Biserici în sărbătoare de Întâmpinarea Domnului

▲ Astăzi, întreaga Ortodoxie sărbătoreşte Întâmpinarea Domnului sau aducerea Pruncului Iisus Hristos la Templul din Ierusalim ▲ Sărbătoarea are o semnificaţie deosebită şi, de aceea, multe lăcaşuri de cult din ţară au ca hram acest praznic împărătesc ▲ Între acestea, un loc aparte îl ocupă Catedrala mitropolitană din Iaşi, unul dintre monumentele de o valoare inestimabilă din inima Moldovei ▲

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este primul hram pe care l-a primit lăcaşul de cult care veghează de peste 120 de ani oraşul Iaşi. Icoana Întâmpinării Domnului apare ca icoană praznicală a Catedralei mitropolitane din Iaşi, în partea dreaptă a catapetesmei, lângă icoana Mântuitorului, aşa cum se obişnuieşte în tradiţia ortodoxă. Lângă această icoană, care ne arată hramul iniţial al Catedralei mitropolitane, se află şi icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Moldovei şi al întregii Mitropolii, din timpul dinastiei muşatinilor.

Hramul Sfintei Parascheva

Odată cu aducerea moaştelor Sfintei Parascheva în Catedrală, de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, în anul 1889, în timpul păstoririi mitropolitului Iosif Naniescu, sărbătoarea Sfintei Parascheva a devenit, treptat, hramul de seamă al lăcaşului de cult. Milioane de pelerini din întreaga ţară au venit la Iaşi, în special după anul 1990, pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva şi pentru a se ruga în vechea cetate a Moldovei. Cu toate acestea, sărbătoarea de astăzi a rămas primul hram pe care l-a primit Catedrala, nelipsind în această zi a fiecărui an slujbele religioase, privegherile, pelerinajele şi alte manifestări organizate la Iaşi.

Lucrări oprite timp de 40 de ani

Monumentala construcţie din Iaşi datează din secolul al XIX-lea. Pe locul unde se înalţă acest lăcaş de cult au fost, iniţial, două biserici vechi: Biserica Albă şi Biserica Stratenia. Lucrările de construcţie au început imediat după punerea pietrei de temelie, în timpul păstoririi mitropolitului Veniamin Costachi (1768-1846), în anul 1833, hrisovul domnesc al lui Ioan Sandu Sturdza, din 8 august 1826, privind lucrările de proiectare şi construcţie fiind actul de naştere al Catedralei.

Cei doi arhitecţi vienezi, Johann şi Gustav Freiwald, care au primit misiunea de a dărui lăcaşului de cult o arhitectură unică în ţară, au adoptat pentru noua biserică stilul neoclasic. Lucrările au continuat până în 1841, în ultimii ani sub conducerea arhitectului rus Sungurov. În 1842, mitropolitul Veniamin Costachi a fost silit să se retragă din scaun şi, de aceea, lucrările au fost întrerupte. În acelaşi timp, au apărut probleme serioase în legătură cu rezistenţa bolţii centrale, motiv în plus pentru întârzierea reluării lucrărilor.

Proiect modificat

În 1880, după aproape 40 de ani, lucrările au fost reluate. Arhitectul Alexandru Orăscu, rectorul Universităţii din Bucureşti, a fost cel care a refăcut planurile contrucţiei. A adăugat cele două rânduri de pilaştri masivi din interior, realizând o clădire de plan basilical, cu o navă centrală şi două nave laterale mai mici. A păstrat cele patru turnuri laterale decrosate, dar a renunţat la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuind-o cu un sistem de patru bolţi, despărţite prin arce transversale. Lucrările s-au fi-nalizat în 1887, prin pictura realizată de marele artist Gheorghe Tăttărăscu. Sfinţirea Catedralei a avut loc la 23 aprilie 1887 şi a fost un eveniment de rezonanţă naţională.

Familia regală - ctitoră a Catedralei

Împodobirea bisericii cu obiecte de mare preţ se datorează familiei regelui României, Carol I. Aceasta a înzestrat Catedrala cu vitralii executate la München, cu sfeşnice, policandre, candele de argint, odoare şi multe veşminte preţioase. Catapeteasma a fost executată la Kiev, iar mozaicul de la intrare a fost realizat în anii â80 de Gheorghe Răducanu. Arhitectura este asemănătoare cu cea a Catedralei „Trinita del Monte“ din Roma, elementele decorative, atât în interior, cât şi în exterior, fiind dominate de stilul baroc. În patrimoniul Catedralei există şi o frumoasă icoană cu Învierea Domnului, de Irineu Protcenco.

▲ Mărturii despre jertfa depusă de-a lungul anilor

În cele două pisanii ale Catedralei se redă amănunţit istoricul construcţiei. Iată informaţiile pe care ni le oferă cea de-a doua pisanie:

„În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Noi Carol I cu mila Lui Dumnezeu şi voinţa naţională rege al României, văzând Patria întărită şi înălţată în urma marelui război pentru independenţa Naţională din anul 1877, am decis în anul 1889 după votul dat de Camerele Legiuitoare a săvârşi clădirea acestui locaş Dumnezeiesc, începând lucrările de restaurare în 15 aprilie 1881, când s-a pus astă piatră fundamentală la pilaştri interiori adaoşi acum din nou pentru susţinerea Bolţilor. Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douadecilea şi unulea, al regatului meu al şaselea împodobindu-se şi înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare şi veşminte preţioase, precum şi cu cele zece ferestre cu măiestrie împodobite şi închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălţarea sfintei Biserici Ortodoxe întru pomenirea mea, a iubitei mele soţii Elisabeta regina şi a urmaşilor noştri, prin stăruinţa Sfântului Arhiepiscop şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu, preşedinte al comisiunei de priveghere şi de conducere a lucrărilor de restaurare şi prin concursul guvernului meu sub preşedinţia d-lui Ion Brătianu şi a miniştrilor mei de culte reposatul Vasile Boerescu la începutul lucrărilor şi Dimitrie A. Sturza în urmă până la terminare, fiind membri comisiunei de restaurare Daniil Scarlat Pastia, fost vice preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost primaru de Iaşi, Nicolae Drossujost senator, înlocuit după încetarea din viaţă în 1884 de Lt. Colonel Constantin Langa, iar arhitect dirigent Al. Orescu - vicepreşedinte al senatului şi pictor profesorul Gheorghe M. Tăttărăscu, ambii din Bucureşti şi s-a sfinţit acest sfânt locaş de Mitropolitul Iosif Naniescu, joia 23 Aprilie, anul 1887.“

▲ Hram la biserica vornicului Roset din Botoşani

Un alt măreţ lăcaş de cult care îşi sărbătoreşte astăzi hramul este Biserica „Roset“ din Botoşani. A fost contruită în 1826 de spătarul Constantin Roset şi soţia sa, Maria. Aceştia s-au îngrijit în timpul vieţii atât de întreţinerea bisericii, cât şi de personalul slujitor de aici, format din 2-3 preoţi şi diaconi, dar şi din alţi angajaţi. În 1851, devenit Mare Vornic, Constantin Roset a înfiinţat pe lângă această biserică o şcoală, unde s-a predat muzică psaltică, citire, aritmetică, gramatică grecească şi moldovenească. Instituţia a devenit şcoală primară după secularizarea averilor mănăstireşti în 1864. Biserica Roset a fost lăsată prin testament ca metoc al Mănăstirii Vorona, primind pentru întreţinere moşia Tomeşti, 10 imobile în Botoşani şi o sumă importantă de bani. Pentru slujitorii bisericii, ctitorul a lăsat 12 chilii în curtea bisericii, dar acestea au fost secularizate, împreună cu celelalte averi amintite mai sus.