Întâistătătorul Ungrovlahiei, luminătorul ales al Bucureştilor, ocrotitorul cel mare al Cernicăi şi Căldăruşanilor şi dreptarul desăvârşit al vieţii creştinilor, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti, se arată şi astăzi ca un pom răsădit în pământul românesc, udat de apele Duhului Sfânt. Grabnic ajutător al poporului binecredincios, ierarhul lui Hristos Grigorie, prăznuit astăzi, se bucură de cinstirea românilor, care anual vin în pelerinaj la Mănăstirea Căldăruşani, unde se odihnesc sfintele sale moaşte.
Secolul al XIX‑lea a fost marcat de numeroase conflicte militare şi diplomatice, care au fost urmate de tratate de pace şi de convenţii, cu un puternic impact asupra vieţii sociale, economice, culturale şi bisericeşti din cele două principate române: Ţara Românească şi Moldova. La nivelul organizării vieţii bisericeşti, ingerinţele puterii de stat s‑au făcut simţite tot mai adânc. Din aceste motive şi viaţa monahală a avut de suferit, însă datorită unor personalităţi bisericeşti de excepţie, precum Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti (1823‑1834), „spiritualitatea paisiană a putut fi imprimată şi în prima jumătate a secolului al XIX‑lea în organizarea monahismului, la nivelul trăirii isihaste şi în literatura bisericească, chiar dacă, în timp, nivelul duhovnicesc şi cultural al vieţii monahale scăzuse în multe mănăstiri” („Monahismul Ortodox Românesc - istorie, contribuţii şi repertorizare”, vol. I, Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2014, p. 608). Adesea, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul făcea referire la Sfântul Paisie Velicikovski (1722‑1794) atunci când dorea să întărească şi să aducă îmbunătăţiri în viaţa monahală.
Alegerea ca Mitropolit al Ungrovlahiei
Sfântul Grigorie s‑a născut în anul 1765, în Bucureşti, şi a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Paisie Velicikovski. În anul 1823, la 4 ianuarie, pe când era numai ierodiacon, vrednicul nevoitor a fost hirotonit episcop, fiind aşezat în cinstea de Mitropolit al Ţării Româneşti, în locul Mitropolitului Dionisie Lupu. La 11 ianuarie, domnitorul Grigorie D. Ghica, înmânând Mitropolitului Grigorie cârja de Mitropolit al Ungrovlahiei, i‑a spus că ea se dă „nici celui care a alergat, nici celui ce s‑a rugat, ci celui care a binevoit Dumnezeu” (pr. Niculae M. Popescu, „Viaţa şi faptele părintelui Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti”, ş1765‑ †22 iunie 1834ţ, în BOR, an LII ş1934ţ, nr. 5‑6, mai‑iunie, pp. 289‑305, apud pr. prof. Ioan I. Rămureanu, „De la 1800 până la recunoaşterea autocefaliei Bisericii noastre”, în Istoria Mitropoliei Ţării Româneşti - studii publicate în anul 1959, la împlinirea a 600 de ani de existenţă, Ed. TRINITAS, Bucureşti, 2010, p. 570). Domnitorul Grigorie IV Ghica l-a anunţat la 30 ianuarie 1823 pe Patriarhul ecumenic Antim III (1822‑ de alegerea ieromonahului Grigorie ca Mitropolit al Ungrovlahiei, iar acesta, recunoscându‑i vrednicia, i‑a trimis Sfântul și Marele Mir. Trebuie menţionat că în acea perioadă istorică, una dintre greutăţile cu care se confrunta Biserica Ortodoxă Română era lipsa Sfântului și Marelui Mir, astfel încât s‑a întâmplat ca mulţi copii să rămână nemiruiţi după Botez. Până în 1882, Sfântul Mir era adus cu mari cheltuieli de la Patriarhia din Constantinopol şi uneori din Rusia de către mitropolit.
Ostenitor preacinstit în ogorul dumnezeieştilor slove
Ucenic al stareţului Paisie de la Neamţ, numele Sfântului Mitropolit Grigorie Dascălul „este relevant pentru încercarea de continuare a tradiţiei paisiene la nivelul organizării de obşte şi a unui înalt nivel cultural şi duhovnicesc în cadrul monahismului” (ibidem, p. 609). Unele dintre preocupările sale esenţiale au fost traducerea şi tipărirea lucrărilor patristice ascetice şi duhovniceşti care se adresau atât monahilor, cât şi preoţilor de mir. În 1796, Mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei a cerut doi traducători pricepuţi de la Mănăstirea Neamţ. Pentru această misiune au fost aleşi Gherontie şi Grigorie. Veniţi în Capitală, au oferit spre tipărire, în 1799, lucrarea îCarte folositoare de suflet”, iar în 1801 - îChiriacodromionul” lui Nichifor Teotochis, care cuprinde tâlcuirea tuturor pericopelor evanghelice ale duminicilor de peste an. Faima lor s‑a răspândit nu după mult timp şi în Mitropolia Moldovei.
Datorită unor studii recente, îndeosebi a studiului pr. Paraschiv Angelescu, putem astăzi să prezentăm realitatea faptelor după schimbul de corespondenţă în limba greacă dintre Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul şi Patriarhul ecumenic Agatanghel. După acest schimb de scrisori cu Patriarhia Ecumenică, Mitropolitul Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti a tipărit Tetraevangheliarul în limba bulgară vorbită, răspândindu‑l printre preoţii şi credincioşii bulgari. În 1806 a apărut şi traducerea Dogmaticii Sfântului Ioan Damaschin, o carte esenţială a teologiei. Începând cu 1807, tipografia Mitropoliei Moldovei se mută la
Neamţ ca urmare a izbucnirii conflictului ruso‑turc. Aici vor apărea „Vieţile Sfinţilor” pe luna septembrie, „Apologia Sfântului Dimitrie al Rostovului”, „Tâlcuirea pe scurt a antifoanelor celor opt glasuri” a Sfântului Calist Xanthopol şi „Adunare pe scurt a dumnezeieştilor dogme ale credinţei”, lucrare aparţinând lui Atanasie din Paros.
Paradigmă a sfinţeniei şi iubirii jertfelnice
Întreaga viaţă şi lucrare a Mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi. Numeroşi săraci, văduve și orfani au beneficiat de sprijinul său material şi spiritual, oferindu‑li‑se hrană, adăpost şi cărţi de învăţătură. La moartea sa au rămas o mulţime de cărţi pregătite spre a fi oferite în dar şcolarilor. Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul s‑a îngrijit în mod special şi de restaurarea Catedralei Mitropolitane din Bucureşti. Pentru viaţa, activitatea şi strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii şi a poporului român drept cel mai de seamă Întâistătător al scaunului Mitropoliei Ţării Româneşti din secolul al XIX‑lea, fiind cunoscut cu supranumele de „Dascălul“.
Canonizarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la 20 octombrie 2005, a hotărât ca Mitropolitul Grigorie Dascălul să fie trecut în rândul sfinţilor, cu data de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării sale a avut loc la 21 mai 2006, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu prilejul hramului acesteia. Cinstitele sale moaşte se găsesc în prezent la Mănăstirea Căldăruşani (unde el însuşi a petrecut cinci ani, între 1818 şi 1823), aducând alinare în suferinţe şi tămăduiri celor ce se închină cu credinţă.
