„Bărbat destoinic și renumit prin viața sa virtuoasă”

În fiecare an, la 25 ianuarie, alături de Sfântul Ierarh Grigorie Teologul îl pomenim și pe Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului. Nu există date foarte clare despre biografia sa, însă este primul episcop de pe teritoriul țării noastre despre care avem știri exacte. Sfântul nu este menționat în sinaxarele bizantine, însă a fost înscris în Martirologiul roman. Datorită scriitorilor Sozomen și Teodoret al Cirului, dar și cu ajutorul scrisorilor Sfântului Vasile cel Mare, putem contura o imagine a sfântului.

Bretanion era originar din Capadocia, fiind, de altfel, un cunoscut ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. Este rânduit Episcop al Tomisului în jurul anului 360. La Tomis duce o viață ascetică, fiind un neobosit luptător și un aprig apărător al dreptei credințe. De la Sozomen ne-a rămas o istorisire despre faptele minunate ale ierarhului tomitan și despre dârzenia sa în apărarea credinței niceene.

În anul 369, Biserica de la Tomis primește vizita împăratului Valens, cunoscut apărător al ereziei ariene, care se întorcea din­tr-o expediție împotriva goților, încheiată cu pacea de la Noviodunum (Isaccea de astăzi). Împăratul este primit în mod triumfal în cetate, îndreptându-se spre biserica episcopală. Intrând în biserică, împăratul se închină, iar mai apoi ține o cuvântare în care afirmă că Hristos este prima creatură a Tatălui, iar ceea ce au hotărât cei 318 Sfinți Părinți la Sinodul I Ecumenic este erezie. La auzul acestor cuvinte, mulțimea s-a răsculat, fiind li­niștită doar de cuvintele Episcopului Bretanion, care a mărturisit cu tărie: „Cred întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii!” După aceasta, mul­țimea împreună cu episcopul s-au retras într-o altă biserică pentru a se ruga, lăsându-l pe Valens singur. La scurt timp după acest episod, Valens încearcă să îl exileze pe Bretanion, dar renunță la această idee, de teama unei răscoale a sciților din Dacia Pontică. Sozomen încheie relatarea acestei întâmplări cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Bretanion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic și renumit prin viața sa virtuoasă, precum mărturisesc și sciții înșiși”.

Întâmplarea descrisă de Sozomen creionează într-un mod foarte clar personalitatea Episcopului Bretanion. Pe lângă râvna și dragostea pentru dreapta credință, care îi împodobeau viața, el se bucura și de o aleasă cinste în fața credincioșilor pe care îi păstorea, din moment ce, cu mult curaj, aceștia l-au înfruntat pe împărat, luând apărarea venerabilului episcop.

Teodoret al Cirului amintește și el că „Bretanion, fiind împodobit cu tot felul de virtuți și încredințându-i-se sarcina de arhiereu peste cetățile din Sciția, și-a înflăcărat cugetarea cu râvnă și a înfruntat stricarea învă­țăturilor dreptei credințe și fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioșilor”.

Potrivit tradiției, Sfântul Bretanion a încurajat dezvoltarea vieții ascetice din pământul Dobrogei, organizând-o după modelul vieții ascetice din Capadocia. Va fi fost cu siguranță părinte duhovnicesc pentru tânărul Ioan Casian și pentru alți călugări cărturari și teologi. Tot tra­diția îi atribuie lui Bretanion și construirea bazilicii creștine de pe cripta martirilor de la Nicu­lițel, ale cărei ruine, împreună cu „martirionul”, au fost descoperite în anul 1971.

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, în scrisoarea 165, amintește despre virtuțile ierarhului tomitan, vorbind în termenii cei mai elogioși: „Ca o mlădiță nobilă, care a ieșit dintr-o rădăcină aleasă, ai umplut pământul de dincolo de granițele țării noastre cu roade duhovnicești. De aceea, pe bună dreptate, tresaltă de bucurie patria noastră pentru odras­lele ei, iar când desfășurai luptele pentru credință, ea preamărea pe Dumnezeu, auzind că prin tine se păstrează buna moștenire a părinților”.

Alte știri despre viața și activitatea ierarhului tomitan le avem din evenimentele legate de mucenicia Sfântului Sava Gotul, martirizat de goți în râul Buzău la 12 aprilie 372, și trimiterea moaștelor sale în Capadocia. Unii teologi îl consideră pe Bretanion ca fiind autorul „Scrisorii Bisericii Goției (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia”. Potrivit cercetării acad. prof. dr. Emilian Popescu, redactarea actului martiric s-a făcut „pe pământ roman”, unde fuseseră aduse moaștele din ordinul lui Iunius Soranus, guvernatorul Daciei Pontice, iar limba în care a fost redactat este greaca literară, străină locuitorilor din stânga Dunării, dar cunoscută celor din Tomis, cetate cu o veche tradiție greacă. Dincolo de acest aspect, autorul actului martiric se dovedește a fi un om cu profunde cunoștințe ale Sfintei Scripturi. Acest act martiric de care am amintit a însoțit moaștele Sfântului Sava. Tot Bretanion este cel care s-a îngrijit, împreună cu guvernatorul Iunius Soranus, de mutarea cinstitelor moaște ale Sfântului Sava, din Dacia în Cezareea Capadociei.

Bucuria Sfântului Vasile cel Mare la primirea moaștelor Sfântului Sava Gotul îl face pe acesta să admire încă o dată personalitatea lui Bretanion: „Cine ar putea să descrie bucuria pe care au încercat-o la această veste sufletele noastre? Ce putere ne-am putea închipui că are cuvântul care ar fi în stare să exprime limpede simțămintele tainice ale inimilor noastre? De bună seamă, când am văzut pe acest luptător (Sava Gotul, n.n.), am fericit pe cel care l-a pregătit pentru luptă. El va dobândi în fața Dreptului Judecător cununa dreptății pentru că a întărit un mare număr de creștini în lupta pentru dreapta credință”.

Sfântul Bretanion s-a bucurat de prietenia și sfatul părintesc al Sfântului Vasile cel Mare, trudind la fel ca și el la apărarea Ortodoxiei împotriva ereziilor și la propovăduirea dreptei credințe în rândul populațiilor păgâne.

Ierarhul tomitan îi va fi amintit cu siguranță Sfântului Vasile de greutățile pe care le întâmpină și de frământările prin care trece, din moment ce acesta din urmă îi răspunde: „Vrei să știi cum stau astăzi lucrurile? Mai întâi dragostea dintre oameni s-a răcit, învățătura părinților se pustiește, alunecările de la credință sunt dese, gurile drept­credincioșilor au fost reduse la tăcere. [...] Pentru toate aceste motive să faci și tu rugăciuni către Dumnezeu și în rugăciunea pentru Biserică să cuprinzi pe toți măriții luptători ai lui Hristos, pentru că dacă se mai îngăduie lumii să mai dăinuiască măcar câteva clipe așa cum se mai află acum și dacă întreaga fire n-a căzut încă din rosturile ei, prăvălindu-se toate de la locul lor, să hărăzească Domnul pace Bisericilor Lui și să le aducă astfel iarăși la pacea de altădată”.

Cu puțin înainte de anul 381, Episcopul Bretanion și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu și a fost rânduit de Biserica Ortodoxă în ceata sfinților, cu data de prăznuire la 25 ianuarie.