Botezul lui Hristos, săvârşit de Ioan Înaintemergătorul, este relatat în toate cele patru Evanghelii, dar în mod diferit. Se cuvine să acordăm atenţie în aceste descrieri raportului pe care evangheliştii îl stabilesc între primirea acestui Botez - pe care Hristos îl cere şi pe care Ioan la început se împotriveşte a-l administra, după cum citim la Marcu 3, 14-15 („Ioan însă Îl oprea zicând: «Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?») - şi Teofania a cărei ocazie a fost Botezul şi la care Iisus şi Ioan au fost, cel puţin ei, martori (Matei 3, 16: „Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“).
La sinoptici există acordul asupra secvenţelor în care se desfăşoară faptele: Iisus este botezat mai întâi. Doar mai apoi, după ce El a primit botezul şi a ieşit din apă, cum precizează Apostolii Matei şi Luca, se produce teofania. Rareori în artă, de pildă, se respectă această ordine a evenimentelor. Cel mai adesea, Botezul şi teofania Botezului sunt reprezentate în mod simultan.
Botezul şi Apocalipsa: două descoperiri ale Fiului lui Dumnezeu
Dacă vorbim de teofanie, ea se petrece întotdeauna la sinoptici într-o succesiune de evenimente care îi dau caracterul apocalip- tic, în sensul de arătare, descoperire, şi care survin în această ordine. În primul rând, avem deschiderea cerurilor în timp ce Iisus Se roagă, precizează Luca. Al doilea moment este coborârea Duhului (asupra lui Iisus, cum relatează Sfântul Matei, sau în Iisus, cum spune Marcu) asemenea unui porumbel. Sfântul Ioan Teologul nu are această comparaţie; el vorbeşte despre coborârea Duhului şi precizează de două ori că Duhul va rămâne asupra lui Iisus, fără a indica sub ce formă.
Ultimul eveniment în acest complex este glasul venit din cer care se face atunci auzit, adresându-se martorilor scenei, conform Sfântului Matei, şi lui Iisus Însuşi, după Marcu şi Luca: „Acesta este / Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“. Se deduce că vocea care s-a auzit este cea a Tatălui, dar Acesta nu este numit, nici de vreunul dintre sinoptici, nici în restul Noului Testament. Şi reprezentarea iconografică a acestui element a variat considerabil, în funcţie de epoci, locuri şi curente.
Botezul confirmă mesianitatea lui Iisus şi descoperă Sfânta Treime
Exegeţii de astăzi sunt înclinaţi să interpreteze această teofanie mai ales ca pe o scenă solemnă de învestitură profetică, de manifestare şi de confirmare a mandatului mesianic al lui Iisus.
În hermeneutica şi teologia veche lucrurile nu sunt aşa de clare. Semnificaţia dogmatică a Botezului lui Iisus rămâne în primele secole destul de obscură. Sfinţii Părinţi şi, în continuarea lor, teologii medievali au văzut înainte de toate Botezul - în contextul ereziilor şi al resturilor, puternice încă în Occident, ale adopţianismului - ca pe o mărturisire a dumnezeirii lui Iisus Hristos ca Fiu al Părintelui Ceresc şi în al doilea rând ca pe o manifestare prin excelenţă a Treimii. Acest ultim punct este explicat de Origen. El va fi dezvoltat de Epifanie de Salamina, Grigorie de Nazianz, Sfântul Ioan Hrisostom, Efrem Sirul şi Fericitul Augustin. El va fi integrat şi în slujba sărbătorii: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat“, spune troparul praznicului.
Sfinţii Părinţi au stabilit, de altfel, numeroase raporturi tipologice între acest episod al vieţii lui Hristos şi diverse scene din Vechiul Testament precum Noe salvat de la potop, vindecarea lui Neeman Sirianul, episodul trecerii Mării Roşii amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, 10, 1-2: „Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi întru Moise au fost botezaţi în nor şi în mare.“
„Nu ziua în care Iisus S-a născut trebuie să se cheme Epifania, ci ziua în care a fost botezat. Căci nu naşterea Sa L-a făcut cunoscut, ci botezul Său. Înaintea zilei botezului Său, El nu a fost cunoscut de popor“, spune Sfântul Ioan Hrisostom.
Botezul lui Hristos are două aspecte fundamentale: mai întâi, deplinul adevăr dogmatic al lui Dumnezeu Cel în Trei Persoane a fost descoperit omului: „Dumnezeul nostru, Treimea, S-a descoperit El Însuşi în această zi: căci Tatăl dă mărturie de paternitatea Sa în mod manifest, Duhul coboară din ceruri ca un porumbel şi Fiul apleacă capul Său preacurat în faţa Înaintemergătorului şi se lasă botezat“. În al doilea rând, respectând ritualul stabilit de prooroci, Hristos a statornicit Botezul Noului Legământ aşa cum va întemeia Euharistia sărbătorind Paştele cu ucenicii Săi.
Istoria sărbătorii Botezului în Orient şi Occident
Celebrarea Botezului lui Hristos a fost numită pe scurt Teofanie. Slujba acestei zile în Orient prefera în locul praznicului Naşterii Domnului o sărbătoare a Epifaniilor, la plural, celebrată pe 6 ianuarie, care regrupa şi accentua după obiceiul fiecărei Biserici (Antiohia, Alexandria, Ierusalim) Naşterea, Adorarea magilor sau Botezul lui Hristos, uneori chiar şi Nunta din Cana. Liturghia, aşa cum se derula ea la Ierusalim la sfârşitul secolului al IV-lea, a fost descrisă de Egeria.
Roma, la mijlocul secolului al IV-lea, nu cunoştea încă această sărbătoare de la 6 ianuarie, dar avea de la începutul aceluiaşi veac o sărbătoare echivalentă, sărbătoarea Crăciunului (atestată spre începutul anului 300). Sfârşitul secolului al IV-lea marchează un fel de schimb între Orient şi Occident, fiecare din cele două părţi ale oikumenei adoptând sărbătoarea celeilalte şi păstrând-o în acelaşi timp pe cea proprie. Rezultatul a fost că au început să se distingă cele două sărbători, diferite, ceea ce va desolidariza destinele liturgice ale Naşterii Domnului şi Botezului. De acum înainte, Răsăritul celebrează sărbătoarea Naşterii pe 25 decembrie, asociată cu Adorarea Magilor, fiind numită Sărbătoarea Teofaniilor sau Sărbătoarea Luminilor, în baza unei intuiţii teologice şi mistice şi a unei povestiri apo-crife deja cunoscute de Sfântul Justin Martirul şi Filosoful, care povestea că o lumină va străluci în apele Iordanului când Iisus se va pogorî acolo (povestire nu departe de adevăr, de vreme ce şi în rugăciunea Sfântului Sofronie ,Patriarhul Ierusalimului, citim: „Astăzi raiul s-a deschis oamenilor şi Soarele dreptăţii ne luminează nouă. Astăzi ne-am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne-am luminat. Astăzi întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi toată făptura se luminează de sus ca o făclie…“).
În Occident, Botezul lui Hristos a rămas una dintre componentele noii sărbători a Epifaniei, dar aceasta va fi denumită adesea Sărbătoarea Regilor, pe motivul legăturii cu Adorarea magilor, venirea acestora având o anumită preferinţă în evlavia apuseană.
Botezul lui Ioan şi cel creştin
Din punctul de vedere teologic, reflecţia asupra Botezului lui Hristos este unul dintre locurile cele mai înalte privind hristologia, teologia Sfintelor Taine, antropologia creştină şi spiritualitatea. Hristos, cu ocazia Botezului, face demonstraţia sublimei Sale smerenii. În timpul sărbătorii Epifaniei se binecuvintează apele, considerându-se că există o legătură între Botezul lui Hristos şi cel al creştinilor, acesta fiind arhetipul aceluia: botezul creştinului e o imitare în această perspectivă a botezului lui Hristos. În ambele cazuri este vorba de a merge pe urmele lui Hristos. Apoi, şi de o parte, şi de alta avem darul Duhului şi dimensiunea trinitară a actului ritual. Dar diferenţele sunt vizibile. Hristos nu avea nevoie de a trece prin botezul lui Ioan, în timp ce primirea botezului creştin este o necesitate care ţine de mântuire. Hristos S-a cufundat în mod concret în Iordan, în timp ce creştinii se cufundă în Moartea şi Învierea lui Hristos (Romani 6, 4-5: „Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi prin înnoirea vieţii. Căci dacă am fost odrăsliţi prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi învierii Lui“). Nu trebuie totuşi să adâncim această opoziţie, atâta timp cât Hristos desemnează suferinţele prin care El va trece ca pe un botez.
Coborârea Sa în apele Iordanului a fost adesea interpretată ca o pogorâre victorioasă, biruitoare în apele morţii, în care l-a învins pe Satan şi a sfinţit apele. Una dintre stihirile sărbătorii Epifaniei face să se audă Domnul zicând către Ioan Înaintemergătorul: „Proorocule, vino să mă botezi (…) Sunt grăbit să aduc pieirea vrăjmaşului ascuns în ape, stăpânul întunericului, pentru a elibera lumea din plasele lui, aducându-i viaţa veşnică.“ Apele nesfinţite sunt „mormânt de ape“, „hudatostrôtos taphos“. Sfântul Ioan Hrisostom comentează: „Scufundarea şi ieşirea din ape sunt imaginea coborârii în iad şi a învierii“.
(Traducere şi adaptare după François Bśspflug, „Le Baptęme du Christ ŕ lâépoque romane“, Buisson ardent, nr. 13)
