Pastorația pelerinilor care caută vindecarea la Sfântul Nectarie (II)

Societatea contemporană aduce provocări specifice în practica pelerinajului. Observăm astăzi o tendință de comercializare excesivă, precum și manifestarea unor așteptări magice din partea unor pelerini insuficient catehizați. Aceste realități cer o abordare pastorală echilibrată, care să păstreze caracterul sacru al pelerinajului fără să ignore contextul social actual. Preotul însoțitor sau duhovnicul are responsabilitatea delicată de a media între experiența personală a pelerinului și dimensiunea comunitară a vieții bisericești, prevenind atât derapajele spre superstiție, cât și reducționismul medical în înțelegerea vindecării.

Este esențial să subliniem că vindecarea prin mijlocirea sfinților nu poate fi separată de viața sacramentală a Bisericii. Pelerinajul trebuie integrat organic în ritmul liturgic al comunității și în practica Sfintelor Taine. Spovedania și Împărtășania reprezintă momente centrale ale experienței pelerinului, acestea fiind căi prin care harul vindecător al lui Dumnezeu lucrează în mod direct în viața credinciosului¹. Taina Sfântului Maslu, rânduită special pentru vindecarea bolnavilor, care, prin rugăciunea sobornicească a preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, aduce alinare celor suferinzi, este foarte importantă în lucrarea vindecătoare a Bisericii. La acestea se adaugă agheasma și anafura, care au și ele un rol important în procesul vindecării trupului și sufletului atunci când sunt folosite cu credință și binecuvântare. Pelerinajul la moaștele Sfântului Nectarie trebuie integrat într-un context liturgic mai larg, care include participarea la slujbele bisericești și primirea cu pregătire a Sfintelor Taine. Această perspectivă eclesiologică ne ajută să înțelegem că vindecarea miraculoasă nu este un fenomen izolat, ci o manifestare a comuniunii sfinților și o confirmare a prezenței permanente a harului în Biserică.

În practica pastorală concretă, însoțirea pelerinilor necesită o abordare holistică. Vindecarea în viziunea ortodoxă nu se reduce niciodată la di­mensiunea strict fizică, ci implică întreaga ființă umană - trup și suflet. Mai mult, ea are atât o dimensiune personală, cât și una comunitară, fiind în același timp temporală și eshatologică. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să integreze experiența vindecării în contextul mai larg al mântuirii și al creșterii duhovnicești. Mănăstirea, ca și parohia, are până la urmă „un singur scop, unic și invariabil: îndumnezeirea membrilor ei [...]. Angajarea în acest proces echivalează cu o tămăduire, cu vindecarea existenței umane”².

Un aspect particular al pastorației pelerinilor este înțelegerea rolului suferinței spre dobândirea mântuirii. „Durerea constituie o încercare cumplită pentru om”³. Nu toate rugăciunile pentru vindecare trupească primesc un răspuns imediat și vizibil. Această realitate trebuie interpretată în lumina învățăturii ortodoxe despre caracterul pedagogic și transformator al suferin­ței⁴. Crucea personală, purtată cu credință și nădejde, devine astfel o cale de participare la Crucea lui Hristos și un mijloc de creștere duhovnicească.

Lucrarea pastorală cu pelerinii nu se încheie odată cu finalul pelerinajului fizic. Este esențială o însoțire post-pelerinaj care să ajute credinciosul să integreze expe­rien­ța trăită în viața sa spirituală cotidiană. Mărturiile personale ale celor care au primit vindecare prin mijlocirea Sfântului Nectarie devin astfel parte din tezaurul duhovnicesc al comu­nității, întărind credința și nădejdea celor­lalți membri.

Pentru o pastorație eficientă este necesară o pregătire continuă a clerului. Preoții implicați în însoțirea pelerinilor trebuie să-și dezvolte atât competențele teologice și pastorale, cât și capacitatea de discernământ duhovnicesc. Această formare trebuie să țină cont de complexitatea fenomenului pelerinajului în contemporaneitate și să ofere instrumentele necesare pentru o îndrumare echilibrată a credincioșilor.

Experiența pastorală ne arată că mulți dintre pelerinii care caută vindecarea la Sfântul Nectarie sunt persoane cu un nivel ridicat de educație, inclusiv medici și alți profesioniști din domeniul medical. Acest fapt ridică provocări pastorale specifice, necesitând o abordare care să reconcilieze perspectiva științifică cu cea duhovnicească. Preotul duhovnic trebuie să aibă capacitatea de a purta un dialog constructiv cu acești pelerini, arătând complementaritatea între medicina modernă și vindecarea duhovnicească. Poporul nostru are nevoie de noi, clericii, mai mult în întristările lui decât în bucuriile lui. Și în suferința grea clericul e personificarea întregii Biserici, e un mic Hristos pentru cei încercați⁵.

Un aspect particular al pastorației pelerinilor la Sfântul Nectarie este legat de multitudinea de forme ale suferinței contemporane. Pe lângă bolile trupești clasice, observăm astăzi o creștere alarmantă a afecțiunilor psihice, a tulburărilor emoționale și a suferințelor existențiale. Sfântul Nectarie, prin scrierile sale duhovnicești și pedagogice, oferă resurse prețioase pentru abordarea acestor provocări moderne. Scrierea sa Despre îngrijirea sufletului⁶, de exemplu, conține învățături foarte actuale despre alungarea anxietății și găsirea liniștirii.

Dimensiunea comunitară a vindecării merită o atenție specială în contextul actual, marcat de individualism și atomizare socială; ca mădular al Bisericii, creștinul nu este individ izolat⁷. Pelerinajul la Sfântul Nectarie nu trebuie să fie doar o experiență individuală, ci una care consolidează legăturile în cadrul comunității ecleziale. Singurătatea bolii este, de multe ori, depășită, după ce frații încercați au simțit dragostea lui Dumnezeu și a oamenilor⁸. Mărturiile celor vindecați devin factor de întărire a credinței pentru întreaga comunitate, iar experiența pelerinajului în grup poate genera legături duhovnicești durabile între participanți.

Un aspect insuficient explorat în literatura de specialitate este rolul familiei în contextul pelerinajului taumaturgic. Adesea, bolnavul vine însoțit de membri ai familiei, care au și ei nevoie de îndrumare pastorală specifică. Suferința unei persoane afectează întregul sistem familial, iar vindecarea, când se produce, are de asemenea impact asupra tuturor membrilor familiei. Preotul duhovnic trebuie să fie pregătit să ofere suport pastoral întregului corp familial, nu doar persoanei bolnave.

Practica pastorală ne arată că există mai multe ti­pologii de pelerini care caută vindecarea la Sfân­tul Nectarie. Unii vin cu o credință puternică și o pregătire duhovnicească adecvată, alții sunt la început de drum în viața bisericească, fiind atrași inițial doar de faima taumaturgică a sfântului. Există și cazuri de persoane de alte confesiuni sau chiar de alte religii care caută vindecarea la Sfântul Nectarie. Fiecare dintre aceste categorii necesită o abordare pastorală specifică, adaptată nivelului lor de înțelegere și trăire duhovnicească.

Provocările societății post-seculare aduc în discuție și aspecte legate de autenticitatea expe­rienței religioase. Într-o lume dominată de relativism și scepticism, manifestările taumaturgice pot deveni fie prilej de întărire a credinței, fie subiect de controversă și contestare. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să plaseze experiența vindecării într-un cadru teologic și duhovnicesc solid, evitând atât credulitatea naivă, cât și scepticismul excesiv.

Dimensiunea ascetică a pelerinajului merită o atenție specială. Tradiția ortodoxă a văzut întotdeauna în asceză nu doar un mijloc de curățire și pregătire pentru primirea harului, ci și o cale de vindecare în sine. Postul, privegherile, metaniile și alte practici ascetice asociate pelerinajului au un rol terapeutic recunoscut astăzi și de știința medicală. Preotul duhovnic trebuie să ghideze pelerinul în practicarea echilibrată a acestor exerciții ascetice, adaptân­du-le la capacitatea și starea fiecăruia.

Experiența pastorală arată că vindecarea prin mijlocirea Sfântului Nectarie ia adesea forme neașteptate. Nu întotdeauna se produce vindecarea bolii fizice pentru care s-a făcut pelerinajul, dar mulți pelerini mărturisesc o transformare profundă a modului în care privesc suferința și viața în general. Această „vindecare a perspectivei” poate fi la fel de importantă ca vindecarea fizică, conducând la o creștere duhovnicească autentică și la o relație mai profundă cu Dumnezeu. Un aspect particular al lucrării Sfântului Nectarie este, așa cum am amintit, legătura sa specială cu bolnavii de cancer. Numeroase mărturii atestă vindecări miraculoase în cazuri de cancer considerate incurabile de medicina modernă. Această realitate ridică provocări pastorale specifice, necesitând o abordare care să îmbine speranța în minune cu acceptarea voii lui Dumnezeu și să ofere suport duhovnicesc atât în cazul vindecării, cât și în situațiile în care boala continuă.

Rolul rugăciunii personale în contextul pelerinajului taumaturgic merită o atenție specială. Sfântul Nectarie însuși a fost un mare învățător al rugăciunii, lăsând posterității nu doar exemple de rugăciuni, ci și învățături profunde despre natura și practica rugăciunii. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să dezvolte o viață de rugăciune autentică, care să continue și după încheierea pelerinajului. (Va urma)

Citiți și: Pastorația pelerinilor care caută vindecarea la Sfântul Nectarie

Note:

¹. Georgios Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, trad. diacon drd. Cornel Constantin Coman, București, Ed. Bizantină, 2006, p. 130.

². Gheorghios Metallinos, Parohia - Hristos în mijlocul nostru, trad. pr. prof. Ioan I. Ică, Sibiu, Deisis, 2004, pp. 23-24.

³. G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 484.

⁴. G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 486.

⁵. G. Metallinos, Parohia, p. 120.

⁶. Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre îngrijirea sufletului, trad. Parascheva Grigoriu, București, Sophia, ²2023.

⁷. G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 255.

⁸. Arhim. Ghiorghios Kapsanis, Probleme de eclesiologie și pastorație, trad. Nicușor Deciu, București, Ed. Anestis, 2015, p. 168.