Aspecte esențiale din viața și activitatea istoricului și arhivistului Ștefan Meteș

Duminică, 30 iunie, se împlinesc 47 de ani de la trecerea la Domnul a marelui istoric și arhivist Ștefan Meteș, „omul iubitor de istorie” și „omul iubitor al condeiului”. Vom portretiza în cuvinte câteva coordonate biografice, legătura dintre ucenic și maestru, câteva elemente despre începutul și ascensiunea în planul activității de cercetare științifică și, nu în ultimul rând, principalele sale calități: „adevărat părinte”, „om cu voință fermă și activă”, „neobosit organizator” și „pasionat cercetător”.

Ștefan Meteș s-a născut la data de 27 decembrie 1886 (8 ianuarie 1887, st. n.), în satul Geomal, județul Alba. A făcut școala primară la Aiud, unde a urmat și cursurile școlii gimnaziale (1894-1902). A continuat studiile la Liceul de Stat din Sibiu (1902-1905), apoi la Școala Comercială Superioară din Brașov, pe care a absolvit-o în 1908. Examenul de maturitate (bacalaureat) l-a susținut la Blaj. Între anii 1909 și 1912 a studiat la Institutele Teologice din Arad, Sibiu și Caransebeș¹. A continuat studiile la Universitatea din București - Facultatea de Litere și Filosofie (1912-1914), unde i-a avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan și Nicolae Dobrescu. Prin participarea la cursurile profesorilor amintiți anterior și prin cercetările pe care le-a făcut în Biblioteca Academiei Române și la Arhivele Statului a avut posibilitatea de a intra în contact cu „comorile din arhive” și de a aprofunda studiile de istorie. Această perioadă a fost deosebit de importantă pentru tânărul student prin faptul că a pus bazele unei temeinice legături și colaborări cu cel care avea să-i devină mentor și prieten, istoricul Nicolae Iorga.

Student și cercetător al istoriografiei românești

În 1910, pe vremea când era student la București, „și-a început strălucita carieră de cercetător în domeniul istoriei românești prin câteva colaborări la periodicele conduse de Nicolae Iorga (Neamul Românesc Literar, Drum Drept) sau la alte periodice din Transilvania și vechea Românie (Revista Ortodoxă - Bucu­rești, Românul și Tribuna - Arad)”². Tânărul istoric a publicat printre altele, „pentru prima oară în românește, Cronica popii Vasile din Șcheiul Brașovului, c. 1650. Cu note și lămuriri (în rev. «Drum Drept», Vălenii de Munte, I, 1913, nr. 3, pp. 165-186), precum și o mică broșură: Șerban Vodă Cantacuzino și Biserica românească din Ardeal (Vălenii de Munte, 1915, 54 pp.). Tot acum, tânărul istoric s-a încumetat să publice, pentru prima oară la noi, Bibliografia scrierilor lui Nicolae Iorga (Ce a scris Nicolae Iorga). Viața și activitatea lui (București, 1913, LXXVII + 155 pp.)”³.

Învățător în Geomal și preot în Boholt

După terminarea facultății, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Ștefan Meteș s-a reîntors în Transilvania, în satul său natal, Geomal, unde vreme de doi ani (1914-1918) a activat ca învățător la școala confesională ortodoxă.

La 7 octombrie 1916 a fost hirotonit preot de către Episcopul Ioan Papp de la Arad pentru Parohia Boholt, județul Hunedoara, unde a slujit din 1916 până în 1922 atât ca preot, cât și ca învățător.

În liniștea acestui minunat sat românesc și-a continuat activitatea de cercetător, sprijinit fiind de soția sa, Sofia. A călătorit la Budapesta și București pentru cercetarea bibliotecilor și arhivelor, punându-și toată energia creatoare în slujba culturii și istoriei românești, aspect care a atras atenția cărturarilor vremii, care au apreciat munca și valoarea tânărului preot din Boholt. A fost „ales membru corespondent al Academiei Române, în secția istorică, în ședința din 7 iunie 1919, alături de Demostene Russo, Sever Zotta, Constantin Moisil... În aceeași ședință au fost aleși ca membri de onoare mitropolitul Vladimir Repta al Bucovinei, episcopii Iacov Antonovici al Hușilor și Miron Cristea... Ștefan Meteș era cel mai tânăr dintre ei - 32 de ani”⁴. În același an, 1919, „a fost ales deputat în sinodul Mitropoliei Ardealului, iar un an mai târziu, în 1920, a fost ales președinte al Consistoriului spiritual mitropolitan”⁵.

Director al Arhivelor Statului din Transilvania

Chemarea pentru studiul istoriei, entuziasmul tineresc și îndemnurile profesorilor de la București, și mai ales ale mentorului său, Nicolae Iorga, l-au determinat pe Ștefan Meteș să accepte în 1922 funcția de conducere a Arhi­velor Statului din Cluj, fiind astfel „întâiul director al Arhivelor Statului din Transilvania, cu sediul la Cluj (1922-1949)”, unde, în noua sa calitate, s-a remarcat ca „neobosit organizator” și „pasionat cercetător”⁶.

Între anii 1922 și 1947, Ștefan Meteș a desfă­șurat o activitate deosebit de vastă şi importantă, iar datorită rezultatelor obținute a fost apreciat ca fiind o personalitate importantă în cultura şi istoria neamului românesc.

Interesul național pentru apărarea „marii opere” din 1918

În perioada interbelică, Ștefan Meteș s-a implicat și în viața politică a țării: a fost deputat din partea județului Hunedoara în primul Parlament al României întregite (1919), mai târziu a fost numit subsecretar de stat la Ministerul de Interne (1931-1932) în Guvernul prezidat de Nicolae Iorga, apoi, din 14 ianuarie până în 13 noiembrie 1933, a fost subsecretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor în Guvernul Alexandru Vaida Voievod, având în răspundere Arhivele, Biblioteca și Muzeele. În această funcție a introdus „Legea pentru organizarea bibliotecilor și muzeelor publice comunale” și o completare la „Legea Arhivelor” din 1925. Ștefan Meteș n-a fost atras în mod deosebit de politică. Singura politică pe care a înțeles s-o facă era de fapt cea a interesului național, care în acele momente impunea apărarea „marii opere” din 1918. Pentru activitatea și rezultatele obținute a fost distins cu premiile „Adamachi” (1919) și „Gheorghe Asachi” (1931) ale Academiei Române, iar prin decretul nr. 25.810, emis de regele Carol al II-lea, i s-a acordat titlul de membru al Ordinului Coroana României în Gradul de Comandor⁷.

Honesta missio

În 1947, după 25 de ani de bogată activitate desfășurată în fruntea prestigioasei instituții a Arhivelor Statului din Cluj, a urmat „timpul marelui bilanț” al retragerii din funcție în vederea pensionării. În acest sens, profesorul Aurelian Sacerdoțeanu, director general al Arhivelor Statului, apreciindu-i marea contribuție în serviciul „științei românești”, îi aduce pre­țioase mulțumiri pentru formidabila colaborare la progresele arhivisticii românești, prin cuvintele: „Prin munca Dv. depusă în serviciul științei românești, în general, și al Arhivelor Ardealului, în special, prin activitatea nestăvilită și prin pasiunea cu care ați cercetat atâtea probleme ale trecutului nostru, este o cinste normală să căpătați azi de la patrie această honesta missio”⁸. Timp de doi ani, din 1947 până în 1949, când a fost numit un nou director, Ștefan Meteș a condus destinele instituției fără a beneficia de retribuții bănești.

Prizonier în temnițele comuniste

După anul 1950 a urmat o perioadă deosebit de grea pentru Ștefan Meteș și familia sa; a avut aceeași soartă cu a celor mulți arestați, pentru singurul motiv că au fost buni români, așa cum a fost cazul acad. Onisifor Ghibu, prof. Silviu Dragomir, prof. Ștefan Manciulea, prof. Ioan Lupaș, la care s-au adăugat și alți dascăli și preoți. În noaptea de 5/6 mai 1950 a fost arestat și închis în cunoscuta închisoare de la Sighet, alături de alți oameni politici, de cultură și preoți (Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Gheorghe Brătianu etc.); a fost eliberat abia în 6 iulie 1955⁹. Imediat după eliberare, Ștefan Meteș s-a reîntors la uneltele sale dragi - biblioteca, arhivele și masa de scris. Sprijinit de Andrei Oțetea, a colaborat cu Institutul de Istorie din Cluj la activitatea de elaborare a edițiilor de documente medievale.

Din 1949 până în 1957, din motive ușor de înțeles, Ștefan Meteș nu a mai publicat nimic. Aceștia au fost anii de închisoare și de marginalizare a celor mai mulți istorici și a elitei intelectuale. În 1957 și-a reluat activitatea doar sporadic prin publicarea unor studii cu o tematică variată în revista Mitropolia Ardealului: „Episcopia Geoagiului de Sus. Comemorarea de 400 de ani, 1557-1957” (nr. 9-10/1957, pp. 654-661); „Din relațiile noastre cu Rusia. Frații David și Teodor Corbea din Brașov în slujba poporului român ca luptători împotriva unirii cu Roma, ca diplomați și scriitori” (nr. 11-12, 1960, pp. 836-862), urmat de studiul „Românii din Țara Bârsei, a Făgărașului și Trei Scaune- Secuime și Unirea cu Roma” (nr. 1-3, 1963, pp. 109-130), apoi de „Viața bisericească a românilor din scaunul Săliște” (nr. 9-10, 1969, pp. 612-660) și altele, iar în revista Biserica Ortodoxă Română a publicat studiul „Zugravi și icoane pe hârtie (xilogravuri-stampe) și sticlă din Transilvania” (nr. 7-8, 1964, pp. 730-774).

Decorat cu „Ordinul Meritul Științific” clasa I

Munca pe care a depus-o o viață întreagă în cercetarea istoriografiei românești și a arhivisticii a început să fie apreciată chiar și de autoritățile comuniste abia spre sfârșitul vieții. În 1972, la împlinirea vârstei de 85 de ani, a fost decorat cu „Ordinul Meritul Științific” clasa I „pentru merite deosebite la dezvoltarea arhivisticii și istoriografiei românești” și i s-a organizat o sesiune științifică omagială la Arhivele Statului din Cluj, unde mai mulți istorici (Constantin Daicoviciu, Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor și alții) au prezentat sesiuni de comunicări. De asemenea, fostul director de atunci al Arhivelor Statului din Cluj, Alexandru Matei, s-a îngrijit în mod special de editarea volumului omagial Ștefan Meteș la 85 de ani: „Închinând acest volum lui Ștefan Meteș, ctitorul instituției noastre, nu facem decât să ne achităm de o datorie de onoare față de acesta, de acea obligație ce revine, rând pe rând, fiecărei generații față de înaintașii noștri, care, răspunzând unor imperative ale vremii lor, au înfăptuit cu propriile lor forțe, minți și brațe, lucruri durabile, rămase moștenire pentru urmași”¹⁰.

Ultimii ani ai vieții

După cum ne mărturisește părintele Mircea Păcurariu, care îl vizita adesea, ultimii ani ai vieții i-a petrecut alături de soția sa „într-o casă modestă în care a fost mutată doamna Sofia, în timp ce soțul ei era la închisoare”, din „casa lor primitoare din Cluj, strada Nicolae Grigorescu nr. 96, construită într-un frumos stil românesc”¹¹, pe care abia după câțiva ani, și cu un spațiu mult mai restrâns, au reușit s-o redobândească. Aceste neajunsuri nu l-au împiedicat pe ilustrul cercetător al trecutului nostru transilvănean „să stăruie până la orele târzii ale nopții, așa cum a făcut-o decenii de-a rândul și până acum la masa de lucru, orânduindu-și fișele extrase din lectura nenumăratelor documente sau publicații, elaborând noi studii și proiectând altele”¹². La patriarhala vârstă de 90 de ani, la data de 30 iunie 1977, Ștefan Meteș a trecut la cele veșnice, fiind urmat la foarte scurt timp de iubitoarea și devotata soție, doamna Sofia. Ștefan Meteș, „omul cu voință fermă și activă”, a rămas viu în memoria celor care l-au cunoscut și pe care ca un adevărat părinte i-a inițiat în tainele arhivelor: „nici vanitos, nici stăpânit de ambiții, nimic nu-i era mai presus decât simțul datoriei și al demnității, care i-au caracterizat întreaga viață”¹³.

Note:

¹ Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, ediția a III-a revăzută și adăugită, Ed. Andreiana, Sibiu, 2014, p. 379.

² Idem, „Ștefan Meteș cercetător al Istoriei Bisericii Românești”, în Mitropolia Ardealului, an. XXII, nr. 4-6, apr.-iun. 1978, p. 250.

³ Idem, Cărturari sibieni de altădată, ediție întregită și adăugită, Ed. Andreiana, Sibiu, 2015, p. 551.

⁴ Ibidem, p. 552.

⁵ Idem, „Ștefan Meteș (la a 85-a aniversare)”, în Mitropolia Ardealului, an. XVII, nr. 1-2, ian.-feb. 1972, p. 98.

⁶ Idem, „Ștefan Meteș cercetător al Istoriei Bisericii Româ­nești”, p. 251.

⁷ Toader Buculei, „Destinul istoricului Ștefan Meteș în epoca totalitarismului comunist”, pe https://www.fericiticeiprigoniti. net/stefan-metes/2222-destinul-istoricului-stefan-metes-in-epoca-totalitarismului-comunist, accesat ultima dată la 12.1.2023.

⁸ Fragment din scrisoarea trimisă de Aurelian Sacer­doțianu către Ștefan Meteș la data de 16 decembrie 1947, publicată în secțiunea „Anexe documentare”, în vol. Ștefan Meteș la 85 de ani, Cluj-Napoca, 1977, p. 42.

⁹ Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Teologi ortodocși în închisorile comuniste: istoricul Ștefan Meteș (1886-1977)”, în Telegraful Român, an. 165, nr. 15-16, 15 aprilie 2017, p. 4.

¹⁰ Al. Matei, „Cuvânt înainte” la vol. Ștefan Meteș la 85 de ani, Cluj-Napoca, 1977, p. 6.

¹¹ Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 558.

¹² Al. Matei, „Ștefan Meteș văzut de contemporani”, în vol. Ștefan Meteș la 85 de ani, p. 111.

¹³ Elena Mureșan, „Ștefan Meteș, omul cu voință fermă și activă (Amintiri)“, în vol. Ștefan Meteș la 85 de ani, p. 105.