Ape şi izvoare vindecătoare în ţara noastră

În tradiţia poporului evreu apele din Ţara Sfântă au jucat un rol important. Erau considerate locuri sacre ale descoperirii lui Dumnezeu şi ale prezenţei Acestuia. Mântuitorul Însuşi îşi descoperă dumnezeirea Sa la râul Iordan, iar în Noul Testament sunt menţionate scăldătorile Vitezda şi Siloam, locuri unde Domnul a tămăduit doi oameni. Tradiţia taumaturgică a izvoarelor s-a dezvoltat în Biserica creştină şi în special în Răsăritul ortodox foarte mult, astfel încât astăzi se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat în special Maicii Domnului şi minunilor de la un izvor din apropierea Constantinopolului.

Izvorul Tămăduirii nu este numai un eveniment local şi temporal, ci a devenit prin evlavia şi cinstea care i s-au acordat un eveniment major al Bisericii Ortodoxe, dezvoltându-se o adevărată tradiţie a apelor vindecătoare sau taumaturgice. Prin aceasta înţelegem că după modelul originar, s-a întemeiat în conştiinţa oamenilor curaţi şi evlavioşi, în diferite locuri din lume, credinţa în izvoare şi ape tămăduitoare.

Izvorul Tămăduirii descoperă însă şi simbolismul foarte puternic pe care apa o are în viaţa oamenilor, aceea de a fi dătătoare de viaţă, de a spăla toată necurăţia şi de a pregăti pe om pentru o viaţă mai curată.

Izvorul Sfântului Apostol Andrei

Şi în ţara noastră există o bogată tradiţie a apelor şi izvoarelor vindecătoare, care se pierde în negura trecutului. Cel mai vechi izvor tămăduitor de la noi este cel legat de Sfântul Apostol Andrei. În drumurile sale prin Dobrogea, Apostolul românilor a poposit de multe ori la ape curgătoare unde s-a refăcut pentru drumul greu, unde a vestit Evanghelia mântuirii şi a botezat pe cei dintâi creştini străromâni. Unul dintre aceste ape ale Sfântului Andrei este izvorul care se află astăzi la Mănăstirea Dervent, din judeţul Constanţa. Tradiţia spune că izvorul a apărut în chip minunat. Însetând pe cale, Sfântul Andrei a lovit cu toiagul o piatră, după cum a făcut şi Moise în pustiul Canaanului, şi a început să curgă o apă binecuvântată. Acest loc a jucat un rol deosebit în lucrarea Apostolului, pentru că se spune că aici a fost făcut un baptisteriu unde au fost botezaţi strămoşii noştri.

Având o tradiţie mai nouă, dar foarte cunoscută în Muntenia, izvorul tămăduitor de la Biserica „Buna Vestire“ din Brăila atrage în fiecare an mii de credincioşi care consideră apele acestuia drept o binecuvântare mare de la Dumnezeu, mai ales că apa izvorăşte în fiecare an prima dată la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Apa minunată a fost descoperită în anul 1863 când s-a construit biserica. Pentru credincioşii bucureşteni şi din Prahova, un izvor minunat bine-cunoscut se află la Mănăstirea Ghighiu de lângă Ploieşti. Apa a fost descoperită printr-o minune asemănătoare cu cea petrecută cu Leon cel Mare. În 1817, călugărul Agapie a venit de la Mănăstirea Cernica pentru a găsi un loc prielnic să ridice o mănăstire. Aţipind într-o livadă, a auzit în somn susurul unei ape care atunci a început să izvorască din pământ. Acest semn i-a adus încredinţarea că locul este binecuvântat şi prielnic pentru o mănăstire. Izvorul se regăseşte şi astăzi în curtea Mănăstirii Ghighiu.

Izvoare care ne-au ocrotit în istorie

Alte izvoare tămăduitoare sunt legate de întemeietorii şi domnii Ţărilor Române, ele reprezentând episoade prin care aceştia şi întreg poporul au scăpat de boli, secetă, urgie şi năvălirile duşmanilor. În legendele populare româneşti se păstrează memoria unor diferite ape care s-au revărsat năprasnic peste invadatori sau care au potolit setea oastei româneşti.

La Mănăstirea Glavacioc din judeţul Argeş, se află un izvor cu apă făcătoare de minuni. Acesta izvorăşte de sub altarul bisericii şi iese la suprafaţă la poalele colinei pe care este aşezată mănăstirea. Apa lui formează un mic lac. Prima minune s-a petrecut cu Vlad Vodă Călugărul (1482-1496), care s-a vindecat de o boală de stomac. Credincioşii care poposesc la mănăstire coboară şi la „sfânta fântână cu apă pururea curgătoare şi de minuni făcătoare“, după cum se arată în pisania mănăstirii. Tot în judeţul Argeş este şi Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul“, din satul Vâlcelele-Crâmpotani, comuna Merişani, unde se află, potrivit tradiţiei, şapte izvoare tămăduitoare. Aici se spune că domnitorul Mircea cel Bătrân (1386-1418) a poposit cu oastea sa şi au luat apă în timpul luptei de la Rovine pentru că celelalte ape erau otrăvite în faţa turcilor.

Şi la Mănăstirea Brâncoveni din judeţul Olt se află un izvor minunat unde a fost vindecat domnitorul Matei Basarab (1632-1654). Într-o zi pe când culegea flori, domnitorul s-a murdărit de pământ. A căutat o apă şi spălându-se a văzut că s-a vindecat de bubele ce le avea pe mâini. S-a spălat apoi pe tot corpul şi a scăpat de o boală de piele cumplită. În urma vindecării, Matei Basarab a refăcut Mănăstirea Brâncoveni.

Izvoare tămăduitoare se află şi la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, încă de la anul 1500, precum şi la Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ, despre care se spune că alungă seceta.