Barbu Constantinescu, decan, profesor şi pedagog

Pe strada Sfânta Ecaterina din București, în umbra Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, se află bustul profesorului Barbu Cons­tantinescu, primul decan al Facul­tății de Teologie și un reputat profesor și pedagog, ce și-a pus întreaga viață în slujba binelui celorlalți, implicându-se cu profesionalism și dăruire în progresul învățământului românesc, considerând că „poporul este temelia statului și cu cât poporul va fi mai luminat, cu atât statul întreg va deveni mai ferice înăuntru, mai puternic și mai respectat în afară”.

În semn de recunoștință pentru neobosita muncă, un grup de colegi și elevi au avut inițiativa realizării bustului, pentru ca memoria sa să rămână vie în conștiința publică. Inaugurarea bustului, realizat de sculptorul Ioan Iordănescu, a avut loc la 8 mai 1911, în prezența membrilor familiei și a tuturor celor care l-au iubit și apreciat.

Barbu Constantinescu s-a născut la Ploiești, în anul 1839, ca fiu al preotului Constantin și al preotesei Maria, în mahalaua „Pescarilor”, numită mai târziu „Sfinții Împărați”, după biserica eponimă, unde slujea tatăl său. Primele învățături le-a deprins la o școală grecească din Ploiești, apoi, datorită „cumințeniei și evlaviei” de care a dat dovadă, este ajutat să ajungă la București pentru a urma Seminarul Central.

Dornic de învățătură, după terminarea seminarului, urmează cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, pe care îl absolvă ca șef de promoție. Imediat după, în anul 1860, obține o bursă de stat la Universitatea Leipzig, unde va studia filosofia, teologia și pedagogia.

În anul 1866, se reîntoarce în țară licențiat în teologie și doctor în filosofie și pedagogie. Va preda filosofie și istorie bisericească universală în cadrul Seminarului Central din București, istorie la Liceul „Matei Basarab” și pedagogie la Azilul „Elena Doamna”, recunoscut ca fiind cel mai bun pedagog al vremii. Ca director al Azilului „Elena Doamna”, va face din această in­sti­tuție o școală model, cu absolven­te recunoscute drept cele mai bune învă­ță­toare.

Barbu Constantinescu a predat și la Școala normală a „Societății pentru învățătura poporului român” ca profesor de limba română și pedagogie, în urma activității sale în cadrul acestei instituții, înmulțin­du-se preocupările pentru dezvoltarea învățământului pedagogic în vederea pregătirilor cadrelor didactice atât de necesare în lumea satelor.

Ca director al Școlii normale, a depus întregul efort pentru depă­și­rea perioadelor dificile, apelând la per­soane binevoitoare pentru do­nații în vederea ajutorării elevilor săraci. Instituția a primit onoranta vizită a regelui Carol I, precum și a poeților Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu.

Lui Barbu Constantinescu i se datorează și inițiativa introducerii în planul de învățământ al Școlii normale a unor noi materii de studiu ce lipseau din programul școlilor statului: limba franceză, muzica bisericească, vioara, gimnastica, instruc­ția militară și practica agricolă. Mai mult, a introdus pentru absolvenții Școlii normale un examen general pentru obținerea diplomei.

Pentru Barbu Constantinescu, importanța școlii a fost întotdeauna primordială, pledând pentru accesibilitatea învățăturii în rândul tuturor categoriilor sociale: „Dați poporului școale! Dacă odinioară sabia era singura armă de apărare a unei națiuni contra alteia, astăzi acea armă este cartea, adică învățătura și știința, care este mai tare decât sabia de oțel. (...) Nu este de ajuns însă a răspândi lumina, numai ici-colea, prin regiunile înalte, ci trebuie ca razele ei să domnească pretutindenea, în colibă ca și în palat, prin sate ca și prin orașe”.

Profund implicat în îmbunătățirea sistemului educațional, a publicat manuale de limba română, istorie, pedagogie și istorie bisericească. În anul 1874, reușește să editeze un abecedar îmbunătățit față de cel existent până atunci, considerând că „scopul unui abecedar este de a face pe un copilaș, care părăsește pentru întâiași dată casa părintească, să se ducă cu drag la școală, unde i se dă o carte frumușică și unde află pe un al doilea părinte cu care el leagă o prietenie pentru o viață”.

Între 2 ianuarie 1883 și 1 iulie 1884, devine editor al publicației săptămânale Educatorul. Ziar pedagogic și literar. În paginile revistei erau publicate articole pedagogice, cursuri didactice, prelegeri despre literatura populară, note de curs.

În domeniul teologiei, este autorul Confesiunii ortodoxe a Bisericii sobornicești și apostolice a răsăritului de Petru Movilă, dar și coautor al manualului Istoria sacră a Noului Testament. În anul 1882, alături de alți intelectuali, a întemeiat Facultatea de Teologie, fiind primul decan și profesor de istorie bisericească și patrologie.

Cunoașterea temeinică a câtorva limbi străine, greacă, franceză și germană, i-a permis să fie un strălu­cit traducător, definind astfel o altă di­recție fundamentală a activității sale. A tradus mai multe texte ale unor autori străini, precum Edgar Alan Poe, Adelbert von Chamisso, dar și o serie de cugetări și maxime de B. Antoin Roques.

Barbu Constantinescu a rămas cunoscut și datorită faptului că a fost primul intelectual român ce a depus o însemnată activitate de culegător de folclor țigănesc, adunând, din Țara Românească și Moldova, o serie de cântece și povestiri țigănești, pe care le-a reunit în lucrarea folclorică Probe de limba și literatura țiganilor din România, lucrare ce cuprinde 75 de cântece lirice și 15 povești în limba romani, însoțite de traducerea în limba română. „Ocupându-mă mai mult timp cu studiul asupra țiganilor din România, am adunat pe cât mi-au permis mijloacele, din tot ce acest popor mai păstează ca literatură a sa, adică cântece, basme, descântece și orații, în deosebitele părți ale țării. (...) Aceste cântece sunt culese de mine din mai multe regiuni ale României cu toată exactitatea putincioasă. Am căutat să le reproduc fidel prin scriere, așa cum le-am auzit din gura țiganilor, ferindu-mă de a îndrepta chiar atunci când mi-au părut unele forme gramaticale greșite. Pentru înțele­gerea lor, le-am însoțit cu o traduc­țiune literală în limba română și cu mici glose”.

Un alt mare domeniu al manifestării științifice întreprinse de Barbu Constantinescu a fost antropologia culturală. Concomitent, avea preocupări în domeniul geografiei, mai cu seamă după ce a devenit membru fondator al „Societății Geografice Române”, creată în anul 1875, iar apoi coautor al Marelui Dicționar Geografic.

Contemporanii și-l amintesc ca un mare om de cultură, mereu gata să ajute, deviza sa fiind „Bate și ți se va deschide, caută și vei afla”. Barbu Constantinescu „își sacrifica timp, repaos, interese și cel din urmă ban, ba chiar se îndatora; îi era destul să fi văzut că un tânăr sărac voia să învețe și pe dată îi da tot ajutorul necesar, fie că intervenea pentru dânsul, fie că-și da până la ultimul său obol, dar fără ajutor nu-l lăsa”.

În amintirea tuturor celor care l-au cunoscut, a rămas un model al bunătății și dragostei pentru învă­ță­tură. „Mergeți prin toate școlile po­porului, sate de prin unghiurile cele mai îndepărtate ale țării, prin toate bisericile României, și vă veți în­credința că toți, toți preoții, toți în­vățătorii și toți școlarii cei mai mici îl cunosc și îl stimează.”

Profesorul Barbu Constantinescu a trecut la cele veșnice la doar 52 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.