Sfântul Ioan Botezătorul este una dintre personalităţile importante ale Noului Testament. A fost predicator şi botezător pe malul râului Iordan, vestitor şi înaintemergător al lui Hristos. A pregătit activitatea publică a Domnului propovăduind primul Evanghelia împărăţiei: "Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor". A fost numit de către Mântuitorul "cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei", iar Biserica l-a cinstit ca pe cel mai mare dintre sfinţi, rânduindu-i în calendar şase sărbători.
Evanghelia după Sfântul Luca relatează la capitolul 1 că, în zilele lui Irod Antipa, regele Iudeii, un înger îl anunţa pe preotul Zaharia, când era la Templul din Ierusalim, că rugăciunea lui i-a fost ascultată. Elisabeta, soţia sa, înaintată în vârstă, va naşte un copil al cărui nume trebuie să fie Ioan. Lui Zaharia nu-i vine să creadă, iar îngerul îl pedepseşte făcându-l mut până la naşterea fiului său. Peste un timp, Elisabeta rămâne însărcinată şi se ţine în ascuns până la cinci luni. Evanghelia istoriseşte cum Elisabeta naşte un fiu, iar vecinii şi rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea se bucurau împreună cu părinţii copilului. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, dar Elisabeta şi Zaharia se opun şi arată că numele pruncului va fi Ioan. În clipa aceea, lui Zaharia i s-a deschis gura şi s-a dezlegat limba şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. Toţi se minunau de cele întâmplate şi ziceau: "Oare ce va fi cu pruncul acesta?". Zaharia se umple de Duh Sfânt şi prooroceşte despre Ioan şi despre Iisus Hristos: "Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui" (Lc. 1, 76). Copilul Ioan creştea şi se întărea în duh şi la tinereţe a plecat în pustie, unde a rămas până în ziua arătării lui către Israel. Sfântul Ioan începe să predice în deşertul Iudeii în al 15-lea an de domnie a cezarului Tiberiu. El îi îndemna pe iudei la pocăinţă: "Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor", iar aceştia îşi mărturiseau păcatele şi erau botezaţi de Ioan la Iordan. Evangheliile relatează că botezul lui era botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Evanghelistul Matei arată că, văzând pe mulţi dintre farisei şi saduchei venind să primească botezul, Ioan îi mustra aspru şi le cerea ca pocăinţa să fie adevărată şi sinceră, cu roadă vrednică de ea: "Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă vrednică de pocăinţă" (Mt. 3, 7).
Nu este trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi
Evangheliile relatează cum în una din zilele misiunii sale, Ioan l-a botezat pe Iisus, care a venit la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu, moment în care Duhul Sfânt se pogoară asupra Mântuitorului ca porumbel. Acesta este recunoscut şi de Tatăl ca Fiu bineplăcut înaintea lui Dumnezeu: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit" (Mt. 3, 17). Ioan mărturiseşte despre Hristos că este mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii, pe care l-a făcut cunoscut şi care va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Sfântul Ioan era o persoană severă cu sine, austeră. A trăit mulţi ani în pustiu, neconsolat şi neajutat de semenii săi. A refuzat pâinea şi orice fel de băutură ameţitoare şi s-a opus mai-marilor poporului evreu pe care îi mustra pentru corupţie, pentru nedreptate şi pentru lipsa de credinţă. El avea o îmbrăcăminte foarte aspră din păr de cămilă, cu cingătoare de piele şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Mântuitorul Iisus spunea că Botezătorul nu este nici trestie clătinată de vânt, nici un om îmbrăcat în haine moi, indicând caracterul puternic, de neclintit şi austeritatea şi severitatea Botezătorului. Ioan îl critică virulent pe regele iudeu Irod Antipa, pe care-l învinuia că trăia într-un păcat grav, acela de a fi luat de soţie pe Irodiada, soţia lui Filip, fratele său aflat încă în viaţă. De asemenea, Ioan îl mustra pe Irod şi pentru toate relele pe care le făcuse, dezmăţul, luxul, necredinţa şi nedreptatea. Evanghelistul Matei arată că Irod l-a întemniţat pe Ioan şi ar fi vrut să-l omoare, la fel şi Irodiada. Regele însă se temea de el, căci ştia că este bărbat drept şi sfânt. Marcu relatează că uneori Irod îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă, sau îl asculta cu plăcere.
Uciderea Sfântului Ioan şi aflările Cinstitului cap
Când Irod şi-a serbat ziua dând un ospăţ mai-marilor poporului, conducătorilor oastei şi fruntaşilor din Galileea, fata Irodiadei a intrat la ospăţ şi a dansat, şi a plăcut mult lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis: "Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da", adăugând cu jurământ: "Orice-mi vei cere îţi voi da, până la jumătate din împărăţia mea". Fata a ieşit afară şi a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul pe tipsie. Împăratul s-a întristat, dar din pricina jurământului şi de ochii celor ce şedeau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan şi adus Irodiadei. Tradiţia spune că soldaţii au năvălit în temniţă şi i-au tăiat capul Botezătorului pe când acesta se ruga. Multă vreme Cinstitul cap al Sfântului Ioan a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns, în castelul din Maherus, unde se săvârşise uciderea. Ştia de aceasta şi Ioana, femeia dregătorului lui Irod, care era ucenică în ascuns a Domnului Hristos.
După tradiţie, Ioana a luat de acolo capul Sfântului Ioan şi l-a îngropat la Ierusalim în Muntele Eleonului într-un vas de lut. S-a păstrat ştirea între creştini, iar aceasta e socotită prima aflare a sfântului cap. A stat acolo până în vremea binecredincioşilor împăraţi Constantin şi Elena, când Cinstitul cap a ajuns la Emesa, la un olar, purtat de doi călugări. O vreme capul a stat acolo, din loc în loc, în mâinile credincioşilor, până în anul 453, când episcopul Uranie al Emesei l-a aşezat în biserica cetăţii, unde făcea numeroase minuni. Aceasta este socotită a doua aflare.
După mulţi ani, Cinstitul cap a fost dus în locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva sfintelor icoane a fost la Comane, în hotarul Imperiului Bizantin cu Armenia şi îngropat acolo. A fost adus, din nou, în 860, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului.
Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap. Biserica Ortodoxă a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: Zămislirea lui - 23 septembrie; Naşterea - 24 iunie; Soborul lui - 7 ianuarie; Tăierea capului - 29 august; Prima şi a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului său - 25 mai.
