Atunci când vorbim despre cei patru evanghelişti ne putem minuna cu uşurinţă de bogăţia operei lor, deşi puţine amănunte ne-au parvenit cu privire la viaţa lor concretă.
Astăzi vom încerca să desluşim puţin din viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, primul autor al unei Sfinte Evanghelii, pentru că este necesar să cunoaştem şi autorul unei scrieri, nu doar scrierea în sine.
Cine a fost de fapt Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei? Unde s-a născut? Care este data naşterii sale? Ştim doar că a fost vameş până la chemarea sa de către Mântuitorul. Cam puţin. În afara unei menţiuni chiar la începutul vieţii sale conform căreia ar fi fost frate cu Iacob al lui Alfeu, nu mai posedăm alte detalii legate de familia sa. Nu ştim dacă era sau nu căsătorit. Nu ştim dacă avea o situaţie materială înfloritoare, sau, din contră, era cinstit în meseria sa de vameş, nepracticând taxe suplimentare. Putem doar să deducem acest fapt din relatările sale sau ale celorlalţi evanghelişti. Singura sa menţiune cu privire la sine în propria Evanghelie o găsim în capitolul al IX-lea: „Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El“ (Mt. 9, 9). Sfântul Apostol Matei a răspuns rapid chemării Mântuitorului. Putem desprinde câteva ipoteze din acest verset coroborat şi cu mărturiile celorlalţi evanghelişti. Astfel, Sfântul Matei a renunţat la slujba sa de vameş şi a făcut un ospăţ pentru Mântuitorul şi ceilalţi ucenici. În această privinţă, avem mărturia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca: „Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă“ (Lc. 5, 25-27). Mărturia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca întăreşte ipoteza anterioară conform căreia Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a renunţat imediat la slujba sa şi „lăsând toate“ i-a urmat Mântuitorului. Din următoarea afirmaţie deducem că Sfântul Matei avea o reputaţie destul de ridicată printre confraţii săi, de vreme ce „mulţime multă de vameşi“ a venit la ospăţul pregătit de el pentru Mântuitorul. Se pare că era destul de bogat, poate nu la fel ca Zaheu, dar în mod sigur dispunea de o situaţie materială bună. Dacă fusese şi cinstit înainte sau nu, acest lucru nu poate fi determinat cu exactitate. Cert este că, după chemarea Mântuitorului, a renunţat la bunăstare şi a început viaţa dificilă de apostol.
Ţinuturile evanghelizate
Sfântul Apostol Matei a predicat în Persia şi Etiopia, apoi a venit la locul muceniciei sale în mijlocul unui trib de canibali din cetatea Mirmeniei. Aceştia nu trebuie consideraţi decât canibali ritualici, adică oameni care obişnuiau să se hrănească cu carnea semenilor doar în cadrul unor anumite sărbătoriri. Canibali ritualici au fost, spre exemplu, şi aztecii. Sfântul Apostol Matei a putut să evanghelizeze parţial acest trib nemilos. După ce a câştigat câteva suflete, a hirotonit un episcop, pe nume Platon, şi s-a retras într-un munte din apropiere, unde a început să se roage pentru întoarcerea poporului din cetate la Dumnezeu. A avut o descoperire prin care Domnul i-a dăruit un toiag pe care l-a îndemnat să îl înfigă în faţa bisericii construite în cetate: „căci degrabă se va înrădăcina şi va creşte copac înalt cu puterea mea şi va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea şi cu dulceaţa toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge izvor de apă curată şi, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni albi, şi cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară şi vor fi oameni blânzi şi buni“ (Vieţile sfinţilor pe noiembrie, p. 297). Venind în cetate, lucrurile s-au petrecut întocmai. Sfântul Apostol Matei a botezat mai întâi familia conducătorului cetăţii, iar apoi o parte din popor în izvorul care curgea din rădăcina pomului.
Chinurile şi mucenicia Sfântului Apostol Matei
Din nefericire, conducătorul acestui trib, pe nume Flavian, a considerat că Sfântul Matei este un vrăjitor şi a hotărât să îl dea pe mâna chinuitorilor. A trimis trei cete de soldaţi la biserică pentru a-l prinde, dar nici una nu s-a putut apropia de Sfântul Apostol. În cele din urmă, a venit el însuşi, dar, apropiindu-se de biserică, a orbit dintr-o dată. Rugându-l pe Sfântul Matei să îi redea vederea, a dobândit repede acest lucru. Făcând semnul crucii peste ochii care nu mai vedeau lumina, şi rugându-se, Sfântul Apostol Matei i-a redat vederea. Răsplata sa a venit imediat. A fost prins şi dus să fie ars de viu. După ce au încercat de două ori să îl ardă, nereuşind acest lucru, s-au speriat. A două oară, când au turnat smoală asupra lui şi au adus şi idolii de aur, Sfântul Apostol a făcut o rugăciune, iar idolii s-au sfărâmat, iar smoala s-a răcit. Flavian a vrut să îl scoată din foc pe Sfântul Matei, dar acesta, rugându-se, a trecut la Domnul. Încă uimit de cele petrecute şi cu o inimă sfâşiată de necredinţă şi îndoială, Flavian a hotărât să mai pună încă o dată la încercare puterea Sfântului. A luat trupul acestuia şi l-a aşezat într-un sicriu de fier înainte de a-l arunca în mare spunând celor din jur: „Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg în foc, îl va păzi pe el şi de înnec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu şi Aceluia ne vom închina, lăsând pe toţi zeii noştri, care n-au putut să se izbăvească de arderea focului“ (Vieţile sfinţilor pe noiembrie, p. 299-300). Desigur, a doua zi moaştele erau scoase din apă de episcopul Platon după o minunată descoperire în vis. Văzând aceasta, nobilii cetăţii s-au botezat, abjurând idolii şi căindu-se pentru uciderea făcută. Flavian s-a botezat cel dintâi, primind numele de Matei. Mărturisirea lui nu s-a oprit aici, ci a urmat căii drepte şi din treapta de episcop mai târziu. „Astfel, luând voievodul din botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui apostoleşti. Căci degrabă, încredinţând altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deşartă şi se sârguia întru rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii preoţeşti de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-şi lăsase domnia şi l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon“ (Vieţile sfinţilor pe noiembrie, p. 300).
O părere actuală cu privire la Sfânta Evanghelie după Matei
Deşi cunoaştem faptul că Sfântul Apostol Matei a scris mai întâi Evanghelia în limba ebraică, acest text iniţial nu ni s-a păstrat. Ceea ce este frapant în toată această controversă (pentru că textul actual este scris în greacă) rămâne faptul că Evanghelia nu pare a fi o traducere a unui text ebraic, ci o nouă creaţie în greacă. Enrico Norelli afirmă: „Limba şi stilul lui Matei au fost definite drept «greaca de sinagogă»: din punct de vedere sintactic, el îl îmbunătăţeşte pe Marcu, sursa lui, folosind un lexic mai precis şi mai elevat; Matei este mai concis, vrea să prezinte esenţa naraţiunilor şi are intenţii didactice. Stilul său este în mod deliberat influenţat de limba folosită în Septuaginta. Papias din Hierapole (Eusebiu, Istoria bisericească, III, 39, 17) cunoştea o tradiţie care afirma: «Matei a alcătuit culegerile în limba ebraică, fiecare le-a interpretat apoi după puterile sale». Totuşi, Evanghelia care ne-a parvenit nu e o traducere dintr-o limbă semitică, ci depinde de texte greceşti ca Marcu şi Q (Culegeri de sentinţe), foloseşte Septuaginta ca text biblic, iar stilul său este grecesc şi conţine jocuri de cuvinte greceşti“ (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. I, Editura Polirom, 2001, p. 66-67). Pe scurt, după ce a scris o variantă în ebraică, Sfântul Apostol Matei a rescris Sfânta Evanghelie, de data aceasta în greacă, folosindu-se de izvoare ca Sfânta Evanghelie după Marcu şi „Culegerile de sentinţe“ care au existat ca texte de bază înainte de apariţia Sfintelor Evanghelii ca atare. Acest amănunt are o deosebită importanţă datorită faptului că, fiind scrisă în greacă, Evanghelia se adresa tuturor neamurilor, nu doar iudeilor. Evanghelia se deschidea astfel lumii întregi…
