Unitatea tuturor românilor din jurul Carpaţilor s-a păstrat peste veacuri prin harul Bisericii Ortodoxe şi prin faptele slujitorilor ei, clerici şi mireni. Un exemplu în acest sens sunt legăturile pe care le-au avut domnitorul Constantin Brâncoveanu şi Mitropolitul Antim Ivireanul cu credincioşii ortodocşi din Ardeal, aflaţi în lipsuri materiale, dar şi în încercări spirituale. Ajutoarele acordate ardelenilor ortodocşi de cei doi mari sfinţi, slujitori ai Bisericii şi ai neamului, sunt de o inestimabilă valoare.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ctitorit numeroase biserici ortodoxe în Ardeal, precum Biserica „Sfântul Nicolae“ din Făgăraş (1697-1698), biserica mănăstirii de la Sâmbăta de Sus (1700-1701), Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Ocna Sibiului (ctitoria lui Mihai Viteazul, refăcută de Constantin Brâncoveanu la 1701). Toate aceste fapte arată credinţa ortodoxă puternică pe care a avut-o acest mare domnitor şi dorinţa de a-i ajuta pe toţi românii de pretutindeni, la păstrarea şi transmiterea acestei credinţe.
La fel a procedat şi marele Mitropolit Antim Ivireanul care, deşi nu era român (era de origine georgiană), s-a dedicat total Bisericii şi poporului căruia a fost chemat să-i slujească. Nici acest sfânt nu a rămas indiferent faţă de soarta românilor ortodocşi ardeleni. Multe dintre cărţile tipărite de acest ierarh, la Râmnic sau la Bucureşti, au circulat şi în Ardeal. Dar ajutorul cel mai important al ierarhului Antim Ivireanul a fost dat atunci când acesta i-a luat sub oblăduirea sa pe ardelenii ortodocşi, care şi-au pierdut păstorul, prin trecerea lui Atanasie Anghel la uniatism. Astfel, ca Exarh al Plaiurilor, el a purtat de grijă mai ales credincioşilor din Ţara Bârsei şi din Ţara Făgăraşului, cărora le-a hirotonit preoţi şi le-a trimis antimise pentru slujirea Sfintei Liturghii.
Antimisul brâncovenesc al Mitropolitului Antim
Multe antimise trimise la bisericile din Ardeal de ierarhul Antim Ivireanul (ca Episcop de Râmnic şi apoi ca Mitropolit al Ungrovlahiei), cu susţinerea domnitorului Constantin Brâncoveanu, se păstrează în diferite colecţii până astăzi. Un astfel de antimis este şi cel care a fost trimis la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Râşnov, la anul 1713. Textul care se află scris pe acest antimis, cu litere chirilice, sună în felul următor:
„Acest dumnezeesc jertvelnic pre carele se săvârşaşte dumnezeiasca cea fără de sânge şi sfinţită slujbă/sau tipărit şi sau sfinţit cu mâna preasfinţitului mitropolit kir Antim în zilele prealuminatului şi de XC iubitor domn Io Constandin Basarab voevodul a toată Ţara Rumânească leat 7221 au“.
Textul este tipărit în partea superioară a antimisului şi în partea lui inferioară, iar partea finală, respectiv „21 au“, este scris de mână, reprezentând data, 7221 de la facerea lumii, adică 1713 d.Hr., luna august.
Întrucât vechea arhivă a bisericii din Râşnov a ars în Primul Război Mondial, nu avem informaţii prea multe despre cum a ajuns aici acest antimis. Dar putem bănui uşor că, atunci când Mitropolitul Atanasie Anghel a părăsit Biserica Ortodoxă şi a fost rehirotonit de catolici la Viena, întemeind astfel Biserica unită, credincioşii din Ţara Bârsei, care au vrut să rămână ortodocşi (la Râşnov nu au existat niciodată credincioşi greco-catolici), s-au îndreptat către ierarhul Antim Ivireanul, care le-a devenit noul arhipăstor. În acest context, Mitropolitul Antim a trimis acest antimis credincioşilor râşnoveni, probabil cu susţinerea financiară a domnitorului Constantin Brâncoveanu, care era şi el preocupat de soarta românilor ardeleni.
Comparând acest antimis cu alte antimise de pe vremea aceea, se poate constata uşor rafinamentul artistic cu care a fost lucrat, fapt determinat desigur de curentul artistic de excepţie, dezvoltat şi susţinut de domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Pe acest antimis brâncovenesc s-au slujit nenumărate Liturghii, la care s-au pomenit cei care l-au alcătuit şi l-au dăruit unei biserici rămase fără episcop, şi lucrul acesta se cuvine a-l aminti cu aleasă pioşenie, mai ales acum când serbăm Anul omagial euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Râşnovul - centru spiritual şi cultural
Faptul că Mitropolitul Antim Ivireanul, prin susţinerea domnitorului Constantin Brâncoveanu, trimite la Râşnov un antimis nu este întâmplător. Întotdeauna râşnovenii s-au aflat în centrul activităţii spirituale şi culturale din această parte a ţării.
Astfel, Râşnovul este cea mai veche localitate din Ţara Bârsei, întrucât aici s-au aşezat coloniştii romani care au cucerit Dacia, alături de dacii băştinaşi, întemeind castrul cohortei a IV-a, cu numele de Cumidava. Aici probabil că au poposit şi primii creştini, care în secolele următoare aveau să încreştineze întreaga zonă.
În anul 1976, în zona cetăţii Râşnov, s-au descoperit ruinele unei biserici ortodoxe - urmele iconostasului sunt evidente - din secolul al XII-lea, care este cea mai veche biserică cunoscută din sud-estul Transilvaniei. Această biserică a fost distrusă probabil în timpul invaziei tătare din anul 1241.
Biserica din piatră care se păstrează şi astăzi, cu hramul „Sfântul Nicolae“, s-a construit în anul 1384, pe locul uneia mai vechi din secolul al XIII-lea, şi a fost ctitorită de domnitorul Radu I Basarab, tatăl lui Mircea cel Bătrân, ca semn al legăturilor permanente ale românilor, aşezaţi de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Această biserică a fost mărită ulterior (1773), i
s-a adăugat un turn (1822), deţine o pictură murală în interior şi parţial la exterior de mare valoare, şi se află în plin proces de restaurare.
De la această biserică provin cele mai vechi manuscrise slavone de la noi din ţară: un manuscris din secolul al XIII-lea („Epistolele Apostolilor“), un fragment de „Evangheliar“ din secolele XIII-XIV şi un fragment din Vechiul Testament tot din secolele XIII-XIV, toate păstrate la Biblioteca Academiei Române.
În această biserică avea să poposească şi domnitorul Mihai Viteazul, ca semn al legăturilor neîntrerupte dintre Ardeal şi Ţara Românească, dar şi pentru că aici avea să găsească o comunitate ortodoxă care l-a cinstit şi preţuit cum se cuvine pe marele domnitor întregitor de ţară.
Toate acestea demonstrează că Râşnovul a fost timp de secole centrul spiritual şi cultural al Ţării Bârsei, dar care, începând cu secolul al XV-lea, s-a mutat în Şcheii Braşovului, odată cu evoluţia ascendentă deosebită a acestui oraş, beneficiar a numeroase privilegii economice şi politice mijlocite de saşi.
Preoţii şi credincioşii bisericii din Râşnov au ţinut însă mereu legătura cu cei din Braşov, respectiv cu cei de la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şchei, biserică din lemn construită pe la anul 1392, deci cu 8 ani mai târziu decât biserica din piatră a râşnovenilor. Exemplul cel mai elocvent îl constituie colaborarea dintre „popa Mihai“ din Râşnov cu „popa Iane“ din Braşov, care au alcătuit „Evanghelia cu învăţătură“, tipărită de diaconul Coresi la anul 1581, una dintre primele cazanii din Biserica noastră.
Faptul că la Râşnov au fost mereu preoţi bine pregătiţi se vede şi din aceea că, atunci când a apărut greco-catolicismul în Ardeal, comunitatea râşnoveană nu s-a dezbinat, a rămas statornică şi hotărâtă numai în credinţa ortodoxă, ba chiar s-a opus vehement uniatismului.
În Biserica „Sfântul Nicolae“ din Râşnov aveau să slujească şi alţi preoţi şi viitori episcopi de valoare. Amintim aici doar pe pr. dr. George Proca, consilier şi redactor la „Telegraful Român“, pr. Iustinian Teculescu, viitorul Episcop al Armatei, şi pr. Ioan Meţianu, viitorul Mitropolit al Ardealului şi ctitor al Catedralei Mitropolitane din Sibiu.
Importanţa spiritual-istorică a oraşului Râşnov l-a determinat şi pe IPS Mitropolit dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, să aprobe în anul 2006 înfiinţarea Protopopiatului Râşnov, ca un răspuns firesc la ceea ce a însemnat comunitatea ortodoxă de aici şi din împrejurimi, care să continue istoria, cultura, dragostea de Biserică şi popor a tuturor înaintaşilor, în minunata Ţară a Bârsei.
Antimisul brâncovenesc al Mitropolitului Antim Ivireanul din anul 1713, dăruit Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Râşnov, stă mărturie vie şi nepieritoare că dragostea faţă de Hristos, împlinită cu har în fiecare Sfântă Liturghie, prin aleşii Lui slujitori, ne-a dat şi ne dă puterea de a birui istoria în perspectiva câştigării veşniciei Împărăţiei cerurilor.
