Apostolii Petru şi Pavel, luminătorii cei mari ai Bisericii

Ei sunt prăznuiţi de Biserică în aceeaşi zi pentru că sfârşitul lor martiric a fost la Roma în ziua de 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetăţean roman, i-a fost tăiat capul.

Părintele profesor Ene Branişte scrie în Liturgica generală că serbarea lor comună este legată şi de „data transferării moaştelor celor doi Sfinţi Apostoli la locul numit ad catacumbas, de pe Via Appia din Roma, la 258. La Roma era sărbătorită cel puţin din vremea Sfântului Constantin cel Mare; de aici a trecut curând (chiar în cursul secolului al IV-lea) şi în Răsărit, unde este sărbătorită cu deosebită solemnitate, mai ales începând din secolul al VI-lea”.

Pentru lumea creştină, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt extrem de importanţi din perspectiva exemplului personal în lucrarea de propovăduire a Evangheliei lui Hristos. Opera lor de evanghelizare este stilizată liturgic de cântările serbării lor prin cuvinte de laudă ce ne spun că ei, „înconjurând toată lăţimea pământului, ca un plug au semănat credinţa şi tuturor au sădit cunoştinţa de Dumnezeu, arătându-le Cuvântul Treimii”. Prin propovăduirea lor lumea a descoperit lucrarea Prea­­sfintei Treimi pentru mântuirea nea­mului omenesc şi a primit Cuvântul revelat din paginile Sfintei Evanghelii.

Activitatea lor misionară este mărturisită de cartea Faptele Sfinţilor Apostoli pe care fiecare creştin e bine să o citească pentru a se bucura de roadele lucrării apostolice a Sfinţilor Petru şi Pavel. Aici vom descoperi locurile pe unde au propovăduit credinţa în Hristos, suferinţele şi greutăţile prin care au trecut pentru a întemeia comunităţi creştine.

Biserica îi cinsteşte împreună pentru a arăta lucrarea lor comună de vestire a Sfintei Evanghelii, lucru subliniat sugestiv pentru conştiinţa unităţii creştine de iconografia atonită în care cei doi Apostoli sunt reprezentaţi îmbrăţişaţi.

„În icoanele lor, cei doi Apostoli sunt reprezentați ținând în mâini Biserica în chipul unei mici biserici bizantine - aceasta, pentru că acești doi Apostoli au fost cu adevărat stâlpii și pietrele de temelie pe care s-a construit sfântul așezământ al Bisericii lui Hristos. Și reuniți amândoi într-o singură sărbătoare, zugră­viți împreună în aceeași icoană, simbolizează unitatea credinței, unitatea Bisericii, care este alcătuită din elemente eterogene: tăierea împrejur - adică evreii, cărora s-a adresat lucrarea misionară a lui Petru - și neamurile - adică idolatrii, pentru creștinarea cărora s-a ostenit Apostolul neamurilor, Pavel” (I.M. Fountoúlis).

Dacă parcurgem textul Sinaxarului din Minei de astăzi vedem că ne prezintă sintetic vieţile celor doi Apostoli. Astfel, despre Sfântul Apostol Petru aflăm că era fratele lui Andrei „cel întâi-chemat” şi erau din oraşul Betsaida Galileei. Tatăl lor era Iona din seminţia lui Simeon. În timpul când Sfântul Ioan Botezătorul era închis în temniţă, Hristos Domnul a mers la lacul Ghenizaret, unde se aflau Petru şi fratele său, Andrei, pe care i-a chemat să-L urmeze. Din acest moment Petru este martor la toată activitatea misionară a Domnului nostru Iisus Hristos. După Învierea Mântuitorului, Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Aici va suferi moarte martirică din porunca lui Nero.

Sfântul Apostol Pavel făcea parte din seminţia lui Veniamin şi era fariseu, fiind ucenic al marelui învăţat Gamaliel. Cunoştea foarte bine Legea lui Moise şi textele prorocilor. Era de loc din Tars şi la început a fost un prigonitor al Bisericii lui Hristos. Pe drumul Damascului are loc convertirea sa în urma arătării minunate a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care l-a trimis la Anania, „un vechi ucenic de-al Domnului care locuia în Damasc; şi acela, învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a plecat, ca şi cum ar fi zburat cu aripile, de a propovăduit la toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero, pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru, moaştele lor însă au fost aşezate la un loc”.

Această prezentare succintă a vieţilor trebuie să fie un imbold pentru creştinul ortodox de a deschide paginile Scripturii Noului Testament pentru a citi despre faptele lor minunate, dar mai ales pentru a se hrăni din cuvintele lor pline de harul Duhului Sfânt din epistolele pe care le-au redactat.

Mitropolitul Augustin de Florina ne spune că astăzi îi prăznuim pe aceşti Sfinţi Apostoli ai Domnului Hristos „amintindu-ne de cinstitele lor patimi, luând aminte la credința lor cea adevărată și la viața lor cea sfântă, cinstim nevinovăția în sufe­rințe şi credința lor cea adevărată. Iubind în ei cea mai înaltă virtute și imitându-i prin fapte deosebite, prin care ne putem asemăna lor (2 Te­sa­loniceni 3, 5-9), așteptăm fericirea cea veșnică pregătită tuturor sfinților”.

Noi acum îi cinstim pe corifeii Apostolilor alături de imnograful inspirat rostind cuvintele de laudă ale troparului prăznuirii lor: „Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători, și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”.