolitului Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu, încetat din viaţă în anul 1902, luna ianuarie, ziua 26, sâmbătă."
Răposatul, născut în Basarabia, în micul sat Răzălăi, anul 1820, fiul preotului Anania din acel sat, a fost adus în Iaşi copil de 11 ani (1831). De aici la Buzău, anul 1835, septembrie, când episcopul Chesarie al Buzăului l-a şi călugărit în acelaşi an, noiembrie 23, sâmbătă, şi a doua zi, duminica, l-a hirotonit diacon însuşi episcopul Chesarie. Studiile şi le-a făcut în Seminarul de la Buzău 1836 şi în urmă în Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti până în anul 1847. Iar după încetarea din viaţă a episcopului Chesarie, anul 1846, noiembrie 30, ierodiaconul Iosif trecând prin treptele ierarhice bisericeşti şi ocupând diferite posturi precum egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului (1848 - 1857), egumen la Mănăstirea Găiseni (1857 - 1863), egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti (1863 - 1866), profesor de religie la liceele "Lazăr", "Matei Basarab", Şcoala normală Carol I din Bucureşti şi director al Seminarului Central. La anul 1872 aprilie 23 a fost hirotonit arhiereu în Bucureşti de către mitropolitul Nifon, apoi la anul 1873 ianuarie 18 ales episcop la Argeş şi în cele din urmă, la 10 iunie 1875, ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei.
Înmormântarea s-a făcut în acest loc afară lângă zidul bisericii mari, despre miazăzi după însăşi a sa dorinţă ca restaurator şi terminator al acestei biserici care a stat neterminată peste 40 de ani, începută în anul 1833 şi terminată în anul 1886".
O zi obişnuită din viaţa mitropolitului Iosif Naniescu
"La slujbele de la această mănăstire (Catedrala Mitropolitană din Iaşi, n.n.) ca cea dintâi a mitropolitului, blând şi preaevlaviosul Iosif nu lipsea niciodată, când era la reşedinţa sa. În fiecare zi se scula înaintea tuturor, şi la ora 5 dimineaţa număra bătăile clopotului celui mare, pentru a vedea dacă clopotarul ţine exact la socoteală cele trei soroace de către patruzeci de bătăi fiecare.
După aceea, citea viaţa sfântului din acea zi din Minei, sau alte vieţi de sfinţi, pentru a vedea care e învăţătura zilei, care e sfatul sfânt pe care trebuie să-l urmeze, şi pe cine să slăvească în acea zi, pentru strălucirea vieţii celei creştineşti...., ca apoi cel mai întâi să trăiască şi să dea şi altora sfatul şi pilda sfântă a zilei celei creştineşti, patronată de Dumnezeu cu sfinţii Săi.
Apoi mergea şi Înaltpreasfinţia Sa, să asculte o parte măcar, dacă nu totul, din dumnezeiasca slujbă. Şi toţi slujitorii mitropoliei ştiind aceasta, dis-de-dimineaţă erau în biserică, spre a lăuda pe Domnul, alăturea de mult credinciosul lor stăpân.... Psaltirea era citită cu multă atenţie, ştiindu-se râvna ascultării pe care o avea mitropolitul pentru ea. Nu mai vorbesc de cântările bisericeşti, în care însăşi Înaltpreasfinţia Sa era un neîntrecut cântăreţ. (...) Şi aşa, precum în dimineţi, mitropolitul Iosif era nelipsit de la sfintele slujbe, tot aşa şi seara la vecernie, cuvioşii părinţi de la mitropolie auzeau mai întâi toaca, iar apoi răsunetul cârjei stăreţeşti a mitropolitului, care răsuna pe mozaicul catedralei.
Această viaţă curat duhovnicească, păstorul Moldovei continua a o duce, până în cele mai neînsemnate clipe ale zilei, când duhovnicul său, arhimandritul mitrofor Ieroftei Maximescu, era nelipsit de lângă el. La masa sa, şi în vizitele sale prin eparhie, duhovnicul Ieroftei era totdeauna prezent..."
(Vasile Vasilache, în volumul "Iosif Naniescu, strălucit mitropolit al Moldovei")
