Binecuvântarea sfinților Pantelimon și Silvestru pentru pelerinii bucureșteni

Participarea la hramul unei biserici este un eveniment cu totul deosebit, mai ales când se oferă credincioșilor prilejul de a se închina moaștelor sfântului ocrotitor al acelei biserici sau ale altor sfinți. În acest an, la hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc, participanții au avut prilejul să se închine nu doar moaștelor Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (o părticică se păstrează în această biserică din anul 2008), ci și moaștelor Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, aduse de la Biserica „Sfântul Silvestru”, aflată în vecinătate, dincolo de Calea Moșilor (părticica din sfintele moaște care se păstrează în Biserica „Sfântul Silvestru” fiind primită în dar, în anul 2002, de la Biserica din Roma închinată sfântului).

De când au fost primite în anul 2002, moaștele Sfântului Ierarh Silvestru n-au fost scoase din Biserica „Sfântul Silvestru” decât pentru câteva scurte procesiuni în jurul bisericii, în primii ani după ce au fost așezate aici. Și iată că după aproape 20 de ani de când se află în Biserica „Sfântul Silvestru”, ele au poposit la hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc. Această aducere a sfintelor moaște aici ne poartă cu gândul la cuvintele părintelui Constantin Galeriu: „Nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator!” Părintele profesor Constantin Galeriu a păstorit Biserica „Sfântul Silvestru” timp de 30 de ani (1973-2003), rectitorind - nu atât zidurile, cât mai ales sufletele -, și cu siguranță râvna și evlavia părintelui Galeriu sunt cele care au adus părticica din moaștele Sfântului Silvestru, în anul 2002, în biserica care-i este închinată la București.

Moaștele Sfântului Silvestru au fost aduse aici pentru a împodobi hramul Sfântului Pantelimon pentru că între Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc și Biserica „Sfântul Silvestru” există o legătură existențială.

În anul 1790, preotul Ivan (sau Ioan) ot Silvestru a ridicat pe acest loc o biserică de zid, în locul celei de lemn care se degradase și nu mai corespundea necesităților vremii. Așadar, acest preot Ivan era unul dintre cei trei preoți ai bisericii ridicate la 1743 de jupânul Pârvan și soția sa Stanca în zona apropiată, numită pe atunci mahalaua Silvestru; a venit aici și a ridicat biserica închinată Sfântului Pantelimon. Cutremurul din 11 ianuarie 1838 a afectat grav ambele biserici: atât biserica din mahalaua Silvestru, în locul căreia în perioada 1838-1839 s-a zidit una nouă, care pe lângă hramul Adormirii Maicii Domnului l-a primit ocrotitor și pe Sfântul Silvestru; cât și biserica ridicată aici de preotul Ivan ot Silvestru, în locul ei construindu-se în perioada 1872-1876 actuala biserică, care de-a lungul timpului a suferit unele modificări.

Dincolo de legătura istorică a celor două biserici vecine, proniatoare este astăzi și alăturarea moaștelor celor doi sfinți: Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon și Sfântul Ierarh Silvestru. Citind viețile celor doi sfinți, la prima vedere am spune că nu au în comun decât faptul că L-au mărturisit pe Hristos,  unul ca tămăduitor, celălalt ca diacon și apoi episcop al vestitei cetăți a Romei. Dacă tragem mai la adânc și citim în detaliu paginile lor de sinaxar, vom afla mai multe asemănări între mărturisirile celor doi sfinți.

Din scurtele relatări din viețile celor doi sfinți, Pantelimon și Silvestru, putem desprinde următoarele învățături:

Chemarea cu credință a numelui lui Hristos dă viață.

Sfântul Pantelimon, încă înainte de a primi Botezul creștin, a înviat un prunc mușcat de o viperă; apoi a redat vederea unui orb pe care nici unul din doctorii pricepuți din cetatea Nicomidia nu-l putuse vindeca; după moartea tatălui său a dăruit libertate tuturor robilor și roabelor sale, dându-le multe daruri, iar bogăția a împărțit-o văduvelor și sărmanilor; i-a cercetat pe cei aflați în temnițe, tămăduindu-le nu numai rănile, ci și sărăcia, căci toți primeau de la dânsul milostenie îndestulată; l-a vindecat pe slăbănogul pe care nici unul dintre doctorii de la curtea împăratului nu reușise să-l vindece; și toate tămăduirile le făcea nu atât cu doctoriile, cât cu chemarea numelui lui Hristos.

Sfântul Silvestru, prin credința și rugăciunile sale fierbinți, a scăpat nevătămat din temnița în care fusese închis de eparhul Tarquinius; i-a întors la slujirea bisericească pe unii dintre clericii care își părăsiseră rânduiala îndeletnicindu-se cu negustorii lumești; a scăpat oamenii de balaurul din peștera de sub muntele Tarpie, protejându-i astfel în primul rând pe copii; i-a tălmăcit împăratului Constantin faptul că Sfinții Apostoli Petru și Pavel i se arătaseră în vis nu doar pentru a-l vindeca de boala trupească de care suferea, ci pentru a-l chema pe calea mântuirii la Hristos; în fine, a readus la viață boul omorât prin vrăjitoria lui Zam­vri, lămurindu-i pe toți că doar prin vrăjitorie omorâse Zamvri boul, ­nicidecum cu numele lui Dumnezeu care nu face rău, dimpotrivă, dă viață și încă viață din belșug.

Mărturisirea lui Hristos cu credință fermă te ridică deasupra vrăjmașilor și, de multe ori, îi aduce pe aceștia la ascultarea de Hristos.

Sfântul Pantelimon, prin credința sa fierbinte, reușește să-l facă pe tatăl său să lepede idolii și zeii păgâni și să vină la Hristos; pe mulți dintre cei pe care i-a tămăduit i-a adus la credința în Hristos; chiar și ostașii puși să-i taie capul, văzându-i credința și răbdarea, doar la in­sistențele sfântului au îndrăznit să ridice sabia asupra lui și numai după ce i-au sărutat trupul.

Sfântul Silvestru prin prorocia sa privind moartea eparhului Tarquinius, care-l omorâse pe evlaviosul preot Timotei din Antiohia, pe mulți i-a întors la Hristos; și după minunea închiderii balaurului din peștera de sub muntele Tarpie, i-a adus pe mulți la credința în Hristos; iar după ce le-a lămurit Scriptura Vechiului Testament și a redat viața boului omorât de Zamvri, a adus la Hristos toată ceata evreilor înțelepți în frunte cu Zamvri.

Sfinții știu că Dumnezeu „vo­iește ca toți oamenii să se mântuiască“, dar știu deopotrivă că întreaga creație aș­teap­­tă a fi restaurată; de aici grija lor pentru toate viețui­toarele și pentru întreaga fire înconjurătoare.

Sfântul Pantelimon, în momentul în care i se taie capul, redă viața măslinului uscat de care îi era legat trupul și-l face să rodească din belșug.

Sfântul Silvestru redă viața boului omorât prin vrăjitoria lui Zamvri (toată această istorie fiind gravată pe racla în care se păstrează părticica din moaștele Sfântului Silvestru), arătând că Dumnezeu poartă mereu de grijă întregii Sale creații.

Pentru rugăciunile și mijlocirile Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ale Sfântului Ierarh Silvestru și ale tuturor sfinților Tăi, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, milu­iește-ne și ne mântuiește pe noi!