Sfântul Teodor Studitul reprezintă, alături de Sfântul Ioan Damaschin, unul dintre cei mai fervenţi apărători ai cinstirii sfintelor icoane. Tratatele şi scrisorile sale au fost piese importante în determinarea adevăratei credinţe în această privinţă. Observând stilul şi puternica râvnă care animă aceste scrieri, l-am putea număra pe Sfântul Teodor printre cei mai abili polemişti, cu o cunoaştere exactă a argumentelor şi o prezentare clară a adevărurilor de credinţă. Viaţa sa reprezintă un şir perpetuu de suferinţe, exiluri şi denigrări, în care, în cele din urmă, Duhul Sfânt l-a arătat drept un real biruitor.
Sfântul Teodor Studitul s-a născut în anul 759 în puternica cetate a Constantinopolului, într-o perioadă zguduită de erezia iconoclasmului. Fiu al lui Fotino şi al Teoctistei, născut într-o familie nobiliară, dobândind o educaţie înaltă, Sfântul Teodor Studitul a decis să urmeze pilda părinţilor săi atunci când a intrat în monahism. Atât Fotino, cât şi Teoctista, erau creştini drept-credincioşi, care au dorit să evite melanjul cu ideile iconoclaste. De aceea, la scurtă vreme de la naşterea propriului fiu, au hotărât, de comun acord, să îşi continue calea mântuirii într-o mănăstire. Au împărţit o mare parte din averea proprie săracilor şi au pornit pe drumul cel strâmt al mântuirii. Cel care s-a ocupat îndeaproape de educaţia şi creşterea tânărului Teodor a fost unchiul său Platon, un monah îmbunătăţit care trăia în apropiere de Muntele Olimp. În anul 781, la vârsta de doar 22 de ani, tânărul Teodor a decis că a venit momentul să intre în monahism. A lepădat averile lumeşti şi posibilitatea unei cariere în cadrul administraţiei imperiale, alegând mai degrabă viaţa în linişte. A participat împreună cu unchiul său Platon la lucrările Sinodului al VII-lea Ecumenic, ţinut la Niceea în anul 787, unde cei 360 de părinţi prezenţi au anatemizat erezia iconoclastă. În jurul aceluiaşi an, împreună cu Platon şi cei doi fraţi ai săi, Iosif şi Eftimie, Sfântul Teodor a început construcţia unei mănăstiri pe un domeniu aparţinând familiei sale, aflat la poalele Muntelui Olimp, în localitatea Saccudion. Aici au reuşit să termine în scurt timp construirea unei biserici cu hramul Sfântului Ioan Evanghelistul. Sfântul Teodor a luat parte activă la această lucrare, muncind ca un simplu salahor, neîngăduindu-şi nici o odihnă, spre mirarea unchiului său şi a celorlalţi monahi. Se aşteptau probabil ca binefăcătorul (fusese, până la urmă, donatorul banilor necesari şi al terenului de construcţie) să nu fie prea implicat în muncile de jos, dar lucrurile nu au stat astfel.
Nevoinţele egumenului Teodor
În programul zilnic al monahului Teodor erau incluse atât citirea Sfintei Scripturi, cât şi cea a operelor Sfinţilor Părinţi. Autorul său patristic preferat era Sfântul Vasile cel Mare, din ale cărui scrieri privind viaţa monastică Sfântul Teodor a folosit multe reguli pentru reglementarea vieţii monastice la Studion. Hirotonit preot în anul 787, după o anumită perioadă de timp, în 794, a devenit egumen în locul unchiului său Platon. Nu a fost vorba despre o cedare a egumeniei, pentru că obştea era cea care, la decesul sau retragerea actualului egumen, propunea o anumită persoană pentru ocuparea funcţiei vacante. Ispitele nu au întârziat să apară, iar în 795 prima controversă a fost înfăptuită. Împăratul din acea vreme a decis că este momentul să divorţeze fără vreun motiv anume, iar gestul său de a-şi călugări forţat actuala soţie pentru a se putea recăsători a fost preluat de mulţi nobili dornici de schimbare. Protestul Sfântului Teodor Studitul a fost foarte direct. În momentul în care însuşi împăratul a decis să vină şi să discute cu el, Sfântul Teodor nu a dorit să îi deschidă porţile mănăstirii. Acest lucru l-a întărâtat profund pe conducător, care a decis să îl exileze în Tesalonic, după ce a poruncit să fie bătut crunt. Aici, Sfântul Teodor s-a adresat papei de la Roma, care l-a susţinut şi i-a aprobat protestul. Începând cu anul 797, odată cu venirea la domnie a împărătesei Irina, exilul Sfântului Teodor a încetat, iar curtea imperială i-a redevenit favorabilă. În schimb, deşi rezolvase problemele cu autoritatea seculară, Sfântul Teodor a refuzat să intre în comuniune cu patriarhul Tarasie al Constantinopolului, acuzându-l că nu l-a caterisit pe preotul Iosif care încuviinţase căsătoria împăratului Constantin al VI-lea cu una dintre rudele tatălui acestuia, Teodotia. Conflictul a încetat şi aici, după ce patriarhul a luat deciza corectă. În anul 798, Sfântul Teodor a primit din partea Patriarhiei Mănăstirea Studion din Constantinopol pentru obştea sa numeroasă. Studionul a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă a sa sub păstorirea Sfântului Teodor, ajungând să cuprindă o obşte de aproape 1.000 de călugări. Cu toate acestea, începând cu anul 806 problemele au reînceput să apară. Atunci când împăratul Nichifor I (802-811) i-a cerut sfatul în privinţa alegerii viitorului patriarh, Sfântul Teodor l-a sfătuit să nu pună un laic în această treaptă, dar nu a fost ascultat. Din cauza opoziţiei faţă de noul patriarh Nichifor, Sfântul Teodor Studitul a fost exilat din nou, iar obştea sa a fost risipită, după un sinod ţinut în anul 809. Cu toate acestea, după doar doi ani, în 811, patriarhul şi-a recunoscut greşeala, permiţându-i Sfântului Teodor şi unei părţi considerabile din obştea sa să se reîntoarcă în mănăstire. Au dus împreună lupta împotriva iconoclaştilor. Sfântul Teodor a fost exilat din nou începând cu anul 815 de împăratul Leon al V-lea Armeanul. Abia în cursul domniei lui Mihail al II-lea Gângavul (820-829) a mai putut să se reîntoarcă, pentru scurtă vreme, în Constantinopol, dar Studionul fusese distrus între timp. A murit în apropiere de Nicomedia, pe data prăznuirii sale actuale, 11 noiembrie, în cursul anului 826.
Viaţa de obşte cea mult preţuită
„Vedeţi, dar, fiilor şi fraţii mei (…), nu mai fericiţi altfel de viaţă, în afară de a voastră, dacă o veţi trăi aşa cum se cuvine. Chiar şi la carte scrie că într-o vedenie s-au arătat cele trei stări: a pustnicului, a bolnavului şi a ascultătorului. Dintre toţi, cea mai frumoasă cunună o avea ascultătorul. Să ştiţi deci, fraţii mei, că mare şi sfântă este vieţuirea voastră şi, de o veţi petrece bine, veţi fi slăviţi împreună cu
Avraam, veţi dănţui cu mucenicii şi veţi locui cu drepţii. Alergaţi, aşadar, cu osârdie. Ungeţi picioarele voastre cu untdelemnul răbdării, ca să se încălzească vinele voastre sufleteşti şi să vă întăriţi la drum. Îmbrăcaţi-vă cu haina dreptăţii şi a veseliei. Adăpaţi-vă cu apa fecioriei şi a înţelepciunii“ (Cuvintele Duhovniceşti, Editura Episcopiei ortodoxe Alba-Iulia, 1994, p.103). Dacă l-am caracteriza pe scurt, Sfântul Teodor Studitul, în afara râvnei pentru apărarea sfintelor icoane, a fost modelul desăvârşit al vieţii de obşte. A preţuit foarte mult viaţa în comunitate şi a încercat întotdeauna să ofere celorlalţi posibilitatea de a se exercita în sfânta aplicare a ascultării. Spovedania deasă, ascultarea faţă de un singur duhovnic, trăirea în dragoste faţă de ceilalţi, acestea au fost binefacerile vieţii de obşte, pe care Sfântul Teodor Studitul le-a apărat în numeroase cuvântări.
Comportamentul faţă de cei răzvrătiţi
Sfântul Teodor nu a încurajat niciodată plecarea dintr-o mănăstire în alta şi a criticat aspru pe cei care doreau să părăsească locul de mântuire fără ascultare. Într-o cuvântare, Sfântul Teodor oferă sfaturile necesare împotriva extinderii acestei ispite a vieţii monahale: „Nici unul dintre voi să nu se amestece cu viclenii şi să nu şadă cu păgânii; căci păgân şi viclean este cel care sfătuieşte pe fratele său să fugă sau îl îndeamnă la vreo patimă, spre pierzarea şi a unuia, şi a celuilalt. Aşadar, dacă pe oricare dintre voi îl va lupta un frate în acest chip, vărsând otravă prin limba sa, tu să nu dai ascultare, ci să fugi, să te depărtezi de el, astupându-ţi urechile, ca astfel să te mântuieşti şi pe tine, şi pe el. Căci chiar dacă te întristezi, dar îi dai ascultare, atunci mai vârtos se va nevoi să te ispitească. Tu însă nu-i da ascultare şi nu-i primi sfatul, căci şarpe este şi meşteşugeşte să te înşele ca să te scoată afară din obşte. Pentru aceea, când începe să defăimeze raiul vieţii de obşte sau să bârfească pe oricare dintre fraţii tăi, ori să grăiască de rău despre ceva, tu izgoneşte-l şi împotriveşte-te lui cu cuvântul potrivit; ca să-l înţelepţeşti pe el şi să te mântuieşti şi tu“ (Cuvintele Duhovniceşti, p. 66-67). Cu toate că pot părea destul de aspre, cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt cât se poate de sincere şi adevărate. Pericolul major împotriva vieţii de obşte este părăsirea ei fără ascultare, lucru care echivalează cu o părăsire a propriei desăvârşiri. O părăsire pe care Sfântul Teodor Studitul nu a experimentat-o niciodată, în ciuda numeroaselor sale exiluri.
