În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea
Arhimandritul Grigorie Georgescu de la Mănăstirea Cheia
S-a născut în 1861, într-o familie de credincioşi ortodocşi din Săcele, jud. Braşov. La vârsta de 18 ani a trecut Carpaţii, intrând pe poarta Mănăstirii buzoiene Ciolanu.
Aici a stat puţin, deoarece a plecat la Muntele Athos pentru a cunoaşte nevoinţa monahicească. În 1886 a fost tuns în monahism în Schitul românesc Prodromu, unde a stat sub ascultare vreme de opt ani. Cu experienţa athonită, în 1890, monahul Grigorie s-a întors în ţară, stabilindu-se la Mănăstirea Cheia. A primit harul preoţiei, iar prin slujire autentică, viaţă aleasă şi roade duhovniceşti a ajuns unul dintre cei mai renumiţi părinţi de la sud de Carpaţi. În 1909 a fost ales stareţ al mănăstirii prahovene, el fiind cel care a renovat întreg aşezământul, a întreţinut copii săraci pentru a urma şcoala, a construit biserici în localităţile din apropiere şi a contribuit la ridicarea unei şcoli primare în comuna Izvoarele, jud. Prahova. În 1934 s-a retras de la conducerea mănăstirii, iar în 1940 a fost chemat în rândul drepţilor.