Sfântul Proroc Daniel, bărbat credincios şi recunoscător faţă de Dumnezeu

Cu opt zile înainte de Naşterea Domnului, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe unul dintre profeţii mari ai Vechiului Testament, Sfântul Proroc Daniel, bărbat credincios şi recunoscător faţă de Dumnezeu pentru darurile primite de la El (Daniel 2, 23), cel care a vestit venirea în lume a lui Mesia Cel mult aşteptat. Daniel - „Dumnezeu este judecătorul meu” - este cinstit înainte de Crăciun, întrucât activitatea sa a fost una prin excelenţă mesianică. El nu şi-a îndeplinit misiunea sa de profet precum ceilalţi proroci, adică prin cuvântări. Acest lucru nu se putea realiza întrucât era ocupat cu afacerile publice ale statului chaldaic. Viaţa sa curată însă, conformă cu legea părinţilor săi, era de fapt ca o cuvântare deosebită pentru cei ce-l priveau.

Atât conaţionalii săi exilaţi, cât şi păgânii vedeau în tăria credinţei lui Daniel şi a prietenilor săi, Anania, Misail şi Azaria, precum şi în minunile ce se făceau prin ei, că Dumnezeu nu Şi-a părăsit poporul Său, că n-a uitat Domnul făgăduinţele făcute. Totodată, prin Prorocul Daniel, păgânii au făcut cunoştinţă de puterea cea mare a lui Iahve, pe care ei Îl credeau un simplu zeu naţional.

Primit fiind la curtea regală, Daniel a avut o misiune nobilă, aceea de a arăta prin credinţă, tâlcuiri, profeţii şi minuni puterea şi solemnitatea Dumnezeului celui adevărat, „Cel Vechi de Zile ” (Daniel 7, 9), expresie proprie lui Daniel care înseamnă „Cel Veşnic”, a cărui vârstă nu se poate socoti. Prorocul Daniel, fiul unei familii nobile din seminţia lui Iuda, a fost dus în robia babilonică de către Nabucodonosor în anul al IV-lea al domniei lui Ioachim (605 î.Hr.). Conform mărturiei lui Berossus, cei luaţi în captivitate nu aveau o soartă foarte grea. Nabucodonosor însuşi a ales pe unii tineri nobili evrei pentru a-i creşte şi a-i instrui la curtea sa în ştiinţele vremii şi în limba aramaică, pentru ca mai apoi să devină funcţionari de stat. Între aceşti tineri s-au numărat şi ­Daniel împreună cu prietenii săi Anania, Azaria şi Misail. Tuturor li s-a schimbat numele, lui Daniel i s-a spus Beltşaţar, iar celor trei Şadrac, Abed-Nego şi Meşac.

Pentru că Daniel şi prietenii săi au rămas credincioşi Domnului, respectând legea părinţilor lor, Dumnezeu i-a învrednicit de mari daruri, le-a dăruit înţelepciune şi în acest fel ei au făcut mari progrese în ştiinţă. Fiind înzestrat cu multă înţelepciune, Daniel a reuşit, cu ajutorul harului dumnezeiesc, să tâlcuiască un vis al lui Nabucodonosor, prezicându-i viitorul. Aceasta i-a adus multă cinste din partea regelui, care l-a numit locţiitor regal, iar pe prietenii săi administratori ai provinciei Babiloniei. În timpul domniei lui Nabucodonosor, Daniel şi-a păstrat înalta funcţie în stat, dar şi în timpul lui Darius Medul, care l-a integrat în colegiul celor trei funcţionari supremi ai statului. Totuşi, în vremea lui Darius, s-a petrecut una dintre cele mai dramatice întâmplări din viața prorocului. Daniel a refuzat să înalțe rugăciuni către rege și a fost aruncat într-o groapă cu lei flămânzi pentru a fi sfâşiat de aceştia. Acest moment prefigurează chinurile cumplite prin care vor trece mii de creștini aruncați de romani în arene pentru a fi sfâşiaţi de animale sălbatice. Daniel a fost însă salvat de îngerul Domnului, care a astupat gurile leilor. Văzând că a ieşit nevătămat de la lei, regele Darius s-a bucurat foarte mult, întrucât fusese constrâns de dregători în hotărârea osândirii profetului.

După cucerirea Babilonului (538 î.Hr.), Cirus i-a eliberat pe iudei dându-le permisiunea să se întoarcă în ţara lor şi să-şi zidească templul. Daniel însă nu s-a mai întors fiindcă era îna­intat în vârstă. Ultima sa viziune a fost în anul al 3-lea al lui Cirus (535). Despre sfârşitul vieţii sale nu se ştie nimic sigur.

Privitor la Cartea Prorocului Daniel, aceasta a fost redactată în trei limbi: ebraică, aramaică şi greacă. Ea poate fi analizată atât din punct de vedere dogmatic, cât şi din punct de vedere moral. Sub aspect dogmatic, Daniel Îl înfăţişează pe Dumnezeu şi pe Mesia într-un mod specific, Dumnezeu este numit „Dumnezeul cerului” sau „Împăratul cerului”, de aici reieşind superioritatea Împărăţiei cerurilor faţă de cea pământească. Totodată, Dumnezeu este „Cel Vechi de Zile”, Creatorul cel Atotputernic. În capitolul 2, împărăţia mesianică este simbolizată printr-o piatră mică ce va deveni un munte după ce a răsturnat statuia. În capitolul 7 întâlnim pe Fiul Omului, Căruia Cel Vechi de Zile Îi dă puterea de a judeca. Este vorba de Mesia-Hristos care-l va judeca pe antihrist. Cartea lui Daniel are foarte multe idei privitoare la eshatologie, mult mai explicite decât la profeţii anteriori (suferinţele şi încercările poporului biblic, judecata universală asupra popoarelor, desfiinţarea răului şi a păcatului, inaugurarea împărăţiei mesianice, învierea morţilor care va premerge împărăţiei mesianice, unii se vor ridica din pământ pentru viaţa veşnică, alţii pentru osânda veşnică).

Sub aspect moral, în Cartea lui Daniel se arată credinţa vie în Dumnezeu, precum şi recunoştinţa faţă de El. Suprema virtute a omului este credincioşia sa faţă de Dumnezeu, care se cere a fi păzită şi păstrată cu orice preţ, chiar al jertfei de sine. Legătura cu Dumnezeu se ţine prin post, rugăciuni şi meditaţie.