Am intrat în antecamera Postului Mare

Începând cu Duminica vameşului şi a fariseului, calendarul ortodox consemnează intrarea în perioda premergătoare Paştelui. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericeşti din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc şi de pocăinţă al conţinutului liturgic, toate pregătindu-ne pentru Patimile Mântuitorului Hristos, dar mai ales pentru Învierea Sa.

Termenul „Triod“ desemnează, în primul rând, perioada din timpul anului bisericesc în care ne pregătim spiritual pentru intrarea în Postul Mare sau Postul Paştelui şi pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Pe de altă parte, termenul este folosit pentru a numi cartea de slujbă folosită în această perioadă: „Triodul“ Originea termenului poate fi dedusă din faptul că, la canoanele Utreniei, se cântă, în această perioadă, doar trei imne, spre deosebire de celelalte perioade din timpul anului, când se cântă nouă imne. Celelalte imne sunt înlocuite cu şase cântări biblice, după cum se arată în „Triod“.

Pregătiri pentru Postul Mare

Primele patru săptămâni din perioada Triodului ne pregătesc, atât spiritual, cât şi trupeşte, pentru intrarea în Postul Mare. Începând cu prima duminică din Triod, numită Duminica vameşului şi a fariseului, la slujba Utreniei se cântă imnele specifice perioadei: „Uşile pocăinţei…“, „Cărările mântuiirii...“ sau „La mulţimea..“ După a doua duminică din Triod, a fiului risipitor, o altă zi specifică perioadei este cea a moşilor de iarnă, în sâmbăta premergătoare Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi. Din această duminică nu se mai mănâncă carne, de aceea este şi numită Duminica lăsatului sec de carne. Cea de-a patra săptămână, „a brânzei“ ne introduce în atmosfera Postului Mare, pentru ca în Duminca izgonirii lui Adam din rai, să nu mai mâncăm nici un aliment de dulce.

Slujbe specifice perioadei

Postul Mare, cel mai vechi post al creştinismului, ocupă cea mai mare parte a perioadei Triodului. Slubele sunt pline de imne speciale, lecturi biblice, menite să ne pregătească şi să ne îndemne la pocăinţă şi curăţire spirituală. De asemenea, este singura perioadă din timpul anului când se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii: a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie Dialogul. Cântări ca „La râul Babilonului“, „Iată Mirele“ oferă slujbelor oficiate în această perioadă, în special în Săptămâna Patimilor, o notă unică, de rugăciune smerită şi de pocăinţă sinceră.

Roman Melodul, primul imnograf al Triodului

Cartea numită „Triod“ conţine imne şi rânduieli liturgice, create de imnografi celebri în decursul a secole de creştinism. Makarios Simonopetritul, în lucrarea „Triodul explicat“, arată pe larg etapele constituirii acestor imne care au dat conţinutul „Triodului“. Astfel, în secolele al VI-VII-lea, Sfântul Roman Melodul şi ucenicii săi au compus primele imne, pentru slujbele principalelor praznice din această perioadă, inspirate din lecturile biblice. Până atunci, specificul Triodului consta, pe lângă lecturarea unor psalmi, în cântarea unui imn la slujba de duminică şi la slujbele Ceasurilor, în fiecare zi. Pe acest fond structural, Roman Melodul a compus primele imne ale Triodului.

Imnele palestiniene

În secolul al VI-lea , Palestina a devenit centrul creaţiei imnografice. Atunci a apărut aşa-numitul canon poetic, specific slujbelor zilnice. Imnografii din perioada palestiniană s-au concentrat mai mult pe compunerea imnelor din Săptămâna Mare. Imnografi precum Sofronie al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Cosma de Maiumam au redactat imnele care se cântă şi astăzi în Săptămâna Patimilor. Urmaşii acestora, precum Andrei Piros cel Orb şi Ştefan de la Sfântul Sava, în secolul al VII-lea, au compus noi imne pentru cealaltă perioadă a Postului Mare, deschizând totodată drumul spre forma pedagogică, didactică a imnului liturgic din Triod.

Contribuţia lui Teodor Studitul

În secolul al IX-lea, după perioada zbuciumată din viaţa Bisericii, produsă de iconoclasm, imnele Triodului au fost desăvârşite la Mănăstirea Studios, sub îndrumarea Sfântului Teodor Studitul. „Afară de canoanele şi stihirile compuse pentru sâmbete, duminici şi sărbători, el este autorul unei serii complete de canoane cu trei ode, (aşa-numitele «triode» care au şi dat numele „Triodului“) de catisme şi stihiri pentru toate zilele obişnuite ale Postului Mare. În aceste piese, Sfântulu Teodor îşi expune, pe de-o parte, bogata sa învăţătură monahală într-o deplină fidelitate faţă de cea mai bună tradiţie, iar pe de altă parte, se consacră punctării ritmate a perioadelor Postului Mare şi a etapelor ce conduc spre Săptămâna Patimilor“, spune Makarios Simonopetritul, în lucrarea amintită. Opera lui Teodor Studitul a fost continuată în secolele următoare de imnografi pecum Iosif Cilianul şi Clement.

Prima formă sintetizată a „Triodului“

Ultima etapă a constituirii structurii actuale a „Triodului“ s-a realizat în secolele al XI-XII-lea, când imnografii din această perioadă s-au preocupat în special de completarea locurilor libere şi de adaptarea imnelor la cerinţele muzicale. Perioada aceasta, numită „metafrastică“, are ca principali autori pe împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul, Simeon Metafrastul, Teodor Protosikritis, Anastasie Chestorul şi alţii. Acum s-a simţit nevoia, ca odată încheiat ciclul imnelor liturgice, specifice perioadei Triodului, să fie sistematizate şi consemnate într-o singură carte de cult. Prima culegere, „Tropologia“, aduna doar imnele din Săptămâna Mare. În perioada imediat următoare, la „Tropologie“ au fost adăugate imnele celorlalte zile din perioada Triodului. S-a născut astfel, prima formă sintetizată a „Triodului“, care ulterior adăuga şi imnele Învierii, specifice cărţii „Penticostar“. Triodul era împărţit în „Triodul Plângerii“ (actualul „Triod“) şi „Triodul Bucuriei“ (actualul „Penticostar“). Acest lucru a fost posibil pentru că, în mare parte, imnele Învierii au fost compuse de aceiaşi imnografi ai Triodului. Nu se ştie exact când imnele celor două perioade au fost separate, dar cert este că, în secolul al XV-lea, exista o formă finală a „Triodului“ actual. În 1522, la Veneţia, a fost tipărit primul „Triodion“ grec original, folosit ca model până în zilele noastre, fără prea multe modificări. Explicaţia este dată de menţinerea în mod dinamic în tradiţia liturgică şi dogmatică a tezaurului moştenit din secolele în care Biserica a avut grijă să-şi expună învăţătura şi să-şi stabilească rânduiala liturgică.

▲ Stihirile Triodului

„Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un Îndurat, curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!“

„În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcăte grozave mi-am spurcat sufletul şi cu lenevire mi-am cheltuit toată viaţa mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăţia.“

„La mulţimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii, ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta»“.