Apostolul Onisim de la sclavie la frăţietatea întru Hristos

Numărat de Tradiţia Bisericii între cei 70 de Apostoli, Sfântul Onisim s-a învrednicit de o importantă lucrare misionară şi mărturisitoare la începuturile creştinismului. Îşi începe ucenicia alături de Sfântul Apostol Pavel, la Roma, unde primeşte şi Taina Sfântului Botez. Ca semn al dragostei pe care i-o purta, Apostolul Neamurilor scrie o scurtă, dar frumoasă epistolă „către Filimon”, care conţine un sfat personal cu privire la o problemă pe care Filimon o avea cu robul său Onisim.

Despre Sfântul Apostol Onisim se ştie că a fost la început sclav, găsindu-se în cetatea frigiană Colose, în slujba dregătorului Filimon. S-a întâmplat astfel să greşească faţă de stăpânul său şi, temându-se să nu fie aspru pedepsit, a fugit la Roma. Aici, descoperindu-l pe Sfântul Apostol Pavel, a aflat despre minunile şi învăţăturile Domnului Hristos şi, convertindu-se la creştinism, a primit Botezul de la el.

Sub oblăduirea Apostolului Pavel la Roma

Filimon era la rândul său creştin şi se pare că, în momentul deciziei de a fugi de sub tutela lui, Onisim aflase, tot de la dânsul, despre Sfântul Apostol Pavel. În felul acesta se pot explica direcţia şi scopul prezenţei sale în Roma pentru a-i cere sprijinul Apostolului. Mai mult, exegeza modernă crede despre Onisim că nu ar fi fost un sclav simplu, neştiutor de carte, de vreme ce „Pavel ar fi preferat să-l ţină lângă dânsul decât să-l trimită înapoi la stăpânul său” (Joseph A. Fitzmyer, The Letter to Philemon, The Anchor Bible, p. 12).

Faptul că se găsea fugar în Roma era un mare pericol pentru Onisim. De aceea, Sfântul Apostol Pavel l-a trimis înapoi la Colose, ca însoţitor pentru Tihic, căruia îi încredinţase una din epistolele sale către comunitate. Pe lângă aceasta, Apostolul Pavel a mai scris o epistolă, destinată dregătorului Filimon, stăpânul lui Onisim. Textul biblic este o apologie duhovnicească prin care marele Pavel îşi disculpă ucenicul, cerând clemenţă pentru dânsul „în numele lui Iisus Hristos”. Pentru că şi Filimon era creştin, cuvintele Apostolului Pavel trec dincolo de obişnuitele formalisme, dobândind o evidentă notă personală. Dragostea părintelui duhovnicesc străbate dincolo de lanţurile captivităţii romane, transformându-se în rugăciune stăruitoare pentru cel care mai înainte fusese, la fel ca dânsul, rob: „Pentru dragoste, îţi fac mai degrabă o rugăminte. Aşa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum şi pus în lanţuri pentru Hristos. Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim. Cel ce altădată nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie şi mie ne e de folos. Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea; primeşte-l” (Filimon 1, 9-12).

În această rugăminte, Sfântul Apostol Pavel strecoară şi dorinţa de a-l avea înapoi pe Onisim, în Roma, spre ajutor şi întărire „în lanţurile Evangheliei” (v. 13). Primind epistola, Filimon nu numai că-l iartă pe Onisim şi-l eliberează de legătura robiei, ci „îl primeşte ca pe un frate iubit în Domnul” (v. 16), înapoindu-l întru slujire Apostolului.

Vremea episcopatului, exilul şi martiriul

Sfântul Onisim s-a întors aşadar la Roma, apucând martirajul părintelui său duhovnicesc. A fost rânduit apoi ca „episcop pentru bunăvestirea Cuvântului”, propovăduindu-L pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose sau Patra. A preluat în cele din urmă scaunul episcopal de la Efes, unde i-a succedat întru slujire Sfântului Apostol Timotei. Ca episcop al cetăţii îl întâmpină pe Sfântul Ignatie Teoforul pe drumul spre supliciu, fiind adus din Antiohia la Roma pentru „mâncarea fiarelor”. Acest important detaliu hagiografic este menţionat de Sfântul Ignatie în Epistola sa către Efeseni: „În numele lui Dumnezeu am primit pe mulţi, pentru Onisim, episcopul vostru, care este nespus în dragoste, pe care îl rog pentru Iisus Hristos să vă iubească, iar pe voi vă rog să-i fiţi lui asemenea, căci binecuvântat este cel ce v-a învrednicit a avea un episcop ca acesta”.

Sfântul Apostol Onisim a suferit prigoană la Roma, în vremea împăratului Traian. În lanţuri fiind, asemenea lui Pavel, el L-a mărturisit pe Hristos până la sânge, respingând slujirea idolilor înaintea lui Tertil eparhul. După ce l-au chinuit cu bătăile, l-au aruncat 18 zile în temniţă, izgonindu-l mai apoi din cetate. A fost exilat astfel în oraşul Puitol, unde şi-a dat obştescul sfârşit prin moarte mucenicească, tăindu-i-se capul. Sinaxarul spune că o „oarecare femeie de neam împărătesc, fiind creştină, a luat trupul sfântului şi l-a pus în raclă de argint, săvârşind pomenirea mucenicului, câştigându-şi ei, prin rugăciunile lui, pomenire de la Domnul, întru cereasca împărăţie” (Vieţile sfinţilor pe luna februarie, ediţia a II-a, Roman, 1999, p. 207).

Epistola către Filimon în exegeza biblică modernă

Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel şi implicit rolul Sfântului Apostol Onisim au prezentat un deosebit interes pentru teologii biblişti. Poziţia textului în exegeza biblică modernă aduce numeroase şi interesante interpretări, în special cu privire la poziţia creştinismului în context social. „Această Epistolă către Filimon este cea mai scurtă din corpusul paulin şi cu toate acestea cuprinde o învăţătură cu mult mai mare, dat fiind faptul că porneşte de la Apostolul cel întemniţat şi tratează o problemă de maxim interes social în lumea veche în care trăia, relaţia dintre un sclav şi stăpânul său. Pentru a înţelege epistola, trebuie descifrată mai întâi povestea din spatele ei. Prin aceasta se defineşte relaţia creştinismului cu aspectele sociale şi economice ale timpului” (Joseph A. Fitzmyer, The Letter to Philemon, p. 7).

Paradigma teologiei sociale pauline se prezintă ca paradox pentru societatea romană sclavagistă: Onisim, care mai înainte fusese sclav, devine „frate în Hristos” pentru cel ce mai înainte îi fusese stăpân. Aceasta devine posibilă numai înlăuntrul Bisericii, unde suntem „fiecare mădulare în parte”. Tot în acest sens, se ştie că apelativul de „frate” era o formă de identificare a creştinilor în Biserica primară. Apostolul îl completează cu atributul de „preaiubit”, inspirat de „dragostea care le uneşte şi marchează la modul superlativ primirea lui Onisim, drept chintesenţă a vieţii creştine generate prin Evanghelie, în general, şi descrisă la începutul epistolei, în special” (Jean-François Collange, L'épître de Saint Paul à Philémon, Geneve, p. 63).