Apărătorul Moldovei

La 2 iunie, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Alături de Sfânta Parascheva de la Iaşi, Sfântul Ioan cel Nou este ocrotitorul Moldovei şi unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi mai cinstiţi de către credincioşi. Moaştele sale au fost aduse în străvechea cetate voievodală Suceava la începutul veacului al XV-lea. La racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava s-au petrecut, de-a lungul vremii, numeroase minuni, iar în fiecare an, la 24 iunie, mii de credincioşi din Moldova şi nu numai se adună la Suceava, într-un amplu pelerinaj.

După Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, unul dintre sfinţii cei mai veneraţi în Moldova este Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaşte se află în ţara noastră de 600 de ani.

Sfântul Ioan s-a născut în jurul anului 1300 în oraşul Trapezunt, în Asia Mică. „Cunoscător al legii creştine, după cum va dovedi mai târziu, Ioan îşi câştiga existenţa făcând negoţ împreună cu tatăl său. Treburile sale negustoreşti îl sileau de multe ori să plece din cetatea sa spre alte târguri şi cetăţi, vânzând mărfuri de provenienţă bizantină, cum ar fi icoane, cădelniţe, smirnă, mătăsuri, brocarduri pentru ornate şi dvere, şi cumpărând grâu, vite, miere şi multe alte roade ale pământului.

În drumurile sale, pleca de la Constantinopol la Odesa, de la Caffa la Chilia şi Cetatea Albă, acestea din urmă fiind adevărate antrepozite comerciale ale întregii Moldove“, ne explică diac. Vasile Demciuc, cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava.

Târât pe caldarâmul cetăţii

Într-una dintre călătoriile sale spre Cetatea Albă, pe Nistru a avut o dispută cu un neguţător veneţian care, din răzbunare, a minţit pe stăpânul mongol al cetăţii că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul creştin i-a spus că nu are motive să-şi schimbe credinţa, ceea ce a declanşat furia mai marelui cetăţii, care a dispus chinuirea sa. În timpul acestora, Ioan cânta cu bucurie: „Cel ce eşti prealăudat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat“. Întinzându-şi adesea mâinile către eparhul cetăţii zicea: „De ce te osteneşti, tu, cel ce nu ai ruşine? Că tu, chinuindu-mă, îmi faci mie haină luminoasă şi moartea, cunună a nemuririi. Socotesc chinurile flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoare a Botezului“.

Dezbrăcat şi legat de coada unui cal, Sf. Ioan a fost târât pe străzile oraşului Cetatea Albă, în văzul întregii lumi, fiind lovit şi sfâşiat de pietrele caldarâmului.

Ridicându-şi ochii către cer, Ioan i-a mulţumit lui Dumnezeu: „Îţi mulţumesc, Stăpâne, Doamne, că m-ai învrednicit pe mine, ticălosul, să-mi spăl păcatele cu însuşi sângele meu şi curat a mă face de fărădelegile mele cele multe ce am săvârşit înaintea Ta, din pricina neputinţei omeneşti. Întăreşte-mă, Dumnezeule, ca să Te mărturisesc până la urmă şi mă împuterniceşte ca să rămân neclintit în suferinţa cu care păgânii vor să-mi zdrobească trupul meu cel degrabă trecător“.

Văzându-i tăria în credinţă, unul dintre chinuitori, cuprins de ură şi de mânie, a scos sabia şi i-a tăiat capul. În felul acesta, la 2 iulie 1330, noul mucenic al lui Hristos s-a învrednicit să se facă părtaş de toate darurile dumnezeieşti şi a dobândit „cununa vieţii veşnice“.

Conducătorul cetăţii n-a permis, iniţial, creştinilor să-l îngroape, însă o minune - apariţia unor îngeri şi împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor - l-a înfricoşat, îngăduindu-le, astfel, creştinilor să ridice trupul lui Ioan şi să-l înmormânteze după rânduială creştină. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în biserica oraşului Cetatea Albă şi îngropat în cimitirul acesteia.

Reiz încearcă să-l fure din mormânt

După câteva zile, vinovat în faţa conştiinţei sale de moartea mucenicului Ioan din Trapezunt, stăpânul corabiei, Reiz, cunoscând minunile făcute de Sf. Ioan, a vrut, într-o noapte, să dezgroape pe furiş sfintele moaşte ale martirului şi să le ducă în ţara lui, pentru ca de revărsările minunilor de care auzise să se bucure conaţionalii săi, cu gând profitor de câştig material.

Însă, pe când încerca să-l dezgroape, noul mucenic i s-a arătat în vis preotului care slujea la biserica cimitirului, înştiinţându-l de cele care se petreceau.

Venind aici, cu adevărat, preotul l-a descoperit pe Reiz cu oamenii lui încercând să dezgroape pe Ioan. A înştiinţat de îndată pe credincioşii din Cetatea Albă, iar aceştia au ridicat trupul neputrezit al noului mărturisitor al Lui Hristos şi l-au aşezat în altarul unei biserici din oraş.

Moaştele sale, care răspândeau bună mireasmă, au rămas în această biserică mai bine de 80 de ani, revărsând multe daruri asupra creştinilor care veneau şi îngenunchiau în faţa lor, cerând ajutor.

Aducerea moaştelor la Suceava

Vestea despre minunile care se săvârşeau la moaştele sale s-a răspândit de îndată în Ţara Moldovei.

Astfel, domnul Alexandru cel Bun, cel care obţinuse, în 1401, de la Patriarhia Ecumenică, recunoaşterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei (fost episcop de Cetatea Albă), a reuşit să pecetluiască acest act bisericesc prin aducerea, la 24 iunie 1402, a moaştelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava şi aşezarea lor în biserica Mirăuţilor, pe atunci catedrală mitropolitană. Moaştele sfântului au fost însoţite de ieromonahul Grigorie Ţamblac şi au fost întâmpinate de Alexandru cel Bun şi de mitropolitul Iosif la locul numit „Poiana Vlădicii“ de lângă Iaşi. La acel moment, atât de important pentru spiritualitatea românească, monahul Grigorie Ţamblac a rostit un cuvânt despre viaţa şi patimile Sfântului Ioan, cuvintele sale fiind apoi tipărite în limba slavonă în cadrul primei opere originale cunoscute în Moldova.

Răspândirea cultului Sf. Ioan cel Nou

În anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a intrat cu oaste în Moldova, a jefuit-o dând foc la mănăstiri, iar la întoarcere l-a luat prizonier pe Sf. Ier. Dosoftei, precum şi moaştele Sf. Ioan. Cinstitele moaşte au fost readuse acasă în anul 1783.

La începutul Primului Război Mondial, pentru a fi ferite de flăcările războiului, sfintele moaşte au fost duse la Viena şi aşezate în capela situată pe fosta stradă Lowelstrasse nr. 8. Aici au stat până la 25 iulie 1918, când au fost readuse la Suceava şi reaşezate sub baldachinul de piatră din Biserica „Sf. Gheorghe“.

În anul 1950, la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, între sfinţii cu moaşte din România al căror cult a fost generalizat în toată Biserica, s-a aflat şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

În fiecare an, începând din 1880, la 24 iunie, ziua în care au fost aduse moaştele sale în ţara noastră, mii de credincioşi din Moldova şi nu numai se adună la Suceava, într-un amplu pelerinaj de cinstire a celui care, în nenumărate rânduri, a ferit de necazuri ţara lui Ştefan.

▲ A salvat Suceava de la asediu

La racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava s-au petrecut, de-a lungul vremii, numeroase minuni. „O minune, consemnată de mitropolitul Petru Movilă, aminteşte vindecarea lui Uiazdovschi, paharnic la curtea lui Ieremia Movilă, care hulea moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi care avea să fie muncit de diavol sau minunea vindecării de duhuri necurate a unui eclesiarh care a furat banii din talerul de pe racla sfântului.

O altă minune vorbeşte despre un sătean cu multă stare de prin părţile Sucevei, care avea un singur fiu, iar acesta era mut. Şi cum s-au rugat părinţii lui şi preoţii la racla Sf. Ioan cel Nou şi i-au uns buzele cu sfântul mir, tânărul şi-a dobândit graiul, strigând cu bucurie: «Slavă ţie, Doamne!»“, ne spune conf. diac. Vasile Demciuc.

Una dintre cele mai cunoscute minuni însă este cea petrecută pe 2 iunie 1662. Întrucât Suceava era ameninţată de asediul tătarilor, locuitorii au vrut să se refugieze şi să ia cu ei racla sfântului, dar n-au putut-o urni din loc, aceasta fiind un semn ceresc că protectorul Moldovei nu voia să-si părăsească reşedinta. La rugăciunile mitropolitului şi preoţilor, Dumnezeu a trimis o ploaie torenţială care a învolburat apele râului Suceava şi, astfel, tătarii n-au putut să intre în cetate. „Şi de la acel timp, mitropolitul, cu tot clerul şi cu episcopii, a stabilit ca acea zi să se serbeze… Fac în mitropolie în acea zi Litie, înconjurând biserica cu moaştele Sf. Ioan, şi mulţumind lui Dumnezeu, cel ce cu cinste i-a mântuit pre dânşii de aşa nenorocire cu rugăciunile Sf. Marelui Martir Ioan cel Nou“, relatează Sf. Ier. Petru Movilă.

Aşadar, de atunci, ziua de 2 iunie a devenit ziua de pomenire a sfântului şi tot de atunci s-a introdus numele său în cărţile bisericeşti.

▲ În frescele de la Voroneţ, Sf. Ioan cel Nou conduce sfinţii militari

Pornind de la grupul principal de ansambluri iconografice realizate în epoca Sf. Voievod Ştefan cel Mare, se poate constata că în perioada imediat următoare şi, mai departe, în secolul al XVI-lea, s-a consolidat o tradiţie autohtonă în procesul de elaborare a unor imagini cu bogată încărcătură ideatică.

Pe peretele de răsărit al pronaosului de la Mănăstirea Dobrovăţ, în rând cu Arhanghelii Mihail şi Gavril, cu Apostolii Petru şi Pavel, cu trei sfinţi pustnici, se află Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Este evident că o asemenea alăturare nu era lipsită de tâlc şi că iconograful Dobrovăţului a urmărit o anumită idee. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pătimise şi murise pentru dreapta credinţă. Încă din secolul al XV-lea putem vorbi de o progresivă creştere a autorităţii de care se bucura cultul sfântului martir, devenit un adevărat protector al Ţării Moldovei.

În anul 1498, Ştefan cel Mare înălţa turnul-clopotniţă al Mănăstirii Bistriţa, turn al cărui prim etaj găzduieşte un paraclis închinat Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Pictura în frescă din paraclisul de la Bistriţa are o mare valoare artistică şi iconografică. Pe pereţii de sud şi de nord, sub arcele de zid, se desfăşoară, în două registre, ilustrarea cu cele mai multe episoade ale pătimirii Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. „Relativ recent descoperită, o altă ilustrare a vieţii sfântului martir - se pare cea mai veche din pictura murală - se află pe faţada de sud a Bisericii «Sf. Gheorghe» din Suceava, în cadrul unui ansamblu mural atribuit anului 1534.

Altă ilustrare, de reală notorietate, se află pe faţada sudică a bisericii «Sf. Gheorghe» a Mănăstirii Voroneţ, fiind executată, odată cu întregul ansamblu de picturi murale exterioare. Pe peretele de sud al pridvorului, în două registre - întrerupte prin fereastra gotică a pridvorului - este redată viaţa Sf. Ioan cel Nou. În pictura de pe faţada sudică a bisericii Voroneţului, zugravul a pus accentul pe individualizarea fizico-morală şi etnică a celor care îl schingiuiesc pe sfânt, iar aducerii moaştelor lui în cetatea Sucevei i se rezervă spaţiul cel mai întins din întreaga ilustrare a temei. Fresca de la Voroneţ a fost realizată odată cu răspândirea ideii de sfânt patron al Moldovei, explicându-se astfel, de ce în aceste scene, Sf. Ioan cel Nou conduce sfinţii militari şi martiri care se îndreaptă spre axul bisericii de pe partea de sud, cu toate că, aşa cum s-a remarcat, în acest loc trebuia figurat, conform tradiţiei, un sfânt militar. Însă introducerea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava în rândul sfinţilor militari, la loc de cinste, nu trebuie să ne surprindă. Ca protector al Moldovei, el era cunoscut şi ca luptător pentru dreapta credinţă, victimă a trădării unui eretic şi a răutăţii unui necredincios“, mai spune diac. Vasile Demciuc.

Viaţa Sf. Ioan cel Nou apare pictată şi la Mănăstirea Suceviţa, considerată pe drept cuvânt testamentul artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea.