„Apa cea vie a Ortodoxiei“

Puterea lăuntrică a cuvântului rostit în biserici de către slujitor face mai accesibil pe Însuşi Hristos - Cuvântul către cei ce acceptă "pescuirea" ca treaptă spre mântuire, prin aprofundarea credinţei şi prin identificarea sensului pocăinţei, conducându-ne spre unirea tainică cu Dumnezeu. Slujitorul în biserică, prin cuvântul oferit mai cu seamă în cadrul Sfintei Liturghii, dar şi al altor Sfinte Taine, sporeşte lucrarea sacră şi misionară, care ajută credincioşii să se convertească la Hristos şi la viaţa cea nouă proclamată de El.

Nu exista Liturghie la care Mitropolitul să nu rostească un cuvânt de învăţătură. În ultimii anii, Catedrala din Cluj devenea neîncăpătoare duminică de duminică pentru a-l asculta.

Şi-a înscris numele în şirul slujitorilor amvonului, lăsându-ne o mare bogăţie de cărţi cu predici publicate şi un număr impresionant de predici în format audio. Alcătuite şi pregătite cu multă migală şi zel misionar, predicile acestea împărtăşesc învăţătura curată a Ortodoxiei într-un limbaj liturgic ales, direct şi convingător, rod al unei temeinice experienţe pastorale şi didactice. "Cuvântul său "cuvânt cu putere multă" a rodit însutit în inimile şi minţile ascultătorilor săi, care cu bucurie şi cu nădejde l-au ascultat de-a lungul anilor şi au căutat să împlinească în viaţa de zi cu zi îndemnurile alese şi învăţăturile sfinte propovăduite de la înălţimea amvonului", aşa cum remarca Preasfinţitul Părinte Visarion. Astfel că în persoana mitropolitului s-a îngemânat armonios pregătirea sa înaltă teologică, cât şi farmecul cuvintelor prin calitatea sa de dramaturg, poet, memorialist, cărturar etc., iar prin predicile sale, prin talentul său de mare predicator s-au pronunţat mulţi fără a greşi, de la vlădică până la opincă, devenind astfel pe drept cuvânt "artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete", cum a afirmat pr. dr. Ioan Chirilă. Aşa cum remarca Patriarhul Daniel în cuvântul său rostit la înmormântarea mitropolitului: "Talentul său literar l-a ajutat să devină şi un predicator talentat, care folosea adesea metafora sau expresia artistică pentru a sublinia legătura dintre credinţa creştină şi viaţa cotidiană a omului din societate". Mulţimile ce s-au înghesuit în Catedrala din Cluj pentru a-i sorbi cuvintele de pe buze, miile de închinători de la hramurile - cu predilecţie cel de la Nicula - sunt o mărturie în acest sens.

Îndemna la omenie

Predicile părintelui mitropolit Bartolomeu rămân până în prezent cuvinte alese de învăţătură cu pilde selectate cu un înalt simţ de răspundere, cu sfaturi de morală creştină şi civică. Prin pildele şi exemplele din viaţa cotidiană, părintele Bartolomeu a îndemnat credincioşii să găsească posibilităţi de a se descurca mai bine în viaţă, să fie apropiaţi unul de altul, iubitori de semeni, de aproapele nostru, luându-l ca model pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "Iar dacă mergi tu şi găseşti pe un altul în singurătate, asumă-ţi rolul lui Iisus şi fii teofor sau hristofor, purtător de Hristos, imitându-l pe Iisus şi întreabă-l dacă vrea să devină sănătos sau, dacă tu nu ai puterea să îl faci sănătos sau să-i deschizi drumul către un doctor, spune-i o vorbă bună de încurajare, pune-i o mână caldă pe frunte, uită-te în ochii lui şi fă-l să simtă că are în tine un prieten, că nu este singur, şi cu aceasta tot ai făcut o faptă bună. Avem nevoie de sentimentul solidarităţii umane şi creştine..."

Predicile sale cuprind un număr apreciabil de texte din Sfânta Scriptură, pilde, fără a neglija însă tradiţiile şi modul de viaţă ale poporului simplu. Fiind un fin mânuitor al cuvântului de zeci de ani, i-a fascinat pe ascultători şi i-a făcut receptivi la problemele de acută actualitate ce frământă societatea românească contemporană. A fost ierarhul cu urechea aplecată la situaţia poporului şi Bisericii, condamnând, şi nu de puţine ori, comportamentul imoral al aleşilor ţării sau al mass-mediei. "Avea un simţ extraordinar al mlădierii cuvântului în forme pătrunzătoare de suflet, dar avea şi disciplina pregătirii discursurilor. Narator plin de farmec pentru toate vârstele, dar şi un păstor care, în cuvântări, se apropia de nevoile speciale ale cetăţii, de la ecologie până la chestiunea donărilor de sânge, de la organizarea de policlinici până la temeluirea de Hospis, ori la ctitorirea centrului de cercetare teologică, biblică, pastorală, catehetic-omiletică" ("Artizanul mlădierii cuvântului care zidea suflete", în ziarul Lumina de Duminică, 13 februarie 2011).

Poate din această cauză Radu Preda afirma că "arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului este o voce incomodă. Într-o epocă marcată de confuzii, de mizerie materială, dar şi morală, de corupţie şi de laşitate, de prozelitism şi de concurenţă sălbatică, păstorul din inima Transilvaniei aduce un cu totul alt mesaj" (în Bartolomeu Valeriu Anania, "Apa cea vie a Ortodoxiei", Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2007).

Cu glas înalt, sus şi tare a condamnat decăderea morală a poporului nostru, român şi creştin: "Ne întrebăm: de ce această ofensivă de poluare a spiritului în ţara noastră România? Există mişcări ecologiste care luptă împotriva poluării apelor şi a pădurilor, şi a solului, şi a aerului, unde sunt mişcările ecologiste împotriva poluării spiritului. Nu am văzut! Nu am auzit! Presa, ziarele, revistele, canalele de televiziune se întrec a arunca cu gunoaie în casele şi în sufletele noastre. Aproape nu e post pe care să îl deschizi întâmplător şi să nu vezi violenţă, sânge, bătaie, desfrâu, şi toate mizeriile care se pot întâmpla într-o lume păcătoasă!... Libertatea! Libertatea rău înţeleasă şi prost folosită! Nu este un păcat mai mare decât să foloseşti prost acest mare dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, şi care este libertatea. Democraţia este realmente libertate, dar nu anarhie şi nu dezmăţ. Există o cenzură a bunului-simţ şi e greu să suportăm cum obrazul bunului-simţ al poporului român este împroşcat de cei care nu se gândesc decât la bani" (15 august 2000). În rostirea predicilor sale, mitropolitul Bartolomeu avea o pronunţie bine articulată pentru a fi clar auzită de fiecare, corectă şi naturală, cu firea şi comportamentul specific, firesc nuanţată, accentuând cuvintele sau expresiile cu o mare importanţă în sublinierea învăţăturilor transmise, şi variată, adică deplin potrivită cu ideile şi simţămintele pe care le exprima, şi vie în bucurie, blândă şi smerită în rugăciune, dureroasă şi mângâietoare în întristare, iar apoi armonioasă, păstrând un ritm potrivit cu natura învăţăturilor transmise.

"Fiţi liberi în credinţa voastră!"

Pe lângă toate acestea, mitropolitul Bartolomeu a ştiut că viitorul acestei ţări şi al Bisericii stă pe umerii tinerei generaţii, pe care nu a neglijat-o niciodată. Şi astăzi, zeci de copii îl aşteaptă la sfârşitul Sfintei Liturghii de a le da, cu mâna sa, bucata de prescură! Iată un îndemn: "Dragii mei tineri, voi sunteţi în floarea vârstei. Trăiţi-vă tinereţea! E a voastră! Trebuie să o trăiţi înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenţei şi ale bunei-cuviinţe. Imaginaţi-vă cât e de plăcut

să-ţi trăieşti tinereţea fără ca mai târziu să-ţi fie ruşine sau să regreţi ceea ce ai făcut. Păstraţi-vă sănătatea sufletului, aşa cum ţineţi la sănătatea trupului vostru. Învăţaţi-vă înainte de toate să aveţi spirit de discernământ, să deosebiţi între bine şi rău, între sănătos şi nesănătos, folositor şi nefolositor. Este începutul înţelepciunii voastre."

Poate testamentul lăsat credincioşilor de iubitul ierarh Bartolomeu este acesta: "De aceea, în încheiere, aş vrea să vă rog să puneţi la inimă cele ce v-am spus, vi le-a spus şi eu din toată inima mea, din toată credinţa mea şi uneori cu sufletul sângerând....", continuând cu îndemnul "fiţi liberi în credinţa voastră! Fiţi încrezători în credinţa voastră! Hrăniţi-o cu fapte bune, fiecare după putinţa lui şi nădăjduiţi, nădăjduiţi, speraţi cât puteţi de mult. Cum a spus-o cineva pentru ca speranţele să fie bogate să aveţi ce pierde şi să vă şi rămână. Cu această viziune optimistă, rog pe Dumnezeu să vă dăruiască şi să ne dăruiască tuturor pace, bunăstare şi mântuire. Amin!"dumnezeiescul har, o putere spirituală de neoprit, prin care trebuie să se săvârşească tainic lucrarea Domnului Hristos de luminare şi de eliberare lăuntrică, adică de vindecare sufletească a celor robiţi păcatului.