Sfântul Mare Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Tesalonicului într-o familie importantă pe plan local. Tatăl său era însuşi conducătorul acestei cetăţi semnificative. Lucrul fundamental era că familia sa slujea în ascuns lui Hristos, temându-se să Îl mărturisească în faţa stăpânirii romane din cauza prigonirilor aspre la care erau supuşi atunci creştinii. Părintele său păstra în mare taină două icoane ale Mântuitorului şi Maicii Domnului în faţa cărora se ruga adeseori. Era recunoscut în cetate drept un om milostiv, blând şi cu un discernământ deosebit. Cetăţenii îl îndrăgiseră, dar ştiau că voievodul are o mare mâhnire: lipsa copiilor.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost rodul rugăciunii pline de credinţă a părinţilor săi şi s-a dovedit încă din copilărie un vas ales al Duhului Sfânt. Părinţii l-au crescut în credinţa creştină, oferindu-i totodată şi o bună educaţie. Probabil la începutul adolescenţei Sfântului Dimitrie au decis că este momentul să îl boteze. În acest sens au chemat un preot tot pe ascuns şi au reuşit să păstreze în continuare credinţa lor în taină. Eforturile lor urmau să fie răsplătite mai târziu prin însăşi jertfa fiului lor. Pe când Sfântul Dimitrie era destul de tânăr, ambii părinţi au trecut la cele veşnice, lăsându-i pe lângă comorile pământeşti şi comoara harului Duhului Sfânt dobândită prin Botez.
Funcţia nu depăşeşte mărturisirea
Sfântul Dimitrie a activat într-o perioadă cu multe prigoane împotriva creştinilor. Fiind vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, acestea au fost destul de dese şi aspre. Maximian a hotărât ca Sfântul să ocupe locul rămas vacant, de voievod al Tesalonicului, nu pentru faptul că ar fi fost fiul celui care murise. Meritele Sfântului Dimitrie erau în primul rând cele ale chibzuinţei şi vitejiei. Se dovedise un priceput şi talentat conducător militar, în ciuda tinereţii lui, iar oamenii din Tesalonic îl susţineau. Totodată, împăratul l-a sfătuit să înteţească prigoana împotriva creştinilor din cetatea pe care urma să o conducă. Sfântul Dimitrie a simţit că a venit momentul mărturisirii lui Hristos şi, neţinând cont de urmările gestului său, şi-a îndemnat supuşii să nu se mai închine idolilor, ci Dumnezeului Celui adevărat. Maximian a aflat de hotărârea sa şi a decis să facă o scurtă vizită în Tesalonic, unde bănuielile i-au fost confirmate pe deplin. Sfântul Dimitrie îşi împărţise între timp averile la săraci prin intermediul credinciosului său slujitor, Lup. Maximian nu a ezitat, după un scurt dialog, să îl deposedeze de funcţia îndeplinită şi să îl mute într-o temniţă groaznică situată pe locul unei vechi băi publice. Aici Sfântul Dimitrie, ni se spune, a zdrobit o scorpie cu picioarele goale. Cuvântul scorpie nu are doar sensul de scorpion, ci şi de balaur. Trupeşte, a zdrobit un scorpion, dar sufleteşte a dărâmat ispitirile satanei.
Îndemnarea lui Nestor la vitejie şi sfârşitul mucenicesc
În temniţă, Sfântul şi-a continuat rugăciunile credincioase către Dumnezeu pentru a primi cu vitejie sfârşitul mucenicesc. Cum Maximian era preocupat acum de jocurile cu gladiatori, Sfântul i-a amintit acestuia într-un mod foarte frumos câtă putere are Dumnezeu. Împăratul avea un gladiator preferat, pe nume Lie, care ucisese în arenă numeroşi creştini. Văzând acest lucru, tânărul creştin Nestor, care îi era cunoscut Sfântului, a mers să ceară binecuvântarea lui pentru a-l învinge pe Lie. Sfântul Dimitrie i-a răspuns profetic: „Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos“. Sfântul Nestor a reuşit să îl învingă şi să îl ucidă pe Lie, pricinuind o mare mâhnire împăratului. Acesta a aflat de implicarea Sfântului Dimitrie şi a decis să îl ucidă împreună cu Nestor. Sfântul Nestor a fost decapitat, iar moartea Sfântului Dimitrie a fost hotărâtă în acelaşi fel, precum cea a lui Lie. „Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie“. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost ucis prin străpungerea cu suliţe în temniţă. Slujitorul său fidel, Lup, a luat haina şi inelul Sfântului, amândouă pline de sânge, şi a început să facă vindecări minunate cu ele. În cele din urmă a fost şi el prins şi decapitat.
Găsirea moaştelor şi minunile Sfântului
Moaştele Sfântului au fost descoperite abia la patru secole distanţă de la martiriul său, deşi cultul de care s-a bucurat a început la cel mult 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. În secolul al VII-lea încă nu fuseseră descoperite, după cum putem înţelege din părerea unui arhiepiscop local, Ioan de Tesalonic, care critica părerea cum că moaştele fuseseră deja aflate. În esenţă, descoperirea moaştelor a fost fără vreun dubiu în secolul al VIII-lea, iar izvorârea de mir care se petrece până în prezent a încredinţat faptul că sunt cele reale.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a făcut multe minuni, dar ne vom rezuma doar la descrierea a două dintre ele. Se ştie că este până în prezent ocrotitorul oraşului Tesalonic, pe care l-a păzit în dese rânduri de pericole inimaginabile, unele chiar imposibil de trecut prin forţe strict umane, fizice. Odată, pe când cetatea era atacată de barbari, un nobil pe nume Ilustrie, rugându-se în biserica care adăpostea moaştele Sfântului, a avut o vedenie minunată. L-a văzut pe Sfântul Dimitrie vorbind cu doi îngeri, care veniseră să îi ceară să lase ocrotirea oraşului Tesalonic, pentru că aşa îi porunceşte Însuşi Hristos. Sfântul a refuzat şi a început să se roage pentru izbăvirea cetăţii, spunând că el are încredere în nemărginirea milei lui Dumnezeu. Cetatea a rămas necucerită. Cu câteva zile înainte ca Tesalonicul să fie cucerit, mult mai târziu de evenimentul precizat anterior, doi creştini au văzut un alt lucru minunat. Au observat un dialog între arhiereul Ahilie şi Sfântul Dimitrie, în care fiecare spunea că a trebuit să îşi părăsească cetatea datorită necredincioşiei oamenilor. Ambele cetăţi, atât Larisa, cât şi Tesalonicul, au fost cucerite în mai puţin de o lună de otomani. Fără ocrotirea sfinţilor paza oamenilor este zadarnică.
Scurtă istorie iconografică
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost reprezentat iconografic în mai multe feluri. În primul rând, iconografia iniţială nu a transmis niciodată portretul unui om de arme. În primele reprezentări, Sfântul este reprezentat într-un costum civil aparţinând clasei senatoriale. Nu se poate afirma în mod sigur dacă el a avut sau nu vreo legătură cu armata în timpul vieţii. Cert este că minunile legate de succesele militare ale tesalonicenilor au făcut ca reprezentarea sa iconografică să se schimbe în cea de militar. O icoană cu totul specială este cea a unui pictor francez efectuată în secolul al XII-lea la mănăstirea de la Muntele Sinai. Sfântul Dimitrie este reprezentat împreună cu Sfântul Gheorghe, fiecare purtând costumul cavaleriei. Atât Sfântul Dimitrie, cât şi Sfântul Gheorghe sunt reprezentaţi călare, primul pe un cal negru, iar cel de-al doilea pe un cal alb. De asemenea, mai există o asemănare frapantă între iconografia celor doi mari mucenici. Sfântul Gheorghe apare mereu în icoană biruitor în faţa balaurului. În anumite icoane şi Sfântul Dimitrie este pictat călare, învingându-l pe Lie. Ambele icoane trimit în primul rând la războiul nevăzut, mai ales că Sfântul Dimitrie nu l-a învins pe Lie direct în luptă, ci prin rugăciune. Un lucru întărit şi de inspirata Luminândă a Utreniei Sfântului: „Mucenice al lui Hristos, Dimitrie, precum oarecând mândria lui Lie şi înălţarea şi îndrăzneala cea dobitocească ai surpat-o cu har dumnezeiesc şi pe viteazul Nestor la locul de luptă l-ai întărit cu puterea Crucii, aşa şi pe mine mă întăreşte totdeauna cu rugăciunile tale, purtătorule de lupte, împotriva demonilor şi a patimilor celor de suflet pierzătoare“ (Mineiul pe Octombrie, p. 401).
