Biserica Mirăuţi din Suceava, prima catedrală mitropolitană a Moldovei

Toţi cei care îşi vor fi îndreptat pasul către nordul Moldovei, în căutarea acelor tezaure ce nu se pot vedea nicăieri în altă parte a Europei şi pe care nici o altă ţără din lume nu le oferă, sunt întâmpinaţi la Suceava de cea mai plastică icoană a unui trecut glorios. Suceava, văzută din vale - arată G. M. Cantacuzino -, cu turlele, clopotniţele şi ruinele sale, ca o tabără de corturi, cu suliţi şi fanioane, este şi astăzi imaginea vie a lui Ştefan cel Mare şi a lui Petru Rareş.

Devenită centru al vieţii economice şi politice a întregii Moldove încă din timpul domniei lui Petru I, care mută capitala Moldovei de la Siret la Suceava, din raţiuni diplomatice, şi atestată documentar pentru prima dată la 11 februarie 1388, Suceava trebuia să devină şi centrul vieţii religioase a Moldovei. Ceea ce explică de ce domnitorul Petru I, în programul său de cârmuire a ţării, înscrie şi alegerea, instalarea lui Iosif I ca mitropolit, în Suceava, care va fi recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol abia în 1402.

Se impunea construirea unei biserici şi a unei reşedinţe mitropolitane alături de Cetatea de Scaun a Sucevei, ceea ce de fapt Petru I avea să realizeze în 1388, zidind biserica Mirăuţi, cu hramul „Sf. Gheorghe“.

Potrivit tradiţiei orale consemnate de K. A. Romstorfer, biserica Mirăuţi a fost fondată de Dragoş Vodă. Faptul că Biserica Mirăuţi a fost zidită de Petru I Muşat o dovedesc, în primul rând, asemănările tehnice ale zidăriei şi prezenţa unor cărămizi smălţuite, la fel cu cele întâlnite la Cetatea de Scaun.

Arhiereul Narcis Creţulescu, într-o notiţă trimisă preotului Simion Florea Marian la Suceava, cu privire la această biserică, este de părere că numele Mirăuţi ar proveni de la Mir-oţa (Pacea Tatălui) şi că s-ar numi astfel de la miruirea voievozilor în această putere politică. Dacă ar fi aşa, ar fi trebuit să se numească biserica Pomadzuirii sau a Pomazaniei. Mai aproape de adevăr pare că numele său derivă de la o familie Mirea-Mirăuţi - care ar fi locuit în acest loc, unde este zidită biserica.

În sprijinul acestei ultime păreri vine şi faptul că, într-un protocol austriac de delimitare a moşiilor din 1785 pentru zona în discuţie, la umărul 34, se aminteşte de pământul şi casa lui Andrei a Sandi, care a primit ca zestre acestea de la socrul său, Vasile Mereutza. „Andrei a Sandi habe sei Haus mit seiner gaftin… welche is von ihren Vater Vasili Mereutza“.

După urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare, acesta a avut grijă de biserica Mirăuţi, catedrală mitropolitană, întărind-o cu danii domneşti (mori, heleştee, stupi); aici a fost înmormântată prima soţie a domnitorului, Evdochia de Kiev, sora cneazului Simon Olelkovici, fiica principelui Olelco.

În ruină completă, la 1700

Gheorghe Balş arată că „pe la 1513, în urma unui eveniment necunoscut, biserica Mirăuţi a fost devastată. Devastarea a fost, dacă nu o distrugere completă, cel puţin o vătămare destul de grea ca să explice de ce Bogdan cel Orb a fost nevoit să construiască o nouă mitropolie.“

În aprilie 1509, Bogdan al III-lea trece Nistrul, înconjurând Kameniţa. La 6 iulie, au trecut prin Rohatin, de unde au luat, după cum relatează Grigore Ureche, „clopotul cel mare de la Rohatin şi-l pusese la mitropolie în Suceava“. Polonezii nu întârzie să dea răspuns invaziei lui Bogdan. Jaful lor a început la Cernăuţi, continuând apoi la Botoşani, Dorohoi, Tără-săuţi, Ştefăneşti, Hotin şi Suceava. Cetatea Sucevei nu a putut fi cucerită, întrucât polonezilor le lipsea artileria de asediu. În schimb, au intrat în mitropolie, de unde au luat clopotul adus de la Rohatin de Bogdan al III-lea. Biserica nu a fost ruinată cu desăvârşire, încât să nu se poată liturghisi.

Ruinarea şi părăsirea definitivă a bisericii Mirăuţi are loc după 1700, an în care se mai îngropau încă morţii în cimitirul de lângă biserică. „Acest mormânt l-a făcut Mihail Fira şi a repausat în anul (7208) 1700 luna octombrie“, cum scrie pe o piatră de mormânt.

Atitudinea autorităţilor habsburgice, în proprietatea cărora trecuse biserica, a determinat o puternică acţiune de protest în rândul târgoveţilor suceveni, care au întocmit o petiţie către guvernul Bucovinei. „Ne rugăm - scriau ei la 25 ianuarie 1792 - ca biserica Mitropolia veche ce au rămas însă acum întreagă să nu se strice“, petiţia fiind trimisă, în traducere germană, la „Kreisantul Bucovinei“.

Dr. Gutter W., în 1792, dorind să îşi construiască o casă în Suceava, ceru şi primi de la comisarul oraşului, Georgievici, acceptul să demoleze biserica, pentru a avea piatră, arătând în răspunsul său că, în Suceava, afară de cele două biserici deşarte, aproape năruite, mai sunt alte patru în stare bună şi că poporul din Suceava nu este atât de numeros ca să-i trebuiască mai mult de două-trei biserici, „deoarece, acum, biserica mitropoliei e prea mult, fiind mai întotdeuna deşartă“.

La 1825, era magazie pentru armată

În 1815, protestanţii din Suceava cer ca lăcaşul să fie al lor. Comunitatea protestantă aduce ca argument în cererea sa, faptul că au existat două biserici pentru cultul ei încă înainte de anul 1775, care biserici „au căzut… ca şi alte biserici armeneşti moldoveneşti prin evenimente războinice“.

Cererea a rămas nerezolvată, biserica din Mirăuţi rămânând în decădere.

Din 1825, a devenit magazie pentru o unitate militară încartiruită în zonă, iar din 1854, clădirea bisericii a fost arendată unor negustori, ca depozit de piele. În 1880, Eudoxiu Hurmuzachi, prefect al Sucevei, în înţelegere cu curatorul Constantin Turtureanu şi cu mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici, hotărăşte să restaureze biserica Mirăuţi.

De la hotărâre la faptă a mai durat însă timp. Cu toată aprobarea prealabilă, sosită la Cernăuţi încă din 1886, au mai trecut câţiva ani până ce toţi experţii au putut, în mod definitiv, să-şi exprime părerile şi până ce toate au putut fi centralizate, aşa încât lucrarea de restaurare să înceapă în 1898 şi să dureze până în anul 1903, sub directa coordonare a arhitectului K. A. Romstorfer şi sub patronajul mitropolitului Vladimir de Repta.

Acustica deosebită a bisericii Mirăuţi nu se datorează unui calcul al rezonanţelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele nişte oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanţe, ca şi porumbeii de la Curtea de Argeş.

Biserica a rămas închisă până la începutul anului 1919, când titularul parohiei „Sf. Dumitru“ din Suceava cere ca biserica Mirăuţi să fie trecută ca filială a acesteia. Şi astfel, la 4-1 aprilie 1919, egumenul mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava“ primeşte de la Consistoriul arhiepiscopesc un ordin să predea lăcaşul de cult parohului de la biserica „Sfântul Dumitru“ pentru scopuri păstoreştipe durata reparaţiilor la biserica „Sfântul Dumitru“.

Întrucât preluarea bisericii Mirăuţi s-a întins prea mult timp, începând din 25 ianuarie 1926, biserica a fost scoasă din Eparhia Bucovinei.

Din 1957, sub directa îndrumare a mitropolitul de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu, lăcaşul de cult este sfinţit ca biserică parohială, avându-l ca paroh pe pr. Gheorghe Coclici, acesta devenind astfel primul paroh al vechii reşedinţe mitropolitane.