Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale, istorie şi prezent

Suntem în perioada Penticostarului, timp în care cinstim în mod deosebit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Această perioadă de bucurie este caracteristică atât Bisericilor Ortodoxe care acceptă dogma hristologică de la Calcedon (cum sunt cele din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Serbia, Grecia), cât şi Bisericilor Ortodoxe necalcedoniene, numite şi Vechi Orientale, cinci la număr, care s-au îndepărtat de Biserica-Mamă după Sinodul IV Ecumenic, în secolul al V-lea. Vă invităm în lumea acestor Biserici.

Până în urmă cu aproape jumătate de secol, pentru milioanele de creştini ortodocşi orientali, răspândiţi pe teritoriile Armeniei, Egiptului, Etiopiei, Siriei, Indiei, dar şi în diaspora lor, noi, ortodocşii de rit bizantin, eram consideraţi nestorieni. Iar ei, pentru noi, erau eutihieni sau monofiziţi.

De unde aceste denumiri? De la cei doi eretici, Nestorie şi Eutihie. Primul, condamnat la Sinodul III Ecumenic, şi al doilea, la Sinodul IV Ecumenic. Aşadar, bizantinii i-au acuzat pe orientali de monofizitism, adică de erezia lui Eutihie care considera că în Iisus Hristos este doar o fire - cea divină, care a absorbit-o pe cea umană. În schimb, orientalii au răspuns prin acuzaţia de dioprosopism, erezia lui Nestorie care învăţa că în Mântuitorul există două persoane (şi nu firi): cea divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi cea umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. Deci toată contradicţia, şi apoi schisma existentă până astăzi, a pornit de la neînţelegerea corectă a celor doi termeni "persoană" şi "fire".

Cultul vorbeşte de două firi

Însă cercetările recente şi dialogul întreprins în a doua jumătatea secolului trecut între reprezentanţii celor două grupuri au dus la concluzia că nu este nici o diferenţă doctrinară între Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Ortodoxe Orientale.

Părintele profesor Nicolae D. Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a studiat în amănunt cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Copte, scriind chiar şi teza de doctorat pe această temă. "Personal am această convingere că sunt într-adevăr ortodocşi, n-au nici o legătură cu monofizitismul. Nu am găsit în nici o carte de cult, în imnuri liturgice şi nici în rugăciuni idei monofizite. Ci peste tot numai mărturii despre cinstirea celor două firi ale Mântuitorului", spune pr. Necula.

"Predicatorii, arhiereii şi Patriarhul nostru recunosc că dialogul între biserici a scos la iveală unitatea de doctrină, spune Talaat Takla Mourkus Ataas, preşedintele Asociaţiei Ortodoxe Copte "Sfântul Mina" din Bucureşti. În toată istoria noastră am avut o concepţie ireală despre Bisericile Bizantine. Aşa cum bizantinii ne numeau monofiziţi, aşa şi noi îi numeam nestorieni. La aceasta s-a ajuns din cauza lipsei unei explicaţii ortodoxe clare. A fost o neînţelegere de termeni. Nu există lipsă de dumnezeire sau umanitate a lui Hristos în Biserica Coptă."

Unire nefinalizată

La aceste concluzii a ajuns şi dialogul între cele două grupări de biserici ortodoxe. Prima întâlnire, neoficială, a avut loc în 1964 în Danemarca. La sfârşitul discuţiilor s-a semnat o declaraţie comună, din care reieşea că între cele două Biserici nu există deosebiri de doctrină, iar diferenţele sunt mai mult de terminologie. Din partea BOR a participat prof. Nicolae Chiţescu. Au urmat alte trei întâlniri neoficiale, pentru ca în 1985, la Chambésy, să fie prima întrunire oficială. Dar prima declaraţie comună a venit la următoarea întâlnire, în 1989, din Egipt: "Noi suntem de acord să condamnăm ereziile nestoriană şi eutihiană. Noi nu separăm, nici nu divizăm natura umană de natura dumnezeiască în Hristos. Cele patru expresii folosite pentru a descrie taina unirii ipostatice aparţin tradiţiei noastre comune (neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, n.r.)". Tot atunci s-a renunţat la denumirea de "Bisericile necalcedoniene" fiind înlocuită cu "Bisericile Orientale Ortodoxe". Peste un an, la Chambésy, într-o nouă rundă de discuţii, orientalii au recunoscut şi definiţiile ultimelor patru sinoade ecumenice (IV-VII).

Ultima întrunire a fost în 1993, la Chambésy. Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii eclesiale. "În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici, şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii bisericilor ortodoxe şi vechi orientale", spune pr. Nicolae Necula, reprezentant al BOR la dialog alături de Mitropolitul Antonie Plămădeală.

"Nu este nevoie de o liturghie nouă"

Cu toate acestea, întâlnirile au continuat la Atena şi Damasc, pe subcomisii, în care s-a pus problema în ce limbă se va sluji. "S-a spus foarte limpede: în momentul în care ne ducem într-o biserică veche orientală se oficiază cultul Bisericii de acolo, în limba respectivă şi într-o traducere în engleză. Iar într-o biserică ortodoxă răsăriteană se slujeşte liturghia bizantină. Nu este nevoie de o liturghie nouă sau ceva hibrid, creat special pentru aşa ceva, fiindcă avem o bogăţie extraordinară de creaţii liturgice cultice care depăşesc orice imaginaţie şi orice inspiraţie care am mai avea-o noi acum. Nu avem nevoie de ceva nou, avem fiecare o zestre extraordinar de bogată, moştenită din timpul Sfinţilor Părinţi. De aceea, în cult putem să ne vedem adevărata identitate. Învăţăturile de credinţă, mărturisirile de credinţă şi studiile de teologie au mai variat din când în când, dar, dacă cercetăm cărţile de cult, ne dăm seama că învăţătura Bisericilor Vechi Orientale este una ortodoxă, nu una monofizită. De aceea, izvorul principal, zic eu, sunt cărţile de cult, nu manualele de teologie care s-au scris, între timp, de o parte şi de alta", crede pr. prof. Necula.

"Noi trebuie să ne reconsiderăm această atitudine şi să scoatem din cărţile de cult anatematismele împotriva lor, pentru că n-au fost vinovaţi. Ei erau naţionalişti puri, ţineau foarte mult la poporul lor. Spre exemplu, ortodocşii copţi sunt foarte buni egipteni - sunt adevăraţii egipteni, pentru că arabii s-au suprapus peste ei - şi ţin la tradiţiile lor adevărate. De aceea merită toată atenţia", mai spune părintele profesor.

Catolicosul armean, născut în România

Despre relaţiile actuale dintre BOR şi Bisericile Ortodoxe Orientale am aflat detalii de la pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal pe probleme externe. Potrivit acestuia, relaţiile se desfăşoară în cadrul dialogului teologic cu ortodocşii orientali (Biserica Ortodoxă cu Bisericile Orientale). Însă, o relaţie mai apropiată este cu Biserica Armeană. Fostul catolicos al Bisericii Armene, Vasken I Baljian, s-a născut în Bucureşti. "A fost un patriarh foarte venerat. În acea perioadă la noi era patriarh Iustinian. Au fost relaţii foarte bune între cei doi. Şi acum avem relaţii foarte bune, mai ales că există o episcopie armeană în România, veche de la 1400. Însă, ei fiind un popor care a trecut prin multe încercări, la fel ca şi noi, foarte mulţi au emigrat, având o diasporă foarte puternică. În general, toate bisericile acestea orientale au o diasporă foarte puternică şi activă. Armenii sunt răspândiţi peste tot. Sunt oameni înstăriţi, foarte bogaţi şi ataşaţi de biserică. Şi copţii au comunităţi foarte puternice în SUA, Australia, Europa Occidentală etc."

▲ Asemănări şi deosebiri în cult

Părinte profesor Necula, care este specificul cultului Bisericilor Vechi Orientale, în general, şi al Bisericii Ortodoxe Copte, în special?

Au o tradiţie liturgică foarte asemănătoare cu cea din Biserica Ortodoxă, fiindcă au fost biserici care până în secolul al V-lea au fost împreună, separându-se în urma sinodului de la Calcedon, invocând sub formă de motiv teologic separarea religioasă, deoarece doreau să se elibereze de sub tutela bizantină.

Credinciosul care participă la slujbele din Biserica Ortodoxă Coptă rămâne foarte surprins că în afară de limbă (arabă şi coptă), care n-o poate înţelege, aproape că se află într-o biserică ortodoxă. Sigur că textul liturghiei în mare se deosebeşte de al nostru, fiindcă ei săvârşesc liturghia Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigore de Nazianz şi a Sfântului Chiril al Ierusalimului. Dar momentele principale sunt aceleaşi. De aceea toată viaţa liturgică, rânduielile liturgice, instituţiile bisericeşti legate de viaţa liturgică sunt asemănătoare cu cele din Biserica Ortodoxă Răsăriteană.

Şi ei cinstesc sfinţii?

Da. Noi am decretat prin Sinodul IV Ecumenic cinstirea sfinţilor şi a moaştelor, iar ei

s-au separat imediat după sinod. Cu toate acestea, au şi ei un cult, poate mai puternic, al icoanelor, sfinţilor şi moaştelor. În toate bisericile copte găsim această dragoste deosebită.

Cum pregătesc Sfânta Împărtăşanie?

Ca şi noi, cu pâine dospită, pe care o fac în ziua respectivă sub forma unor azime mari; nu au numai sfântul agneţ şi celelalte, ci pur şi simplu folosesc o pâine întreagă. Dar au aceeaşi învăţătură despre Sfânta Împărtăşanie, cred în realitatea Trupului şi a Sângelui Mântuitorului Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie.

Celelalte rânduieli sunt asemănătoare cu cele din Biserica Ortodoxă. Au o slujbă denumită "a tămâierii de seară", care este slujba Vecerniei, "slujba tămâierii de dimineaţă", care este slujba Utreniei. Sfintele Taine, ca rânduială, sunt poate mai lungi sau mai scurte, dar se aseamănă foarte mult. Ritualul cununiei este mult mai dezvoltat decât la noi şi rolul pe care îl joacă mirii este important - la un moment dat îşi schimbă între ei verighetele -, au o participare mai directă la această slujbă.

Se regăsesc în cultul bisericilor acestora instrumente muzicale?

Au o muzică bisericească foarte dezvoltată, cântă toată lumea, au cete întregi de diaconi, care sunt de fapt cântăreţi, şi au un acompaniament muzical de ţimbale, tobe şi de triangluri; doar aceste instrumente de percuţie, în rest n-au nimic altceva, orgă sau instrumente de muzică. Sunt foarte ritmici, probabil influenţaţi de arabi. Dar muzica bisericească este o muzică a lor, se deosebeşte de muzica arabă, este o muzică cu totul aparte, o cântă în biserici, o ştie toată lumea. Ciudat, cu toate că limba coptă nu se mai vorbeşte, o ştiu pe deasupra. Cântă şi slujesc în limba aceasta, pe lângă textele care se citesc din Apostol şi Evanghelie, iar textele din liturghii se cântă şi în coptă, şi în arabă. Este impresionantă participarea credincioşilor copţi la Liturghie. Când rostesc Tatăl Nostru, este o mare de lume care se roagă. De exemplu, în Catedrala Sfântul Marcu din Cairo, care este o biserică uriaşă, cea mai mare din Orientul Mijlociu la ora actuală, o mare de lume ridică mâinile către cer şi invocă pe Dumnezeu rostind Tatăl Nostru; ţi se face părul măciucă când auzi cum se roagă. Sunt extraordinar de credincioşi şi de ataşaţi Bisericii lor.

▲ Paştele în Egipt

"Data Paştelui este aceeaşi la toate Bisericile Ortodoxe, fie ele Răsăritene sau Orientale. Perioada pascală se întinde tot de la Înviere până la Cincizecime. În această perioadă, noi, în Biserica Coptă, nu postim deloc, nici miercuri, nici vineri. Salutul este acelaşi, "Hristos a înviat!" - "Adevărat a înviat!". Liturghia din noaptea de Paşti nu începe peste tot la ora 12, ci uneori mai devreme - 19.00, 21.00 sau 20.00 - şi se termină în jur de ora 01.00-02.00 noaptea. Bucatele sunt aceleaşi, mai puţin mielul, deoarece carnea de oaie este consumată regulat, tăiem mielul săptămânal.

Luni, a doua zi de Înviere, avem o sărbătoare foarte mare, a primăverii, care este legată întotdeauna de Înviere. Interesant la această serbare este faptul că participă toţi egiptenii, atât musulmani, cât şi creştini. În această zi se mănâncă ouă roşii şi peşte. Cu această ocazie se face o slujbă specială. Oul şi peştele simbolizează Învierea: oul mormântul închis, dar care are ceva viu în el, iar peştele fiind mort, totuşi nu este stricat.

Postul Paştelui este acelaşi, poate uneori mai aspru. Spre exemplu la Florii sau la Buna Vestire nu se dezleagă la peşte. Sau în săptămâna pregătitoare, a Brânzei, în Biserica Coptă nu se mănâncă brânză, ci tot de post, dar cu un regim alimentar mai uşor; chiar şi numărul metaniilor este mai mic decât în timpul postului efectiv", explică Talaat Takla Mourkus Ataas, originar din Egipt.

▲ Bisericile Ortodoxe Orientale astăzi

Bisericile Vechi Orientale au alcătuit un grup de Biserici cu o organizare de sine stătătoare, conducere proprie şi cult propriu în limba naţională. Ele se caracterizează printr-o puternică tradiţie veche şi o viaţă cultică foarte intensă. La ora actuală, aceste Biserici sunt:

Biserica Apostolică Armeană este una din cele mai vechi Biserici creştine, întemeiată istoric de Sfântul Grigorie Luminătorul, la începutul secolului al IV-lea. Centrul religios este la Etchmiadzin. Întâistătătorul poartă numele de catolicos. Limba de cult e armeana veche.

Biserica coptă din Egipt a fost întemeiată, după tradiţie, de Sfântul Evanghelist Marcu. Cultul este în limba coptă. Din secolul al VIII-lea, limba curentă este araba. Foarte intensă este astăzi misiunea monahală. Are şapte seminarii teologice şi un Institut de studii copte la Cairo. Are multe parohii în Europa, USA, Canada şi Australia, numărând aproape 18 milioane de credincioşi. Întâistătătorul este "papă şi patriarh".

Biserica Etiopiană, de departe cea mai numeroasă - 45 de milioane -, îşi are originea în secolul al IV-lea, întemeiată de Sfântul Frumenţiu, hirotonit de Sfântul Athanasie al Alexandriei. Apogeul acestei Biserici a fost în secolul al XV-lea. În practicile liturgice păstrează încă tradiţii iudaice. În 1959, a fost ridicată la rangul de Patriarhie. Titlul întâistătătorului este de patriarh.

Biserica Siriană îşi are originea din perioada apostolică, numită "iacobită" sau "siro-iacobită". Cultul este în siriaca veche. Dacă în Evul Mediu a cunoscut o mare înflorire, după invazia mongolă a început să decadă şi din cauza turcilor. Titlul întâistătătorului este de patriarh. Patriarhii şi-au avut reşedinţa în Antiohia, apoi în Damasc, din 1959. Are o diaspora destul de mare în USA, Australia şi Canada.

Biserica Siriană Malankara s-a format prin separarea credincioşilor tomiţi din Biserica Asiriană a Răsăritului din India, care erau catolici, şi trecerea sub jurisdicţia Bisericii siriene iacobite, în secolul al XVII-lea. A avut statut de Biserică autonomă. Se află în provincia Malabar din India. Din secolul al XlX-lea s-a numit "siriană a Sfântului Toma" din India, cu practici ale Bisericii Siriene. Are un Seminar teologic la Kottayam, şcoli, colegii, spitale şi orfelinate. Are o diasporă bine organizată în USA, Marea Britanie şi Australia. Întâistătătorul are titlul de catolicos.