Arhimandritul Corneliu Miroslav, vrednic slujitor al Bisericii

Săptămâna trecută, Dumnezeu a chemat la Sine pe arhimandritul Corneliu Miroslav, stareţul Mănăstirii Căluiu, din judeţul Olt. Viaţa sa rămâne însă pildă pentru noi, cei de astăzi, iar dragostea cu care a îmbrăţişat slujirea monahală, făclie nestinsă în sfeşnicul iubirii lui Hristos.

Vrednicul de pomenire arhimandrit Corneliu Miroslav a vindecat multe suflete bolnave, a îndreptat pe calea credinţei mulţi rătăciţi şi împovăraţi de gânduri necurate. Nu de puţine ori a sădit în sufletele credincioşilor grăuntele de muştar al credinţei ortodoxe, povăţuind neobosit din scaunul Sfintei Spovedanii pocăinţa şi îndreptarea pe calea mântuirii. Săptămâna trecută, ascultarea părintelui Corneliu de pe această lume a luat sfârşit. Părintele ceresc l-a chemat la Sine, făcându-l mijlocitor al rugăciunilor noastre şi împreună locuitor cu drepţii Săi.

O viaţă închinată lui Hristos

Arhimandritul Corneliu Miroslav, stareţul Mănăstirii Căluiu, s-a născut în zona Moldovei. De tânăr a ales calea Domnului, fiind paşnic şi blând din fire. Familia a fost cea care l-a întărit să o apuce pe drumul Bisericii şi mai apoi pe cel al călugăriei, în care s-a dovedit a fi un monah smerit, urcând treaptă cu treaptă fiecare ascultare monahicească.

Multe au fost bunătăţile rânduite de Dumnezeu pentru părintele Corneliu sub omoforul Maicii Domnului, acolo unde, sub îngerescul chip al călugăriei, şi-a statornicit întreaga viaţă. Acum însă, la ceasul aducerilor aminte, gândul nostru se opreşte la frumoasa sa lucrare din sânul obştii Mănăstirii Căluiu, din judeţul Olt. Aici a ajuns la anul 1986. Ctitorie domnească, cu viaţă călugărească aleasă, legată de numele Basarabilor şi Buzeştilor, această oază de linişte din câmpia Romanaţilor a trecut prin multe încercări în decursul vremii. Aici au vieţuit mai întâi călugări greci, apoi români, a fost o vreme şi mănăstire de maici. Venirea părintelui stareţ Corneliu a restabilit însă tradiţia iniţială a mănăstirii, fiind reluată rânduiala monahismului bărbătesc.

Dragostea şi râvna pe care le-a dobândit în decursul vastei sale experienţe călugăreşti au făcut din părintele stareţ un adevărat magnet pentru ortodocşii din toată Mitropolia Olteniei şi chiar din întreaga ţară. Mii de suflete s-au bucurat de slujbele şi predicile sale, de poveţele şi îndreptările pe care le dădea din scaunul Sfintei Spovedanii. Blând, evlavios, smerit şi rugător, vieţuind în permanentă rugăciune şi nevoinţă, părintele Corneliu a aşezat peste mulţi pecetea credinţei şi i-a botezat cu botezul pocăinţei.

Lucrarea vrednicului iconom

Prin osteneala sa au fost ridicate în incinta sfintei mănăstiri mai multe chilii şi a ajutat la restaurarea vechii clopotniţe. Mai mult, în 1997, dat fiind faptul că biserica veche a mănăstirii devenise neîncăpătoare, a fost temeluit un nou locaş de închinare, de proporţii mult mai mari, fiind gata în anul 2004. Părintele Corneliu n-a uitat nici de vechea moştenire a Buzeştilor, pe care a restaurat-o complet în anul 2008. Pentru toate aceste împliniri, părintele stareţ a primit ca semn de apreciere din partea autorităţilor locale Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler.

După o grea suferinţă, marele duhovnic de la Căluiu a părăsit această vremelnică viaţă, primind îmbrăţişarea veşniciei şi dragostea Părintelui ceresc în ziua de 19 august 2014. Pe 21 august, sute de credincioşi şi fii duhovniceşti din întreaga ţară au umplut curtea bisericii celei noi de la Căluiu pentru a-l prohodi, împreună cu Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii şi veşnică să-i facă pomenirea! (Pr. Laurenţiu Giurea)