Învierea Domnului este cel mai mare eveniment pe care l-a cunoscut umanitatea. Întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe are în centru ridicarea Domnului Iisus Hristos din morţi „a treia zi după Scripturi“. Relatarea evanghelică a Învierii are rolul de a plasa credinţa noastră în spaţiul istoriei şi al oamenilor care au fost martori. În cele ce urmează evidenţiem faptul că la temelia credinţei noastre stă mărturisirea Învierii de către Apostolii şi ucenicii care L-au văzut pe Mântuitorul în mijlocul lor, au vorbit cu El şi au atins dumnezeiescul Lui Trup înviat.
Evangheliile ne spun că Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat după Învierea Sa din morţi de patru ori către toţi Apostolii sau unui grup important dintre aceştia. Prima arătare s-a făcut în seara zilei de după Înviere, când Apostolii stăteau zăvorâţi de „frica iudeilor“. Domnul a venit cu Trupul Său ridicat din morţi trecând prin uşile încuiate şi
le-a spus Ucenicilor: „Pace Vouă!“ (Ioan 20, 19-31). A doua arătare s-a făcut la opt zile distanţă de aceasta şi s-a adresat în special Apostolului Toma, a cărui necredinţă a fost vindecată prin descoperirea rănilor cuielor şi a urmei suliţei din coasta Domnului, semne ale identităţii absolute între Hristos Cel care a fost Răstignit şi Îngropat şi Hristos Înviat. A treia consemnare importantă este arătarea de la Marea Tiberiadei către şapte dintre Apostoli (Ioan 21, 1-14). Aici are loc şi episodul când Hristos îl reaşază în Apostolie pe Apos-tolul Petru care se lepădase de Domnul de trei ori. O altă arătare importantă este consemnată de Sfântul Evanghelist Matei care spune că Domnul S-a arătat Apostolilor în Galileea, pe un munte. Aici se spune că Apostolii s-au închinat Lui şi L-au cinstit (Matei 28, 16-20).
Pe lângă aceste experienţe ale grupului Apostolilor, mai sunt consemnări ale arătării Domnului către anumite persoane. Astfel, în Ziua Învierii, Domnul S-a arătat Mariei Magdalena, către doi ucenici care călătoreau de la Ierusalim la Emaus, către Petru singur, şi apoi către cei unsprezece Apostoli în foişorul unde a avut loc Cina cea de Taină (Luca 24, 12- 53). Despre arătarea Domnului către Petru găsim informaţii în cea mai veche consemnare noutestamentară a Învierii: textul de la I Corinteni cap. 15. Preluând probabil o tradiţie a Sfântului Evanghe-list Luca, Sfântul Apostol Pavel spune că „Domnul S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15, 5). Se pare că Pavel a cunoscut această mărturie din însăşi gura Sfântului Petru, pentru că el spune că după convertirea lui la credinţă a venit la Iersulim pentru a-l vedea pe marele Apostol (Gal. 1, 18).
Mormântul gol este primul martor al Învierii
Mormântul gol al Domnului este prezentat cu lux de amănunte în Evanghelii (piatra aruncată, locul unde a stat capul lui Iisus, poziţia giulgiurilor), pentru a arăta cititorilor că ceva neprevăzut se întâmplase cu Trupul lui Hristos. Era necesar să vină şi o interpretare a acestor fapte. Maria Magdalena este prima care oferă o posibilă interpretare a mormântului gol spunând: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi noi nu ştim unde L-au pus“ (Ioan 20, 2). Faptul că mormântul a fost găsit gol „în prima zi a săptămânii“, după Răstignirea şi Învierea Domnului, este recunoscut în mod universal ca un fapt istoric. Şi reprezentanţii iudeilor au luat în considerare existenţa mormântului gol al Domnului. La Matei 28, 11-29 se arată că mai-marii poporului evreu au plătit pe soldaţii romani să spună că Trupul Domnului a fost furat de ucenici. Prezenţa îngerilor în mormântul Domnului consemnată de toţi cei patru Evanghelişti ne arată că explicaţia naturală nu poate acoperi misterul mormântului gol. Primele care au primit vestea Învierii Domnului au fost Femeile Mironosiţe sau purtătoare de mir. Îngerul Domnului este cel care descoperă taina mormântului gol: „Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus“ (Marcu 16, 6-7).
O experienţă copleşitoare pentru ucenici
În mod gradual se arată că mormântul a fost gol pentru că Hristos a înviat din el. Învierea este răsăritul unei noi creaţii şi „omorârea morţii“. Fiecare Evanghelie acordă cel puţin un capitol (Ioan are două) în care sunt consemnate arătările Domnului către ucenii Săi, bărbaţi şi femei. Arătările Domnului Înviat sunt de regulă copleşitoare pentru temătorii Apostoli şi putem vedea diferite reacţii ale lor: bucurie - „Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul“ (Ioan 20, 20); îndoială, cinstire, închi-na-re: „Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră“ (Matei 28, 17). La Sfântul Luca se foloseşte paradoxala afirmaţie „necrezând de bucurie“: „Şi zicând acestea, le-a arătat mâi-nile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?“ (Luca 24, 40-41). Sunt consemnate şi atitudini contrare ale Apostolilor care nu L-au recunoscut pe Domnul, ce pot fi explicate numai de marea taină a Învierii care nu poate fi cunoscută deplin cu mintea ci acceptată prin credinţă, evlavie şi cinstire. Dincolo de aceste neputinţe omeneşti regăsite în reacţia iniţială a ucenicilor, Apostolii şi cei împreună cu ei au fost absolut convinşi că Hristos a Înviat din morţi şi că din acel moment Îl pot cinsti ca Domn şi Dumnezeu (Ioan 20, 28). Din punctul nostru de vedere este aproape imposibil să înţelegem experienţa primilor ucenici. Învierea lui Hristos a fost şi rămâne o taină fără precedent şi eminamente eshatologică, vom cunoaşte şi noi ce înseamnă aceasta la Învierea cea de obşte.
Continuitate şi discontinuitate în relatarea evanghelică
Relatările evanghelice ale Învierii Domnului realizează în egală măsură o continuitate şi o discontinuitate. Pe de o parte, Hristos Cel Răstignit şi Îngropat a Înviat din morţi: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit?“; iar credinţa este născută din vederea rănilor Lui (Ioan 20; 20,17). Domnul le arată veridicitatea Trupului Său atunci când mănâncă după Înviere cu Ucenicii Săi (Luca 24, 42). Pe de altă parte, există mai multe elemente care denotă discontinuitatea, adică Hristos Cel Înviat este o Persoană care a trecut într-o nouă formă de existenţă ce poate fi denumită „cerească“, „eshatologică“ sau „împărătească“: El apare şi dispare din faţa Ucenicilor Săi după cum voieşte; trece cu Trupul înviat prin uşile închise (Ioan 20, 19; Luca 24, 31). Sfântul Evanghelist Marcu spune că „S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină“ (Marcu 16, 12). Legătura dintre continuitate şi dis-continuitate în relatările despre Hristos Cel Înviat are rolul de a ne arăta că Învierea lui Hristos din morţi nu a fost o resuscitare a unui trup mort, o reanimare a vieţii într-un om care murise, ci transfigurarea totală a Mântuitorului, al Cărui Trup înviat nu se mai înscrie în ordinea lumească. Hristos S-a ridicat din morţi la o viaţă veşnică şi fără de stricăciune: „Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui“ (Romani 6, 9). De aceea afirmaţia că Hristos S-a ridicat cu trupul din mormânt este pe deplin evanghelică. Învierea Domnului „trupeşte“ ne ajută să înţelegem un pic din taina Trupului duhovnicesc sau spiritual al lui Hristos care deşi era trup adevărat era transformat de harul Sfântului Duh (cf. I Cor. 15, 42-50). Este foarte important să ştim că începutul văzut al Bisericii şi al propovăduirii Evangheliei stă sub influenţa binefăcătoare a arătărilor Domnului Înviat după cum ne spune şi Sfântul Evanghelist Luca: „Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 1, 3).
